Răsturnarea fiinţei umane și atitudinea creștină în fața ei

Mamă a trei copii, cu o conștiință creștină profund asumată, persoană publică deja bine-cunoscută atât în lumea avocaților, cât și în sânul dezbaterilor legate de soarta familiei, avocatul Ana-Corina Săcrieru este în prezent și vicepreșe­dinte al Platformei civice ÎMPREUNĂ. Însuflețită de idealurile creștine și prinzând gustul dreptului încă din familie, ea a devenit un bun profesionist în breasla celor care luptă pentru adevăr. Personalitatea ei poate inspira astăzi pe multe femei din România, interviul de mai jos dovedind-o cu prisosință.

Ați fost purtătorul de cuvânt la nivel naţional al Coaliţiei pentru Familie. În urma acestei experienţe, cum ați evalua societatea românească în ceea ce privește conștiința ei creș­tină?

Conştiinţa creştină a societăţii româneşti mai există doar graţie Bisericii. Bineînţeles că există familii care trăiesc şi transmit coerent fundamentele acestei conștiințe, la fel cum există şi profesorii de religie care transmit sămânța adevărului creștin către copiii români, însă, privind în ansamblu, la nivelul societăţii româneşti, prea puţine familii fac aceasta şi prea mare e ogorul haotic al mediului din şcoala românească în care profesorii de religie încearcă să țină aprinsă scânteia adevărului creștin. Există familii în care părinţii nu au votat definiţia căsătoriei, la fel cum, pe plan educativ, există şi manuale şcolare care îi învață pe copii că fetițele pot deveni băieți (ca în lecția cu Laura care poate fi Matei). În plus, văd în falsa conştiinţă creştină un pericol mult mai mare decât în lipsa acestei conștiințe. Şi aici mă refer atât la legitimitatea intelectualității, pe care prea puţin o vedem pe crucea apărării valorilor creştine, măcar şi prin mărturisirea şi apărarea celor jertfiţi, cât şi la pietismul unor grupuri care au impresia că în enclavizarea familiei ori a comuni­tăților lor ar fi soluția salvatoare în faţa tăvălugului lumii moderne. Biserica nu face şi nu învaţă aşa. Biserica este în mijlocul cetății, este inima după care se mișcă acea societate, iar rostul crești­nilor este să apere cu adevărat aceasta. În prezent, Platforma civică apolitică ÎMPREUNĂ şi-a asumat tocmai această misiune de a întări comunitățile locale, civice, centrate pe apărarea valorilor, sub îndemnul „Împreună pentru România creştină”.

Ca avocat, vă implicaţi mult în susținerea valorilor educaţiei şi familiei. Apără lumea juridică valorile care asigură continuitatea noastră ca naţiune?

Mă întorc din nou la libertate şi la funcția ei esenţială de a fi temei pentru o lume în care Adevărul să poată fi mărturisit şi apărat. Ideologia de gen reprezintă răsturnarea fiinţei umane. Omul nu mai este ceea ce s-a născut, ci este „gender fluid”, adică genul pe care îl alege el într-un moment sau altul. Dreptul trebuie să garanteze libertatea persoanei de a se apăra împotriva acestei răsturnări a fiinţei, nu să normativizeze obli­gația acestei răsturnări. Dreptul nu trebuie să fie normativizare forţată pentru schimbarea societăţii. Academicianul Ştefan Longinescu atrăgea atenţia asupra acestui aspect crucial, subliniind că Dreptul „nici nu creează trebuințele omenești și nici nu înrâurește covârșitor asupra lor… el nu are putere creatoare proprie… e o greșeală din cele mai pri­mej­dioase să se creadă că întreaga orânduială juridică poate fi schimbată numai prin puterea legii”.

Or, exact acest lucru se întâmplă în prezent. Asistăm la o normativizare forţată cu scopul răsturnării valorilor. A devenit obligatorie prin lege combaterea rolurilor considerate stereotipe de gen şi imediat copiii români învață la şcoală că fetițele pot avea nume de băieți şi pot deveni taţi. Aşadar, combaterea rolului femeii şi al bărbatului a ajuns până la a combate numele lor. Lupta împotriva acestor roluri a ajuns azi la fel de halucinantă precum lupta comuniștilor împotriva proprietarilor. Maurer spunea în 1956: „Legislația este arta cu ajutorul căreia ideologia îşi găsește expresie în actele normative”. Astăzi se întâmplă în numele egalității de gen. Or juristul francez Alain Supiot explică foarte clar că aceasta poate duce până la a trata ființa umană „ca pe o pură himeră” pentru că „dacă zic «a=b», se deduce că oriunde se găsește a aş putea să îl înlocuiesc cu b şi că deci «a+b = a+a = b+b». Aplicat la nivelul egalității dintre sexe, ar însemna că un bărbat este o femeie şi viceversa. Dar egalitatea între bărbaţi şi femei nu înseamnă că bărbații sunt femei”. Faptul că, în România, această ideologie a pătruns în manualele şcolare dă măsura experimentului ideologic care se realizează asupra copiilor români.

Dreptul ca instrument de normativizare forţată a fost specific societăților totalitare. Doar aceste societăți nu suportau diferențele dintre persoane. Or astăzi, am ajuns să trăim cruciada împotriva diferențelor dintre femeie şi bărbat. Frumusețea Dreptului şi a societăților profund democratice este tocmai aceea de „a gândi și a trăi diferențele fără a nega diferențele”. Pentru că altfel se poate întâmpla ceea ce avertiza filosoful şi juristul Giambattista Vico încă de acum două secole, şi anume că omul ajunge pradă a „maladiei civile” a popoarelor aflate în descompunere.

Pentru mine, ca profesionist în Drept, consider că este o datorie de conștiință şi o datorie profesională să atrag atenţia asupra acestor aspecte răvășitoare prin consecințele pe care le produc, pentru că a ajunge să schimbi numele înseamnă a goli de conţinut cuvintele, a desființa ceea ce acele cuvinte desemnează, a anihila întregul univers feminin ori masculin. Să facem dovada că suntem creştini şi să apărăm la timp fiinţa umană şi continuitatea noastră ca naţiune.

Aveți o familie cu mulți copii. Cum îi educați pe aceștia și în ce ar consta o educație sănătoasă pentru copiii din România?

În primul rând, le transmitem prea greu bucuria vieţii în Biserică, sensul profund al rânduielilor, darul nemăsurat al credinței. Adevărul se naşte în om, nu poate fi impus acestuia. Nevădind sensurile profunde, bucuria şi uimirea, frumuseţea şi taina, doar ni se pare că le transmitem copiilor credința.
Al doilea lucru foarte important este să-i învățăm pe copiii noştri libertatea, pentru că de modul în care ei învaţă libertatea depinde ce alegeri fac şi cum primesc ceea ce noi le transmitem.

A învață de mic menirea de creator a omului este de asemeni esenţial, pentru că numai în această paradigmă copilul înțe­lege sensul creației, începe să lucreze cât de cât calea asemănării.

Pe tărâm cognitiv, legătura cu cărțile reprezintă una dintre temelii. Copiii trebuie să simtă nevoia de a cerceta, adică de a căuta explicaţii pentru a putea ajunge să înţeleagă adevăratele sensuri. Frumusețea înțelegerii şi descoperirii adevărului se învață ca exercițiu de mic şi reprezintă cea mai mare avuție a omului, pentru că presupune şi smerenia de a munci, de a căuta, de a primi, dar şi minunea aflării sensului.

Sunteți membră în board-ul Platformei Civice ÎMPREUNĂ. Care sunt proiectele pe care le vizați în perioada următoare?

Platforma civică apolitică ÎMPREUNĂ este compusă în prezent din comunităţi judeţene implicate în foarte multe proiecte, precum ateliere de formare şi comunicare, proiectele „Femeia şi viaţa”, „Căminul cultural la sat”, „Donează o carte pentru copiii din diaspora”, „Împreună pentru sate” şi partener în Proiectul „Tabăra în pridvorul satului”. Acestea sunt proiectele de anul acesta, diferite de numeroasele proiecte care s-au derulat anul trecut şi care au avut un caracter pronunțat civic. Anul acesta, în afară de proiectele anterior enumerate, am derulat Campania naţională „Apărăm copiii României şi identitatea lor”, campanie în care am strâns 300.000 de semnături împotriva ideologiei de gen din educaţia școlară. Scopul este obligarea autorităților să respecte dreptul constituţional al părinţilor de a-şi creşte copiii potrivit convingerilor lor şi dreptul convențional şi legal al copiilor de a le fi respectată identitatea.

Mărturiseați odată că nu avocatura, ci literatura reprezintă prima dragoste în viața dumneavoastră, dar adăugați că dragostea face și din poet un general de armată. Vorbiți-ne despre preocupările dumneavoastră literare și legătura lor cu profesia de avocat.

Prima dragoste a sufletului meu a fost într-adevăr literatura şi mai ales poezia, ca sublim esențializat al literaturii. Însă am rămas mereu constantă crezului că nu pe cele dorite de noi trebuie să le facem, ci pe acelea care ne sunt cerute. Astfel, am ales singură să transfigurez această dragoste în forța cu care pot face cele întemeietoare pentru cei din jurul meu. Probabil aşa, din prea multă iubire, un poet chiar poate deveni general pe fronturile vieţii, fie că sunt ale lui acele fronturi ori ale celor din jurul lui.
Ca exercițiu al limpezimii, al frumuseții şi al rigorii prin adevăr, literatura este o constantă oglindă în care acestea pot fi verificate în viaţa noastră atât ca existenţă a lor, cât şi ca autenticitate a vieţii. Însă măsura ei adevărată se supune paradigmei veşniciei şi, de aceea, tot ce ţine de ea se vădește la momentul potrivit.

Sursa: ziarullumina.ro