Maria și Marta, contemplație versus pragmatism?
În fiecare an, pe 4 iunie, proslăvim în calendarul nostru pe Sfintele Femei Mironosițe Maria și Marta, surorile Dreptului Lazăr. Ele au rămas memorabile în istoria creștinismului, nu doar prin faptul că erau suratele lui Lazăr, pe care Hristos, Domnul, l-a înviat după patru zile de la moarte, ci și prin neuitata întâmplare petrecută în casa lor din satul Betania, nu departe de Ierusalim, imortalizată de Sfântul Evanghelist Luca. Potrivit dumnezeieștii Scripturi, într-o zi, Maria și Marta au avut bucuria de a-L avea oaspete pe Mântuitorul Hristos. Câtă exaltare sufletească, câtă emoție! Se pare că cele două surori și-au manifestat în mod deosebit bucuria de a-L avea pe Hristos sub acoperișul casei lor: Maria, dornică a interioriza fiecare clipă petrecută de Alesul Oaspete în locuința lor, stătea „la picioarele Domnului și asculta cuvintele Lui” (Luca 10, 39); Marta, însă, mai pragmatică, a hotărât să ofere o masă îmbelșugată în cinstea venirii Învățătorului în casa lor. Probabil, dându-și seama că nu mai prididea cu gătitul bucatelor, I se adresează Oaspetelui: „Doamne, nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute” (Luca 10, 40). Spre marea ei nedumerire, ba chiar și a unora dintre noi, Hristos nu răspunde în mod favorabil solicitării bunei gospodine, ci, dimpotrivă, îi adresează o fină dojană: „Marto, Marto, te silești şi de multe te grijești, dar un singur lucru trebuie. Maria, însă, şi-a ales partea cea bună care nu se va lua de la ea” (Luca 10, 41-42). Cu toate că și Hristos, ca om, avea nevoie de hrană, totuși din această întâmplare ne învață să prioritizăm acțiunile din viața noastră: cele spirituale întâi, iar apoi cele materiale.
Bine, bine, dar Maria nu avea și ea trebuință de hrană? Nu cumva atitudinea ei însemna neimplicare, delăsare? Răspunsul ni-l oferă Fericitul Augustin: „De ce se bucura Maria atunci când asculta? Ce mânca? Ce bea? Voi cuteza să spun că mânca pe Cel pe care-L asculta. Vreau să spun că mânca adevărul. Nu El Însuși a spus: Eu sunt Adevărul (Ioan 14, 6)? Hristos era mâncat pentru că El era Pâinea: Eu sunt pâinea ce s-a coborât din cer (Ioan 6, 41). Aceasta este pâinea care hrănește și niciodată nu se împuținează”.
Maria și-a ales partea cea bună care nu se va lua la ea, spune Sfântul Ioan Casian, arată că preocuparea Mariei, zelul ei, nu se va sfârși vreodată, căci cine se poate sătura ascultând pe Dumnezeu!? Însă, lucrarea Martei, chiar dacă este solicitantă, totuși, fiind una materială, este trecătoare.
La prima vedere, am fi tentați să empatizăm cu Marta, căci ea dorea să fie o bună gospodină, o gazdă ospitalieră, dar sfârșește prin a fi mustrată pentru abnegația ei. Să nu uităm că Oaspetele suratelor lui Lazăr era Dumnezeu-Omul, Care întotdeauna, prin cuvintele rostite, avea în vedere să ne învețe, să ne îndrume, să corecteze traiectoria de multe ori greșită a vieții noastre.
Din această perspectivă, dojana adresată de Mântuitorul Hristos Martei capătă conotații deosebite și în propria noastră existență: dacă ținem seama că unele exegeze văd în cele două surori, Maria şi Marta, cele două laturi ale vieţii umane, sufletul şi trupul, atunci trebuie să recunoaștem că tindem, din ce în ce mai mult, să fim o „Martă” ocupată, stresată şi îngândurată. Ce-i drept, existența cotidiană o cere: cheltuieli, rate, medicamente, munca din ce în ce mai prost remunerată. La urma urmei, nu este nici un păcat să fii prevăzător şi chivernisitor, știind prea bine că aceasta este rânduiala din bătrâne veacuri statornicită. Carevasăzică suntem de multe ori „Marte” ce nu mai răzbesc cu obligațiile materiale. Dar ce facem cu „Maria”, cu sufletul din noi, ce facem cu ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu? Nu putem renunța la relația noastră cu Cerescul Părinte nici chiar atunci când sarcinile ce privesc viața noastră materială sunt tot mai solicitante, când grijile crescânde ale „Martei” ne acaparează tot mai mult. Putem să muncim cu mare avânt, dar să n-avem spor, putem agonisi averi, dar fără a capitaliza în Cer nimic, putem să învățăm multe şi să nu reținem ceva vital pentru mântuire. Şi atunci, care ar fi soluția? Să fim „Marie” dimineața şi seara „Marta”?
Dacă privim mai cu luare aminte asupra textului scripturistic, observăm că Mântuitorul intervine în echilibrul preocupărilor celor două surori, atunci când Marta periclita starea firească a lucrurilor: când Marta dorea ca Maria să aibă aceleași preocupări ca ale ei. Altfel spus, când Marta, adică trupul, dorea să transforme sufletul, pe Maria, tot în trup; când intenționa să materializeze sufletul. Cât timp Maria asculta și Marta trebăluia, Domnul nu a intervenit, arătând prin asta că firescul vieții noastre în aceasta constă: sufletul să se roage, să asculte și să vorbească cu Dumnezeu, dar trupul să-și rânduiască cele necesare pentru existența materială.
Vasăzică, fiecare parte a ființei noastre să-şi facă datoria; sufletul să se roage, dar trupul să muncească, neuitând esențialul, Cuvântul lui Dumnezeu, relația noastră cu Mântuitorul, partea cea bună care ne agonisește mântuirea. Așadar, care ar fi soluția? Să încercăm să fim o „Martă” şi o „Marie” concomitent. Să ne rugăm nu doar la plecarea genunchilor, seara sau dimineața, în fața icoanei, ci şi când muncim, să trudim cu gândul la Dumnezeu. Din această perspectivă „Maria” și „Marta” nu sunt în stare de opoziție, nu se contrapun, ci se completează. În acest sens, vrednicul de pomenire Mitropolitul Antonie Plămădeală afirma: „una fără alta nu se poate. Şi mai ales nu se poate Maria fără Marta! O Martă e întotdeauna necesară Mariei. E drept că partea Martei e mai simplă. A Mariei e mai pretenţioasă, mai subtilă, am zice într-un termen modern, mai de fineţe şi de nuanțe. Maria întotdeauna are nevoie de Marta, dar Marta muncește zadarnic fără Maria”.
Arhim. Mihai Daniliuc
Sursa: ziarullumina.ro
