Sf. Nectarie de Eghina: „Toate se biruiesc, nimic să nu vă deznădăjduiască!

„Scopul vieții noastre este să devenim desăvârșiți și sfinți. Să luăm aminte, ca nu cumva de dragul vieții de acum, să ne lipsim de cea viitoare. Nu cumva grijile lumești și feluritele împrăștieri să ne facă să uităm de scopul vieții nostre. Postul, privegherea și rugăciunea, prin ele însele, nu aduc roadele dorite, pentru că ele nu reprezintă scopul vieții nostre, ci sunt mijloacele care ne ajută să ne împlinim scopul.

Împodobiți-va candelele cu virtuți. Luptați-vă să scăpați de patimile sufletești. Curățați-vă inima de orice întinăciune și păstrați-o curată, că să vină să locuiască în ea Domnul, să o umple de Duhul Sfânt și de daruri dumnezeiești. Copiii mei iubiți, toată grija voastră doar spre acestea să fie. Acestea să reprezinte scopul și dorința voastră permanentă. Pe acestea să le cereți zilnic în rugăciune de la Dumnezeu în inima voastră, nu în afara ei. Și, când Îl veți găsi, să stați cu frică și cu cutremur, precum serafimii și heruvimii, pentru că inima voastră s-a făcut tron al lui Dumnezeu! Dar, ca să-L aflați pe Dumnezeu, să vă smeriți până la pământ, pentru că Domnul se scârbește de cei mândri, iar pe cei smeriți îi iubește și le cercetează inima.

Dacă te lupți cu lupta cea buna, Dumnezeu te va întări. În luptă apar neputințele, scăderile și greșelile noastre. Acolo este oglinda stării nostre duhovnicești. Cine nu se luptă, nu se cunoaște pe sine. Fiți cu luare-aminte și la greșelile mai mici. Dacă veți cădea într-un păcat din nepurtare de grijă, nu deznădăjduiți. Să mergeți degrabă și să cădeți înaintea lui Dumnezeu, Care are puterea de a vă ridica. În noi există neputințe, patimi și greșeli adânc înrădăcinate, multe sunt chiar și moșteniri. Toate acestea nu se taie dintr-o lovitură, nici prin nerăbdare, nici printr-o întristare fără măsură. Este nevoie de răbdare și stăruință cu îndelungă răbdare, cu grijă și atenție. Întristarea peste măsură ascunde în ea mândrie. Drumul care duce către desăvârșire este lung. Rugați-vă Domnului să vă dea putere. Să înfruntați cu răbdare căderile voastre, să vă ridicați repede și să fugiți din locul în care ați căzut, nu așa cum fac copiii, care, după ce se lovesc, stau în același loc, plâng și se tânguiesc fără de mângâiere.

Privegheați și vă rugați ca să nu cădeți în ispită. Nu deznădăjduiți! Chiar dacă cădeți mereu în păcatele mai vechi. Multe dintre ele sunt puternice, atât prin firea lor, cât și prin obișnuință. Însă, cu timpul și cu perseverență se vor birui. Nimic să nu vă deznădăjduiască!”