Sfântul Ierarh Teodosie de la Brazi, neostenit ctitor și păstor duhovnicesc
Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi reprezintă o personalitate importantă a Bisericii românești a veacului al 17-lea. Caracterul său echilibrat, ilustrat de viața curată și cumpătată, alături de activitatea ctitorească și socială sunt argumente pe baza cărora Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis canonizarea acestui vrednic ierarh, în mod solemn, la data de 5 octombrie 2003, ziua sa de pomenire fiind stabilită la 22 septembrie. În cele ce urmează, expunem câteva aspecte semnificative ale activității sale de păstor al credincioșilor din Moldova.
Sfântul Teodosie s-a născut în prima jumătate a secolului al 17-lea, din părinți răzeși, în localitatea Focșani, conform istoricului Nicolae Iorga. Acesta, în lucrarea „Istoria Bisericii românești și a vieții religioase a românilor”, prezintă importante detalii privitoare la momentele-cheie ale vieții marelui ierarh. Răspunzând din tinerețe chemării unei vieți călugărești, intră la vârsta de 18 ani ca frate la Schitul de la Cruce, ulterior cunoscut sub numele de Mănăstirea Brazi (județul Vrancea), fiind apoi tuns în monahism la Mănăstirea Bogdana (astăzi în județul Bacău), unde va ajunge și egumen. Câteva decenii mai târziu, îl găsim pe vrednicul Teodosie în calitate de arhiereu, însă parcursul temporal al acestuia este puțin confuz. Până de curând, se considera că primul scaun episcopal ocupat de acesta a fost cel de la Rădăuți, în anul 1669. Însă, prin eforturile părintelui Grigore Popescu și ale istoricului Gion D. Ionescu, în anul 1986 apare în periodicul „Biserica Ortodoxă Română” (nr. 5-6) un articol care aduce noi date privitoare la activitatea arhierească a Sfântului Teodosie. Conform noilor informații, bazate la rândul lor pe istoria amintită a lui Nicolae Iorga și pe aceea a pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, se pare că au existat în secolul 17 doi ierarhi cu același nume care, la un moment dat, au ocupat și scaunul de Mitropolit al Moldovei. Potrivit acestei relatări, Sfântul Teodosie nu a fost și Episcop de Rădăuți, această demnitate revenind primului ierarh cu acel nume, Teodosie Barbovschi, care a ocupat scaunul episcopal între martie 1598 și mai-iunie 1600. Din încredințarea domnitorilor Movilești, Teodosie Barbovschi a ocupat pentru scurtă vreme și scaunul de Mitropolit al Moldovei. Pe acest considerent, Sfântul Teodosie de la Brazi a fost uneori cunoscut sub numele de Teodosie al II-lea. Acesta, spre deosebire de întâiul ierarh, a ocupat între 1671 și 1674 scaunul episcopal de la Roman și, între 1674 și 1676, pe cel mitropolitan, avându-l drept înaintaș în ambele instanțe pe Sfântul Ierarh Dosoftei, cel care a versificat Psaltirea. Sfântul Teodosie a ocupat scaunul mitropolitan în timpul primelor două domnii ale lui Dumitrașcu Cantacuzino, fiind întronizat la cererea acestuia în urma refugierii în Polonia a Sfântului Dosoftei împreună cu fostul domnitor, Ștefan Petriceicu. Printre datele menționate, ce stau drept dovadă a deosebirii celor doi ierarhi omonimi, se numără faptul că un arhiereu cu numele Teodosie Barbovschi apare doar pe lista episcopilor de Rădăuți, în timp ce ierarhul cu numele simplu Teodosie apare exclusiv pe lista celor de Roman. La acestea se adaugă și alte detalii, precum mențiunea de pe un Liturghier dăruit de Teodosie al II-lea Mănăstirii Bogdana, sau diverse documente pe care acesta și-a pus semnătura, pe care le vom aminti în continuare.
Sfântul Teodosie păstorește în calitate de Mitropolit al Moldovei timp de 2 ani, în urma cărora este înlăturat din scaun de același domnitor care l-a chemat la această slujire. Motivul este, cu certitudine, legat de asprele politici fiscale pe care domnul Moldovei le impusese poporului și pe care Mitropolitul Teodosie, el însuși „fiu din popor și slujitor devotat al credincioșilor pe care îi păstorea”, le-a denunțat cu fiecare ocazie. Aceasta, alături de mustrarea necontenită a domnitorului Dumitrașcu Vodă, i-a adus ierarhului îndepărtarea din scaun. Activitatea sa din timpul perioadei de păstorire a credincioșilor din Moldova, dar și din cea de mai târziu, l-a făcut remarcat pe Sfântul Teodosie prin două trăsături: în primul rând, era „foarte apropiat semenilor săi, cărora le venea în ajutor pentru sfaturi și asistență în cazul diverselor tranzacții”. De aici provin și documentele menționate care îi purtau mărturia și, în consecință, aveau o putere de încredințare deosebită. Semnătura unui (fost) mitropolit „obliga atât părțile în cauză, dar mai ales instanțele la care s-ar fi recurs, să respecte întocmai prevederile și mențiunile din cuprinsul” actelor respective de tranzacție. În al doilea rând, o altă trăsătură predominantă a caracterului său au constituit-o dragostea față de locașurile de cult și eforturile sale de a le îngriji și ctitori. Sunt bine cunoscute atât îndemnurile și sprijinul acordat ctitorilor de biserici, cum este cazul logofătului Solomon Bîrlădeanu, care, la Bogdana, a ridicat din temelie o nouă mănăstire, cât și eforturile proprii de a reclădi biserica Mănăstirii Brazi, pe care a și iubit-o cel mai mult dintre toate ctitoriile sale. În timpul activității mitropolitane, ierarhul a investit o parte din veniturile sale în vii pe care le-a dăruit celor două mănăstiri, alături de alte terenuri arabile, livezi și păduri. Cu toate acestea, spre sfârșitul vieții, constatând că nu mai are timpul necesar să își desfășoare activitățile ctitorești, Sfântul Teodosie îl însărcinează prin testament pe ucenicul său, diaconul Laurențiu, pe care avea să îl și hirotonească arhiereu și care va păstori, la rândul său, în scaunele de Rădăuți și Roman, să se asigure ca întreaga sa avuție să revină mănăstirii de suflet de la Brazi. De asemenea, îl însărcinează pe noul arhiereu să mai ridice două mănăstiri a căror ctitorie i-ar fi fost imposibilă la momentul acela, în 1691.
Sfântul Teodosie s-a mutat la cele veșnice cândva între anii 1694 și 1698, fiind martirizat la Mănăstirea Brazi de un grup de tătari în urma refuzului de a le oferi odoarele schitului. Data exactă a mutării sale la Domnul rămâne necunoscută, însă detaliile martiriului și mai ales cele ale primei descoperiri a sfintelor sale moaște au rămas înrădăcinate în tradiția mănăstirii. Vrednicul de pomenire Arhiepiscop Epifanie al Buzăului și Vrancei, într-o cuvântare în cinstea Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie, a remarcat cum „viața curată și sfântă a ierarhului, râvnitoarea slujire a lui Hristos, osteneala lui pentru ridicarea de sfinte locașuri, smerenia sa adâncă, grija părintească față de păstoriții săi, răbdarea tuturor suferințelor și prigonirilor nedrepte la care a fost supus, precum și lucrarea lui încununată de jertfa martirică au făcut să fie întotdeauna cinstit cu evlavie de dreptslăvitorii creștini”.
Emilian Apostolescu
Sursa: ziarullumina.ro
