Cuvânt pastoral al PS Episcop Timotei al Spaniei și Portugaliei la Naşterea Domnului – 2020

Hristos, iubirea care biruiește frica

Către tot clerul, cinul monahal şi dreptcredinciosul popor din Episcopia Ortodoxă Română
a Spaniei şi Portugaliei,

Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, iar din parte-mi, arhiereşti binecuvântări!

„ … Leapădă dar, toată frica și înțelege minunea;
că Dumnezeu din milă S-a coborât pe pământ…[1].”

Preacucernici și preacuvioși părinți,
Preacuvioase maici,
Iubiți credincioși,

Cu vrerea bunului Dumnezeu, iată, am ajuns și în acest an, puternic marcat de boala provocată de Covid-19, să sărbătorim, cu multă nădejde în Dumnezeu, Praznicul Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Dacă Praznicul Învierii Domnului l-am sărbătorit, cei mai mulți dintre noi, în casele noastre, din mila și cu ajutorul Domnului, Praznicul Crăciunului îl sărbătorim slujind Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în bisericile comunităților noastre.

Dragii mei,

Am trăit și, în continuare, trăim vremuri destul de tulburi, iar inimile și sufletele noastre parcă sunt încărcate de o oarecare nesiguranță și sunt cuprinse de frică; frică de boală, de moarte, de necunoscut, frică de viitor și, de multe ori, de cei din jurul nostru sau chiar de noi înșine.

Din ce în ce mai mult cred că ar trebui să ne punem întrebarea: oare nu cumva a îngăduit Dumnezeu această pandemie pentru a ne arăta tuturor cât de puțină credință avem și cât de departe suntem de Dumnezeu?

Sfântul Paisie Aghioritul a atras atenția asupra stării omenirii din vremea lui, stare care s-a agravat în zilele noastre. El spunea foarte limpede: „Niciodată omul nu s-a temut atât de mult de moarte, ca acum, când nu se mai teme de Dumnezeu”[2].

Marea ispită a omului, care i-a încolțit în suflet încă din rai, a fost aceea de a crede că poate să ajungă atotstăpânitor, atotputernic și atotștiutor, uitând că doar Dumnezeu este Stăpânitor peste tot și toate și doar El are aceste atribute. El este cel care „întru cele de sus locuiește și spre cei smeriți privește”. De aceea, în Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie preotul se roagă și spune: „Vrednic și drept este a-Ți cânta Ție, pe Tine a Te binecuvânta, pe Tine a Te lauda, Ție a-Ți mulțumi, Ție a ne închina, în tot locul stăpânirii Tale; căci Tu ești Dumnezeu negrăit și necuprins cu gândul, nevăzut, neajuns, pururea fiind și același fiind: Tu și Unul-Născut Fiul Tău și Duhul Tău cel Sfânt”.

Ale lui Dumnezeu sunt toate și lui Dumnezeu I se cuvine totul, pentru că El a făcut totul. Universul, lumea văzută și cea nevăzută, omul ca încununare a toată creația, toate au fost făurite de Dumnezeu.

Din nefericire, coroana creației – omul – a căzut pradă ispitei și invidiei celui rău, alterându-și chipul și dezbrăcându-se de frumusețea cu care a fost împodobit la facere, de Creator. Cu toate că, prin cădere, omul și-a agonisit osândă, chinuri, boală și moarte, Dumnezeu nu a rămas nepăsător la suferințele omului și ale întregii creații, căzută o dată cu omul și care suspină neîncetat după Dumnezeu, iar la plinirea vremii „a trimis mântuire neamului omenesc pe Unul-Născut Fiul Său și Dumnezeu, pe Domnul nostru Iisus Hristos”, făcând din pântecele Fecioarei Maria, biserică sfințită și rai cuvântător, pentru ca „să se nască și să crească, să ne mântuiască”, așa cum frumos glăsuiește colindul nostru străbun.

Dragii mei,

Înțeleptul Solomon spune că „întru frica lui Dumnezeu este nădejdea celui tare”[3]. Numai trăind în frica lui Dumnezeu, omul își întărește sufletul și devine vârtos.

Ce este frica lui Dumnezeu, iubiți credincioși, pentru a putea trăi în ea?

Frica lui Dumnezeu nu este altceva decât o „trăire a iubirii”, așa cum foarte frumos explică părintele Rafael Noica: „Frica lui Dumnezeu este una din trăirile iubirii, când ți-e frică să pierzi pe Dumnezeu, căci este așa de prețios, așa de drag, așa de iubit, așa de dulce sufletului”[4].

În acest sens, preotul, în cadrul Sfintei Liturghii, înainte de a se rosti Crezul, se roagă și rostește primul verset al psalmului 17: „Iubi-Te-voi Doamne, vârtutea mea. Domnul este întărirea mea și scăparea mea și Izbăvitorul meu”.

Acesta este înțelesul drept și duhovnicesc al „fricii de Dumnezeu”. Prin urmare, negreșind, am putea să tâlcuim versetul amintit mai sus din Pildele lui Solomon în felul următor și să spunem că: iubirea lui Dumnezeu este nădejdea celui tare.

Dragii mei,

Mântuirea lui Adam a venit pentru că el nu a încetat să nădăjduiască în iubirea lui Dumnezeu. Dacă tot omul ar nădăjdui în iubirea lui Dumnezeu, atunci harul lui Dumnezeu, inelul de logodnă dat de Dumnezeu omului, cum îl numește părintele Galeriu, s-ar revărsa peste toată creația, aducându-ne bucuria mântuirii! Trebuie să fim conștienți că nimeni altul nu ne poate mântui și nu ne poate aduce alinare, decât doar Hristos Domnul, Cel născut în peștera dobitoacelor din Bethleem. În nimeni altcineva sau în nimic altceva nu ne găsim odihna.

Dacă omul s-ar fi putut mântui pe sine însuși, Hristos nu ar mai fi trebuit să Se nască din Fecioara Maria, să ia chip de rob, făcându-Se asemenea nouă. Omenirea nu s-a putut și nu se poate izbăvi, nu se poate mântui de una singură, precum eretic cred unii care nu vor să audă de Dumnezeu. Ascultați ce spune Sfântul Atanasie cel Mare: „Căci după ce toți au fost loviți în suflet și tulburați de înșelăciunea diavolească și de deșertăciunea idolilor, cum era cu putință ca omul să întoarcă sufletul şi mintea oamenilor? Dar poate să zică cineva că lumea întreagă ar fi putut face aceasta. Dar dacă lumea ar fi putut, nu s-ar fi făcut atâtea mari rele. Căci lumea există și totuși oamenii se tăvăleau în atâtea mari rele”[5].

E necesar să conștientizăm că doar „frica de Dumnezeu – iubirea lui Dumnezeu și de Dumnezeu – este un izvor de viață, ca să putem scăpa de cursele morții”[6], cum citim tot în Pildele lui Solomon.

Dacă frica lui Dumnezeu ne scapă din cursele morții, tot ea ne poate scăpa și de fricile noastre cele nesănătoase și stricătoare de suflet. Tot „frica lui Dumnezeu este temelia tuturor faptelor bune”, spune Sfântul Isaac Sirul; și tot el spune că „înțelepciunea are două capete: primul capăt este frica lui Dumnezeu și al doilea capăt este dragostea de Dumnezeu”.

Părintele Ilie Cleopa explică frumos aceste cuvinte ale Sfântului Isaac Sirul: „Dar pentru ce așa? Pentru că toată fapta bună se începe de la frica lui Dumnezeu și se termină în dragostea de Dumnezeu, care este legătura desăvârșirii și treapta cea mai de sus a tuturor faptelor bune, căci mai mare decât toate este dragostea. Dar, ca să ajungă cineva la dragostea de Dumnezeu, negreșit trebuie să aibă mai întâi frica lui Dumnezeu”[7].

Iubiți credincioși,

Să încercăm să trăim în adevăr și nu în minciună! Viața trăită în păcate și desfătări trupești este o înșelare care ne afundă în necunoaștere, naște frică și nesiguranță și, în cele din urmă, duce la moarte. Tot Sfântul Isaac Sirul spune că: „începutul vieții celei adevărate din om este frica de Dumnezeu”[8].

Dreptul Iosif, când a aflat că Fecioara Maria are în pântece Prunc, a vrut să o părăsească; nu pentru că ar fi fost păcătos, ci din frică, de aici imnografia creștină, moștenită prin tradiție. Redau cuvintele Fecioarei adresate dreptului Iosif, din care am ales o frântură, și le-am așternut la începutul pastoralei mele și pe care le redăm acum în totalitate: „Când Iosif a fost rănit de întristare, Fecioara, plecând la Betleem, ai strigat către el: Pentru ce te mâhnești și te tulburi văzându-mă având în pântece, necunoscând în întregime înfricoșata mea taină? Leapădă, dar, toată frica și înțelege minunea; că Dumnezeu din milă S-a coborât pe pământ, în pântecele meu și trup a luat. Și Îl vei vedea născut precum a binevoit și, plin de bucurie fiind, te vei închina Lui, ca Făcătorului tău”[9].

Deci, dragii mei, lepădând de la noi toate fricile omenești, să ne străduim să trăim doar în frica și în iubirea lui Dumnezeu, pentru ca să putem să înțelegem lucrarea pe care El o are cu fiecare dintre noi și pentru a ne spori și întări credința noastră în Dumnezeu, în Cel născut din Fecioara Maria și Care ne dă nouă mare și bogată milă.

Vă doresc tuturor Sărbători fericite și un An Nou binecuvântat!

La mulți ani!

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,
† Episcopul Timotei

Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos,

Madrid
2020

[1] Stihiră, Minei luna decembrie, p. 498.
[2] Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica Filocalie, Editura Egumeniţa, 2009, p. 84.
[3] Pildele lui Solomon 14, 26.
[4] Părintele Rafael Noica, Cultura Duhului.
[5] Sf. Atanasie cel Mare, Scrieri, Partea I, trad. Pr. Prof. D. Stăniloae, Bucureşti, 1987, p. 107.
[6] Pildele lui Solomon 14, 26.
[7] ***, Ne vorbește Părintele Cleopa, vol 1, Despre frica de Dumnezeu.
[8] Sf. Isaac Sirul, Cuvântări ascetice, Cuv. 1, Ed. 3-a, Serghiei – Posad, 1911, pag. 3.
[9]Stihiră, Minei luna decembrie, p. 498.