Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei – de la admirația marilor personalități la imitarea sfinților
Cel mai autentic mod de a-i cinsti pe sfinți este imitarea lor, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care-și îndemna conaționalii: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evrei 13.7). Unul dintre mai marii bărbați ai românilor a fost și ierarhul Iosif Naniescu, Mitropolitul Moldovei între anii 1875-1902, căruia anul acesta i se face prima cinstire în rândul sfinților. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 5 octombrie 2017, analizând ortodoxia credinței, sfințenia vieții și recunoașterea sfințeniei prin evlavia poporului, a hotărât canonizarea Mitropolitului Iosif Naniescu, numit de acum înainte Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, cu ziua de prăznuire la data de 26 ianuarie. A fost înscris în calendarul anului 2018, urmând ca această bucurie să fie vestită prin proclamarea locală a canonizării la Catedrala Mitropolitană din Iași.
Mitropolitul Iosif Naniescu a fost o personalitate de prim rang în istoria Bisericii Ortodoxe Române. Originar din partea de peste Prut a Moldovei, s-a născut la 15 iulie 1818 în Răzălăi, județul Soroca, în familia preotului Anania Mihalache și a soției acestuia, Teodosia. A rămas orfan de tată la vârsta de un an. La vârsta de 10 ani a fost încredințat în grija unchiului Teofilact, ierodiacon în Mănăstirea Frumoasa din Basarabia, pe care l-a însoțit la Mănăstirea „Sfântul Spiridon” din Iași, Mănăstirea „Sfântul Proroc Samuel” din Focșani și la Episcopia din Buzău unde, la 23 noiembrie 1835 a fost tuns în monahism de episcopul Chesarie, iar a doua zi a fost hirotonit diacon. A urmat cursurile Seminarului din Buzău în prima promoție (1836-1840), apoi pe cele ale Colegiului „Sfântul Sava” din București (1840-1847). A fost egumen al Mănăstirilor Șerbănești-Morunglavu – județul Vâlcea (1849-1857) și Găiseni – județul Dâmbovița (1857-1863), fiind hirotonit ieromonah (29 august 1850) și hirotesit protosinghel (30 noiembrie 1852) și arhimandrit (1860). Pentru o perioadă scurtă (1863-1864) a fost „curator” (egumen) la Mănăstirea Sărindar din București. A desfășurat o bogată activitate didactică în București, funcționând ca profesor de Religie la Gimnaziul „Gh. Lazăr” (1864-1866), Liceul „Matei Basarab” (1866-1873) și la Școala normală „Carol I” (1867-1873). Timp de un an, între 1870-1871, a fost director al Seminarului Central din București. La 23 aprilie 1872 a fost hirotonit arhiereu vicar al Mitropoliei Ungrovlahiei cu titlul de „Mireon” (de Mira Lichiei), iar la 18 ianuarie 1873 a fost ales episcop la Argeș, unde a păstorit o perioadă scurtă, până la alegerea sa, la 10 iunie 1875, ca mitropolit al Moldovei.
A fost instalat la Iași la 6 iulie 1875, scriind în cei de 27 ani de arhipăstorire nu doar frumoase pagini în istoria de secole a Mitropoliei Moldovei, ci și file de pateric în tezaurul universal al Ortodoxiei. Au rămas de la el ctitoriri de prim rang: au fost restaurate vechile monumente istorice Sfântul Nicolae Domnesc a Sfântului Ștefan cel Mare și Trei Ierarhii lui Vasile Lupu și a fost terminată catedrala mitropolitană începută de Veniamin Costachi. În timpul Războiului de Independență dintre anii 1877-1878 a organizat colecte pentru armată în mănăstirile și parohiile eparhiei, a mobilizat călugări și călugărițe pentru serviciul sanitar al armatei române. Și-a adus contribuția la demersurile făcute de Sfântul Sinod pentru obținerea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, în 1885. A păstrat și propovăduit dreapta credință, făcând față diferitelor curente de gândire și simțire străine de duhul Ortodoxiei și potrivnice Bisericii, prin fidelitate față de Sfânta Tradiție și canoane. La inițiativa și cu susținerea financiară a mitropolitului Iosif a apărut la Iași, între 25 martie 1883 – 18 ianuarie 1887, Revista Teologică – redactată de profesorii de teologie Constantin Erbiceanu și Dragomir Demetrescu de la Seminarul „Veniamin Costachi” de la Socola. Rezultatul unei îndelungi și serioase cugetări, Revista Teologică a fost un răspuns românesc și creștinesc dat celor ce propagau zilnic idei anticreștine și antisociale care aveau drept urmare decăderea morală în societatea românească. A sprijinit activitatea Seminarului Veniamin, pentru care a cumpărat palatul din Iași al fostului domnitor Mihail Sturza, situat în imediata apropiere a catedralei și reședinței mitropolitane din Iași. Mitropolitul Iosif Naniescu a fost un iubitor de cultură, preocupările sale în această direcție fiind reflectate și de bogata bibliotecă pe care a avut-o (peste 10.000 de volume, tipărituri vechi, manuscrise și documente) și pe care a donat-o Academiei Române care, la 16 aprilie 1888, l-a ales membru de onoare. Au rămas de la el manuscrise muzicale de o deosebită valoare. A scris câteva lucrări de mici dimensiuni, predici, cuvântări și o lucrare dedicată Istoriei Seminariilor teologice. A editat lucrarea lui Gavriil Protul, Viața Sfântului Nifon. A rămas în conștiința contemporanilor și a urmașilor drept un mare filantrop, prin ajutoarele dăruite săracilor și prin înființarea Societății Clerului Român, Binefacerea, care avea misiunea de a ajuta pe copiii de preot rămași orfani și pe preotesele văduve. Numeroși elevi și studenți au fost ajutați de Iosif Naniescu să se întrețină pe perioada studiilor.
Acestea nu sunt decât câteva dintre realizările Mitropolitului Iosif. Însă, așa cum aminteam dintru început, rândurile de față își propun să surprindă nu atât măreția faptelor, ci trăirea autentic creștină care le-a animat. Cu alte cuvinte, drumul spre sfințirea vieții pe care l-a parcurs Mitropolitul Iosif, care ne poate fi model și fiecăruia dintre noi.
Din viața Mitropolitului Iosif învățăm că este foarte importantă atmosfera din familie pentru creșterea spirituală a copiilor. A moștenit de la părinții săi, chiar dacă nu s-a bucurat de prezența lor mult timp, dragostea pentru Dumnezeu. Tatăl l-a vegheat din Cer, iar mama s-a rugat pentru el de la mănăstirea în care s-a retras. În Muzeul Mitropolitan din Iași, vizitatorii pot vedea pomelnicul familiei de care Mitropolitul Iosif a ținut seama mereu, ca semn al profundei recunoștințe a celui care, de mic, a fost crescut în ambianța credinței.
Învățăm apoi că orice creștere spirituală se face sub îndrumare duhovnicească. Primul îndrumător al Mitropolitului Iosif a fost unchiul său, Teofilact. Model și îndrumător i-a fost apoi episcopul Chesarie al Buzăului, cel care l-a călugărit și hirotonit diacon, despre care observa: „Cu adevărat, viața sa a fost un șir necurmat de fapte virtuoase, care fac pe bărbații cei mari, pe arhiereii cei cuvioși, pe părinții cei de demult ai Bisericii. Petrecerea sa modestă, înfrânată și sfântă; râvna sa înfocată, atât întru cele bisericești și sporirea bunelor moravuri, cât și pentru înaintarea și fericirea nației sale; iar mai presus de toate, stârnirea ce cu dinadinsul punea întru a îndemna la moralitate cu cuvântul și a da exemplu cu fapta au fost un model de virtuți vrednic de urmat pentru toți cei ce doresc a lăsa suvenire plăcută și un nume iubit și respectat, după cum însuși marele Apostol zice: și privind la săvârșirea vieții lor, să le urmați credința”. A urmărit la acesta îndumnezeirea la care poate ajunge creștinul, așa cum mărturisea la pomenirea de 40 de zile a părintelui său duhovnicesc: „Ferice ție, suflet îndumnezeit, că slava lui Dumnezeu ai iubit mai mult decât slava lumii acestia, și atâtea altare Lui i-ai înălțat, întru care numele Lui se mărește neîncetat, iar tu de slava cea nestricată și pururi fiitoare te-ai învrednicit!”.
Trebuie să remarcăm că între sfinți există o legătură încă din timpul vieții. Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica(+1867) l-a cunoscut și apreciat pe Iosif, ridicându-l în 1852 la rangul de protosinghel.
Mitropolitul Iosif i-a avut îndrumători, prin faptele și moștenirea pe care o lăsaseră, pe înaintașii în scaunul mitropolitan, între care în mod deosebit pe Mitropolitul Veniamin Costachi, ale cărui proiecte le-a continuat.
A avut, în primul rând, îndrumător cuvântul dumnezeiesc al Sfintei Scripturi din care citea zilnic, după propria mărturie din testament: „Gândindu-mă pururi la eternele cuvinte ale Sfintei Scripturi că tainic şi neştiut de nimeni este ceasul când Domnul cheamă la Sine pe aleşii Săi, şi cugetând neîncetat la cuvintele Marelui Apostol al neamurilor, Pavel, că noi, credincioşii, nu trebuie să fim ca cei ce nu au credinţă în învierea şi nemurirea sufletului; ci în toată viaţa noastră să avem credinţă tare şi neclintită în Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, carele suferind moartea pentru noi, iar moarte de cruce, s-a făcut pe Sine începutul învierii noastre, gândindu-mă, zic, la acestea şi aflându-mă astăzi în anul al optzeci şi unul al vieţii mele, am crezut că este bine să fac cunoscut iubiţilor mei ultima mea voinţă şi să orânduiesc eu însumi, cum trebuie a se urma, după săvârşirea mea din viaţa aceasta pământească, cu tot ce am putut agonisi şi economisi în zilele vieţii mele, servind în Biserica Dumnezeului nostru celui viu, cu dragoste, cu frică şi cu cutremur, aşa precum am învăţat de la bătrânii şi mai marii mei, care m-au introdus în Casa Domnului şi m-au povăţuit cu cuvântul şi cu fapta să fiu de folos sfintei noastre Biserici şi Scumpei noastre Patrii”.
Faptele Mitropolitului Iosif au fost expresia văzută a unei lucrări interioare intense. Și-a făcut datoria de arhipăstor, nelipsind din eparhie decât atunci când participa la ședințele Sfântului Sinod. S-a remarcat în mod deosebit prin compasiunea față de cei aflați în suferință, milostenia sa rămânând model al iubirii față de aproapele, pe care trebuie s-o lucreze creștinul.
Mitropolitul Iosif a fost un mare rugător pentru cei încredințați spre păstorire și este mijlocitor pentru toți cei care se roagă lui. A slujit Liturghia până în ajunul trecerii la cele veșnice, când nu a mai putut sluji la catedrală, primind Sfintele Taine din mâna ucenicului său, arhimandritul Nicodim Munteanu, viitorul patriarh. A fost înmormântat lângă strana dreaptă a Catedralei, de unde adesea împodobea cu cântarea lui frumoasă slujbele. Cu prilejul proclamării locale a canonizării sale, sfintele sale moaște vor fi așezate în preajma Sfintei Cuvioase Parascheva, pe care mitropolitul Iosif a așezat-o în Catedrala Mitropolitană din Iași, aducându-o de la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi.
Troparul
Curăţia ta şi rugăciunea, milostenia şi înfrânarea vas ales al Sfântului Duh te-au făcut; pentru aceasta, Moldovei fiind păstor, urmai cu totul Păstorului Celui bun; Sfinte mare Ierarhe, milostive Iosife, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.
Pr. Dr. Bogdan Racu
Sursa: doxologia.ro
