Paștile

Paştile este un cuvânt ce vine prin filieră greco-latină din cuvântul ebraic Pesah, care înseamnă trecere; în limba greacă Pascha, iar în limba latină Pasqua; am spune trecerea spre viaţa nouă, veşnică.

În limba română avem pentru sărbătoarea Învierii Domnului doar forma PAŞTI, la plural (NU PAŞTE, la singular). Prin Paşti, creştinii Bisericii primare, ca şi cei din veacurile imediat următoare, înţelegeau atât sărbătoarea Învierii Domnului, cât şi a Cinei celei de taină, precum şi a Sfintelor Pătimiri ale Domnului. (E incorect să ne felicităm cu „Paşte fericit!” sau chiar cu „Paşti fericite!”, pentru că atât Paştile cât şi Crăciunul sau alte sărbători sunt zile pline de sfinţenie şi de fericire prin însăşi natura lor. Aşadar, dorinţa noastră trebuie să se refere la noi înşine şi la faptul că noi, viaţa noastră şi familia noastră trebuie să dorim a fi fericite de Sfintele Paşti, de Crăciun, de Anul Nou sau de alte sărbători!)

Întrucât cuvântul „Paşti” are înţelesul de trecere, chemarea sau invitaţia preotului: „Veniţi să primiţi lumină!” este chemarea de a trece de la întunericul morţii la lumina vieţii veşnice, de la robia lipsei de sens şi absurditatea despărţirii de Dumnezeu, la libertatea pe care ne-o dăruieşte iubirea veşnică a lui Dumnezeu pentru lumea chemată la înnoire şi nemurire.

“Mormânturi” şi nu “morminte”.

MORMINTE se referă doar la locurile din cimitir; MORMÂNTURI este mai larg, însemnând atât locurile din cimitir, cât şi sufletele înrobite de păcat care stau din cauza păcatului închise ca într-un mormânt. Când zic în imn: “… şi celor din MORMÂNTURI viaţă dăruindu-le…”, înseamnă că prin Învierea Sa Domnul învie atât morţii din mormânt, cât şi sufletele moarte (morţii vii, cum zicem noi) din cauza păcatului.