Spovedania

Ai vrut să ştii dacă este chiar neapărată nevoie de spovedanie. Mai înainte te spovedeai des, dar ai încetat fiindcă cineva a râs de tine din această pricină. Nu trebuia să încetezi. De cine n-au râs oamenii? Vai vouă, celor ce râdeţi acum, că veţi plânge şi vă veţi tângui.

Pe lângă meserie, spui tu, mai ai şi o vie care îţi dă roadă bună, fiindcă o cultivi bine. Dacă cineva şi-ar lăsa via în părăsire şi ar râde de tine că ţi-o cultivi cu grijă pe a ta, ce, ţi-ai lua mâinile de pe vie şi ai înceta s-o mai cultivi? N-ai face asta, bineînţeles. Şi atunci, cum ai putut să şovăi în a cultiva sufletul tău, care este mai important decât toate viile de pe pământ? Fiindcă atunci când vei muri, sufletul îl vei lua, iar via o vei lăsa. Dintre toate cultivările, cultivarea sufletului e cea mai însemnată; şi dintre toate ostenelile cu care se osteneşte omul pe pământ, osteneala dată cu sufletul este cea mai îndreptăţită. Drept aceea, întoarce-te la osteneala de mai înainte cu sufletul tău şi începe iarăşi să te spovedeşti. Astfel grăieşte apostolul Iacov: mărturisiţi-vă unul altuia păcatele. Păcatele tăinuite cresc şi se înmulţesc, iar îndată ce sunt scoase la lumină se usucă şi pier. Nu spune: „Nu sunt păcătos!”

Citeşte ce scrie dreptul în Psaltire: întru fărădelegi m-am zămislit şi întru păcate m-a născut maica mea. Nu spune: „Eu îmi mărturisesc păcatele lui Dumnezeu însuşi, aşa că numai e nevoie să le mărturisesc şi oamenilor”. Cine a fost mai drept decât Apostolul Pavel? Şi acest Pavel avusese un păcat înainte de apostolia sa, ca Saul, şi acest păcat l-a mărturisit înaintea tuturor, nu o dată, ci de mai multe ori, şi nu doar înaintea credincioşilor, ci şi în faţa păgânilor. Aţi auzit, le scrie el galatenilor botezaţi, cum eu peste măsură prigoneam Biserica lui Dumnezeu şi o stricam pe ea. Acelaşi lucru l-a vestit şi înaintea nebotezatului rege Agripa (Fapte 26).

Şi dacă aşa stau lucrurile cu Sfântul Pavel, de ce să ţii tu ascunse rănile sufletului tău? De ce să laşi şerpii să se înmulţească în sânul tău? Oare numai fiindcă a râs cineva de tine? Dacă a râs o dată de tine, oare va râde pururea? Roagă-te lui Dumnezeu pentru el în taină; poate că se va pocăi şi îşi va şterge păcatul cu lacrimi. Ce e mai şubred decât gândurile oamenilor? De câte ori nu se căiesc oamenii seara pentru ceea ce au vorbit în timpul zilei? Drept aceea, în privinţa sufletului tău nu asculta pe oricine îţi spune ceva în treacăt, ci ascultă ce spune Biserica lui Dumnezeu.

Stai de vorbă cu duhovnicii care spovedesc oamenii şi vei auzi de la ei multe pilde ale uşurării sufleteşti pe care au dobândit-o cei ce s-au spovedit cu râvnă. Nu este niciun basm, ci adevărul adevărat că mulţi muribunzi aflaţi în agonie îndelungată au putut muri doar după ce şi-au mărturisit păcatele înaintea preotului. Şi eu ţi-aş putea da asemenea pilde, pe care le-am văzut cu ochii mei. Dumnezeul nostru este Dumnezeul milei şi bunătăţii, şi El doreşte tuturor oamenilor mântuirea. Dar cum se va mântui cineva dacă nu va ajunge să facă deosebirea limpede şi cu bună ştiinţă între păcat şi dreptatea lui Dumnezeu, dacă nu înlătură păcatul şi nu recunoaşte dreptatea lui Dumnezeu?

Cu ce poartă omul în sufletul său când moare, cu aceea merge la judecata lui Dumnezeu: dacă e păcat – cu păcatul, dacă e dreptate – cu dreptatea. Dumnezeu aşteaptă de la fiecare muritor pocăinţă, iar pocăinţa cuprinde mărturisirea păcatelor proprii. Şi dat fiind că în orice zi şi în orice ceas îngerul morţii poate veni după sufletul nostru, Biserica îi povăţuieşte pe credincioşi la deasă împărtăşanie şi încă mai deasă pocăinţă. Dumnezeu să te lumineze şi să te binecuvânteze!

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Editura Sophia, Bucureşti, 2002, pp. 180-182)