Postul cumpătat
Acel post care nici nu covârşeşte şi nici nu este mai prejos de puterile tale te va ajuta în trezvie. Cel cu pântecele îndestulat n-ar trebui să cugete la cele dumnezeieşti, spun asceţii. Celui ghiftuit îi rămân ascunse şi cele mai mărunte taine ale Treimii. Însuşi Hristos ne-a dat pildă prin postul Său îndelungat; înainte de a-l birui pe diavol El a postit patruzeci de zile: suntem noi mai cucernici decât El? Şi iată îngerii venind la El Îi slujeau (Matei IV, 11). Ei aşteaptă să-ţi slujească şi ţie.
Postul ţine multa vorbire în frâu, spune Sfântul Ioan Scărarul. Este o uşă către milostenie şi păzeşte ascultarea, alungă gândurile rele şi înmoaie împietrirea inimii. Postul este o uşă către rai: când pântecele este asuprit, atunci se smereşte inima; postitorul se roagă cu cugetul treaz, dar cugetul celui neînfrânat este plin de închipuiri necurate şi gânduri.
Postul este o ipostază a iubirii şi dăruirii: vrei să jertfeşti bunătăţile pământeşti pentru a le primi pe cele cereşti. Mult prea multe gânduri proprii sunt absorbite de grijile pentru hrană şi ispitele gusturilor: vrei să te eliberezi de ele. Astfel, postul este o treaptă pe drumul slobozirii şi un sprijin de nelipsit în lupta cu poftele egoiste. Postul legat de rugăciune este una din cele mai mari comori ale omenirii, păstrată cu grijă de către acei care au luat vreodată parte la ea.
Sfinţii Părinţi ne îndeamnă la un post “cumpătat”: nu trebuie ca trupul să slăbească prea mult căci atunci slăbeşte şi sufletul. Iarăşi, nu trebuie să începi a posti dintr-o dată: toate nevoinţele se fac cu răbdare şi cu perseverenţă, şi fiecare trebuie să ţină seama de firea şi de slujba lui. Nu se cuvine a deosebi mâncărurile în curate şi necurate; toată hrana este de la Dumnezeu, dar sfatul este de a evita acelea care duc la îngrăşare şi pofte: condimente tari, carne, vin şi celelalte care sunt spre desfătarea cerului gurii. Deci, pe scurt, se poate mânca ceea ce este ieftin şi se găseşte la îndemână, ne spun părinţii. Dar prin “cumpătat” ei înţeleg o masă pe zi, şi aceea uşoară, să nu fie pe săturate.