Rugăciunea continuă
Rugăciunea nu încetează odată cu terminarea rugăciunilor de dimineaţă. De acum trebuie să ne menţinem rugăciunea toată ziua şi în toate împreju- rările. Episcopul Teofan le dă începătorilor sfatul de a alege un vers din Psalmi ca o rugăciune scurtă, de exemplu: Doamne grăbeşte spre ajutorul meu, sau Inimă curată zideşte întru mine Dumnezeule, sau Lăudat este Domnul, sau altceva; în Psaltire se găsesc o mulţime de astfel de strigăte de rugăciune mai lungi sau mai scurte.
Apoi se va păstra în minte această rugăciune în cursul zilei şi se va repeta de cât mai multe ori cu putinţă, în gând sau şoptind, sau cu glas tare când eşti singur şi nu te aude nimeni. În tramvai şi în lift, la lucru şi în timpul meselor, cu stăruinţă, de îndată ce se iveşte ocazia aduci rugăciunea din nou şi îţi îndrepţi atenţia către conţinutul rugăciunii. Şi în această dispoziţie termini ziua citind rugăciunile de seară din cartea de rugăciuni înainte de a merge la culcare.
Acest exerciţiu este potrivit şi pentru aceia care nu se bucură de singurătatea trebuitoare pentru rugăciunile zilnice de seară şi de dimineaţă, căci rugăciunile scurte pot fi făcute oriunde şi oricând. Singurătatea lăuntrică o înlocuieşte pe cea din afară.
Deasa repetare este importantă. Prin bătăile de aripi repetate des se înalţă pasărea deasupra norilor; înotătorul trebuie să dea des din braţe şi din picioare de nenumărate ori până ajunge la mal. Dar de se opreşte pasărea din zbor, trebuie să se mulţumească a sta printre ceţurile de pe pământ. Iar dedesubtul înotătorului pândeşte adâncul cel mai întunecat.
Roagă-te neobosit în acest fel ceas de ceas, zi de zi. Dar roagă-te cu smerenie, fără patimă şi fără meditaţii, nici nu-ţi pune întrebări: nu te îngriji de ziua de mâine (Matei VI, 34). Vei primi răspuns la vremea potrivită. Avraam a plecat fără să iscodească: oare cum arată ţara pe care vrei să mi-o arăţi mie? Ce mă aşteaptă acolo? El s-a sculat pur şi simplu şi a plecat, cum îi zisese Domnul (Facere XII, 4). Fă şi tu asemeni.
Şlefuieşte piatră după piatră pentru construcţia ta, cu răbdare, în tăcere, zi de zi şi nu întreba nici pe cei din jur; aminteşte-ţi că Noe era singurul din toată lumea care mergea pe calea Domnului (Facere VI, 4), adică în rugăciune. Închipuieşte-ţi strâmtorarea, bezna, duhoarea în care a trebuit să trăiască până când a putut să iasă la aer curat şi să ridice un altar Domnului.
Aerul şi altarul le vei găsi în tine, arată Sfântul Ioan Gură de Aur. Dar numai după ce ai trecut de bună voie prin uşa strâmtă precum Noe.