Bucuria credinței și credința bucuriei

Ia gândiți-vă, Hristos era necunoscut până a hotărât să se arate și să afle lumea cine era. Și a început să facă minuni. Unde a făcut prima minune? Într-o biserică? Nu! Într-o mănăstire? Nu! Unde era Hristos și de unde a început să se facă cunoscut? La o nuntă! La nunta din Cana.

Ce fac oamenii la nuntă? Se roagă? Meditează? Împletesc metanii? Nu! Se veselesc! Cântă! Acolo era Hristos! Acolo era și Maica Domnului! Aceasta este credința noastră. Să nu facem un creștinism după mintea noastră, ca să fim îndreptățiți să-l respingem și să ducem o viață cu care ne-am rușina dacă l-am primi. Credința noastră este credința Bucuriei.

Și care a fost, mă rog, minunea? A transformat vinul în apă, ca să le spună: „Nu! Nu e bine să beți vin. Beți numai apă!”? Asta a făcut? Nu! Dimpotrivă! Nici nu a transformat vinul în apa ca sa spună: „Beți numai apa!”, ci a transformat apa în vin: „Beți, jucați, cântați, râdeți și vă veseliți!”. Înțelegeți care a fost minunea? Aceea de a da bucurie omului! Atât e de simplu! Tocmai de aceea, cei care trăiesc credința noastră, nu au nevoie de teologi și de teologii. Și știu de ce petrec în afara mănăstirilor, de ce râd și de ce joacă: au asociat bucuria cu biserica, cu mănăstirea, cu inima credinței noastre.

De aceea, și în durerea, și în întristarea lui, creștinul se bucură, nu pentru că suferă și e întristat, ci pentru că știe ce finalitate au toate acestea, că toate vor rămâne în urmă, iar el va petrece în bucurie. Că toate aceste vor fi lăsate aici, iar el se va odihni unde drepții se odihnesc. Reamintiți-vă imnul bucuriei, imnul dragostei, al apostolului Pavel, și veți înțelege. De ce? Cine iubește astfel, se bucură. Nu are bucurie cel care îi urăște pe ceilalți, cel care are răutate înlăuntrul său. Acesta s-a despărțit de Cel care ne-a adus Bucuria și Viața.

Gheron Nikon