Mănăstirea Sfintei Ecaterina și tărâmul sfânt al Sinaiului

Pentru pelerinul deprins cu Locurile Sfinte, popasul în Peninsula Sinai, Egipt, este mai degrabă o rugăciune a rugăciunii. Mănăstirea „Sfânta Ecaterina” este o adevărată oază creștină într-o lume majoritar islamică și orice îngenunchere te face să simți rugăciunea într-un mod aparte. Sfântul lăcaș de închinare a fost ridicat în locul în care Dumnezeu i S-a revelat lui Moise sub forma Rugului Aprins, la poalele Muntelui Tablelor Legii.

Parcurgând drumul pe care Moise l-a făcut cu mii de ani în urmă, ascensiunea pe Sinai este percepută ca o înnoire în Hristos, printr-o purificare inedită. Contemplarea Sinaiului, atingerea moaștelor Sfintei Ecaterina și păstrarea unui inel ocrotitor vin ca o încununare a oricărui pelerinaj creștin.

Popas în cea mai veche mănăstire creștină

Pornind spre Mănăstirea Sfintei Ecaterina îți imaginezi că totul este asemenea pietrei care domină întregul ținut, rece și sec… Nici vorbă de așa ceva! Creștinii din întreaga lume se minunează de sfințenia locului, de monahismul pe cât de auster, pe atât de viu. Orice popas pe tărâm creștin este întotdeauna o binecuvântare.

Pelerinii care ajung în Sinai sunt fascinați dintru început de decorul cu totul deosebit care înconjoară mănăstirea și se continuă cu un altul la fel de frumos în interiorul aşezământului monahal. Cine nu a ajuns în colțul acela de lume cu greu își poate imagina cum blocurile ­imense de piatră își au continuitatea în oaza care se conturează în curtea mănăstirii, în grădinile cu verdeață și chiparoși. Mănăstirea care dăinuie acolo încă din secolul al 6-lea este cel mai vechi complex monahal creștin. În interiorul bisericii sunt dispuse douăsprezece coloane, pe suprafețele acestora fiind înfățișate icoane ce reprezintă sfinții unei luni calendaristice, iar în absida Sfântului Altar se află mozaicul Schimbării la Față a Mântuitorului Hristos, unul dintre cele mai frumoase ale Bisericii de Răsărit.
Între zidurile vechii mănăstiri se păstrează deosebite colecții de manuscrise creștine și peste 2.000 de vechi icoane bizantine, în muzeu fiind expuse 150 de icoane de o valoare spirituală, istorică și artistică inestimabilă. În impresionanta bibliotecă a mănăstirii se află peste 4.500 de volume, scrise în toate limbile pământului.

Un ultim popas în lumea acestei ancestrale spiritualități este în fața Rugului Aprins – un arbust veșnic verde, în mijlocul căruia se spune că ardea o flacără de foc, fără a-l mistui și prin care Dumnezeu i-a vorbit lui Moise.

O oază cu pământ roditor în mijlocul blocurilor de granit

Acest loc binecuvântat din mijlocul stâncilor este unic, o vatră monastică în care creștini, musulmani și evrei, se întâlnesc în rugăciune. Aș spune chiar că vechimea așeză­mântului amplifică frumu­sețea acestui loc, pornind de la zidurile de granit masiv până la acoperișul și ușile de la intrare, care au fost minuțios sculptate în cedru. De jur-împrejurul bisericii, mai multe rânduri de chilii din piatră, cu două și trei niveluri, amplifică mirajul unui loc al contrastelor. Prin fereastra chiliei, privirea se oprește într-o mare de verdeață, pentru ca mai apoi să se piardă printre blocurile de stâncă ce domină locul. Dar până să dai de stâncă, te oprești cu privirea printre cele nouă clopote, despre care se spune că au fost dăruite sfintei mănăstiri de către împăratul Alexandru al II-lea al Rusiei.
Și pentru a susține afirmația conform căreia toată lumea respectă opțiunea religioasă a celorlalți, trebuie să amintesc atât de moscheea ridicată încă din vremea cuceririi arabilor, cât și de minaretul din partea opusă a clopotniței.

Dincolo de ziduri, în grădina mănăstirii se lucrează tot timpul în liniște și neîncetată rugăciune. Dar și grădina are particularitățile ei, în sensul că pe lângă legumele specifice zonei, aici am găsit specii de pomi fructiferi din întreaga lume. Inițial am crezut că sunt numai măslini și smochini, dar mare mi-a fost mirarea văzând meri, caiși și pruni, întocmai ca pe meleagurile noastre. Părintele Kanasis ne-a spus că pământul din grădini a fost adus de prin alte locuri, iar pentru ca acesta să devină fertil, călugării au construit bazine unde păstrează apa cu care ulterior irigă plantele și chiar pomii, în perioadele de secetă.

Inelul Sfintei Ecaterina, un dar de preț pentru orice creștin

Trecând prin grădină, aveam să ajungem în cimitirul mănăstirii, acolo unde osemintele călugărilor care au trecut la Domnul sunt ținute timp de șapte ani de la înmormântare. După aceea se face o slujbă de pomenire, iar rămășițele se depun într-o criptă care se află sub Capela Sfântului Trifon. Spre deosebire de călugării de rând, osemintele sta­reților se păstrează într-un fel de nișe, special amenajate. Multă lume se întreabă: de ce această rânduială? Tot părintele Kanasis ne-a spus că acest obicei se respectă încă de la începuturile sfântului lăcaș, și asta pentru că terenul plin de rocă nu permite extinderea cimitirului de obște. Cinstind locul păstrării osemintelor, am ajuns într-un final să ne închinăm moaștelor Sfintei Ecaterina. Pentru aceasta a fost nevoie de o „programare”, pentru că trebuia să ne supunem rânduielilor mănăstirii.

Sfânta Ecaterina, fiica principelui Consta din Alexandria Egiptului, o copilă cu educație aleasă, frumoasă, înțeleaptă și credincioasă, pe când avea vreo 18 ani, a avut curajul de a-l înfrunta pe împăratul roman ­Maximianus, unul dintre cei mai violenți persecutori ai creștinilor. Pentru aceasta, a fost trasă pe roată și decapitată. Mâna stângă a Sfintei Ecaterina se păstrează intactă și astăzi, purtând pe degete inele de mare preț. Creștinii care ajung să se închine la sfintele sale moaște nu pleacă fără un inel cu monograma sfintei, cinstind astfel „inelul” pe care Iisus Hristos i l-a dat pentru veșnicie Sfintei Ecaterina. Eu personal nu mă despart de acel inel, care mă apără de tot răul, ocrotindu-mă în permanentă binecuvântare.

Răsărit de soare pe Sinai, treaptă către mântuire

Frumusețea Builei sau a Cea­hlăului m-a fascinat întotdeauna prin atmosfera de pace și liniște din creierii munților, dar și prin marea de verdeață care sporește prospe­țimea clipei și a sufletului. O puritate specifică sihăstriilor de pe lângă vetrele noastre monahale, cu poteci umbrite de foșnetul tainic al frunzelor! Când urci pe Sinai, totul are o altă coloratură, o altă stare de a te pierde în rugăciune. Calea lui Moise (Sikket Sayidna Musa) te poartă preț de câteva ore printre blocuri mari de piatră, cu poteci abrupte, dar o stare de spirit cu totul specială. După vreo „3.000 de pași de pocăință”, ne apropiem de locul unde Moise a primit cele Zece Porunci de la Dumnezeu. Ajungând în locul acela sacru, simți pur și simplu că vrei să-I mulțu­mești Domnului pentru bucuria imensă de a te fi ajutat să ajungi acolo și faci un tainic legământ prin care promiți să te cureți de tot răul și să primești mântuirea cu aceeași bucurie cu care ai primit răsăritul de soare pe Sinai. Ascensiunea dificilă a muntelui se uită chiar înainte de a face ultimii pași către vârf, iar rugăciunea din capela ridicată pe locul în care a stat Moise în clipa întâlnirii sale cu Dumnezeu te înalță și te umple de har, în semn de binecuvântare! Biserica Ortodoxă a rânduit prăznuirea Sfintei Mucenițe Ecaterina în ziua de 25 noiembrie.

Maria Borloveanu

Sursa: ziarullumina.ro