28 noiembrie 2021

29 noiembrie – Sfântul Filumen

Sfântul Filumen (după numele de mirean, Sofoklís) s-a născut la Nicosia, pe 15 octombrie 1913. Părinţii lui erau evlavioşii Gheorghe şi Magdalena. Era frate geamăn cu Părintele Elpídios, în lume – Alexandru, şi de mici s-au osebit prin dragostea de Dumnezeu, de aceea, de foarte curând s-a aprins în ei dorul după viaţa monahicească. În anul 1927, în vârstă fiind de numai 14 ani, au plecat amândoi la Sfânta Mănăstire Stavrovoúni, după ce au primit binecuvântarea duhovnicului lor, dar şi a evlavioşilor lor părinţi. Acolo au rămas aproape 6 ani, până când exarhul Preasfântului Mormânt i-a luat ca să înveţe carte la Gimnaziul Patriarhiei Ierusalimului, unde în 1934 erau deja elevi ai cunoscutei Şcoli a Sfântului Sion.

În 1937 au fost tunşi în monahism, Sofoklís primind numele de Filumen, iar Alexandru, numele de Elpídios. Pe 5 septembrie al aceluiaşi an au fost hirotoniţi diaconi şi în 1939 au absolvit Gimnaziul Patriarhiei. Părintele Elpídios a plecat din Ţara Sfântă, pentru a sluji în alte locuri. Sfântul Filumen a rămas la Ierusalim vreme de 45 de ani încheiaţi, până la martiriul său. În 1943 a fost hirotonit preot şi după ce a trecut prin diferite slujiri în Patriarhie, dovedind totdeauna răspundere, frica lui Dumnezeu şi arătând multă dragoste faţă de Părinţii aghiotafiţi şi faţă de toţi oamenii, pe 8 mai 1979 a fost trimis la Fântâna lui Iacov, unde a slujit până la moartea sa martirică din 29 noiembrie al aceluiaşi an. Acolo se confrunta cu multe probleme din partea evreilor fanatici care continuu îl ameninţau că, dacă nu părăseşte Fântâna şi dacă nu ia icoanele Răstignitului, îl vor omorî. El însă le răspundea că nu va părăsi niciodată acest loc de închinare, și că era gata chiar să primească şi moarte martirică, rămânând un credincios paznic al acestui loc de închinare.

Cu o săptămână înainte de martiriul său, un grup de sionişti fanatici au venit la mănăstirea Fântânii lui Iacov, pretinzând că acesta este un loc sfânt al evreilor şi cerând ca toate crucile şi icoanele să fie înlăturate. Desigur, Sfântul le-a atras atenţia că pardoseala pe care călcau datá din vremea Împăratului Constantin, cu a cărui poruncă, înainte de anul 331 d.Hr., s-a înălţat aici o sfântă biserică creştină care a funcţionat ca atare vreme de 16 veacuri şi că s-a aflat sub administraţia samaritenilor opt veacuri înainte de crearea statului israelitean. Restul bisericii iniţiale fusese distrus în secolul al VII-lea, în timpul năvălirii lui Sáhi Hosrán Parnís, când evreii din Ierusalim au găsit bun prilej şi i-au măcelărit pe toţi creştinii din oraş. Grupul de sionişti a plecat proferând ameninţări şi ocări pe care creştinii locului le îndură în mod obişnuit în Ţara Sfântă.

După câteva zile, în după-amiaza zilei de 29 noiembrie a anului 1979, ziua de pomenire a Sfântului Mucenic Filumen, pe o ploaie torenţială cumplită, nişte evrei fanatici au intrat în spaţiul mănăstirii Fântânii lui Iacov şi, în timp ce Sfântul săvârşea Vecernia, l-au atacat cu topoarele, l-au maltratat şi la urmă l-au omorât. Martiriul lui a fost cumplit: tăierea în bucăţi mărunte a celor trei degete prin care îşi făcea semnul Crucii arată că a fost greu chinuit în încercarea de a-l face să se lepede de credinţa creştină. Faţa i-a fost crestată cu bestialitate în chipul Crucii. În continuare, au profanat Biserica şi Crucea şi au aruncat o grenadă distrugând locul.

Este zguduitoare mărturia părintelui Sofronie, cel care a luat în primire cinstitele moaşte ale martirului, ca să îl îmbrace şi să îl pregătească pentru înmormântare. El spune că trupul lui a rămas cald şi flexibil cinci zile după martiriul său şi că Sfântul „l-a ajutat” pe Părintele Sofronie să îl îmbrace. Tulburătoare este, de asemenea, şi mărturia fratelui său după trup, părintele Elpídios, care, deşi se afla la mii de kilometri depărtare, a auzit glasul părintelui Filumen care i-a spus: „Fratele meu, mă omoară spre slava lui Dumnezeu. Te rog, nu mă răzbuna!”

Biserica îl prăznuieşte pe Sfântul Mucenic Filumen pe 29 noiembrie, iar moaştele lui cele izvorâtoare de bună mireasmă şi făcătoare de minuni se află în noua biserică, impunătoare, care a fost construită la Fântâna lui Iacov, spre cinstirea Sfintei Fotini Samarineanca, a Sfântului Filumen şi a Sfântului Iustin. Ctitorul acestei noi biserici este Arhimandritul Iustin, căruia Sfântul Filumen i se arată adeseori şi îl păzeşte de atacurile fanaticilor evrei care continuă ameninţările împotriva părintelui Iustin şi a sfântului loc de pelerinaj. Mii de ortodocşi sosesc an de an aici, ca să se închine la sfintele lui moaşte de la Fântâna lui Iacov, din Samaria.

Părintele Sofronie, prietenul Sfântului Filumen, scrie: Răposatul Părinte Filumen ne spunea că în fiecare vineri, mulţi evrei religioşi veneau să se roage la Fântâna lui Iacov. Mereu îi ziceau să îşi ia toate icoanele şi pe Cel Răstignit şi să plece, pentru că fântâna asta e a lor şi nu a noastră. Altfel, se va căi amar, dar va fi prea târziu. Încă de când a venit acolo în continuu îl ameninţau. Dar Părintele Filumen ştia evreieşte şi le închidea gura [cu argumentele sale]. Nu a anunţat niciodată poliţia, ca să îl aibă în supraveghere, şi nici el nu îşi închipuia că îl vor omorî.

Pe 16 noiembrie (29 noiembrie, după noul calendar) a plouat puternic cu fulgere şi tunete, toată ziua. Potop. Au găsit prilej, că nu venise nimeni la mănăstire din pricina vremii urâte, şi s-au dus să îl omoare la Fântâna lui Iacov, între templu şi altar, aşa cum au făcut şi cu Prorocul Zaharia, tatăl Înainte-mergătorului. La ceasul slujirii vecerniei s-au năpustit asupra lui, doar Domnul a văzut câţi erau, şi l-au omorât măcelărindu-i cu topoarele faţa şi degetele de la mâna dreaptă. De asemenea, i-au zdrobit maxilarul, i-au scos un ochi, iar pe celălalt i l-au strivit.

Cum au intrat în mănăstire numai Domnul a văzut, pentru că paznicul plecase la ora 4 după-amiaza şi închisese mănăstirea. Asasinatul a avut loc pe la ora 5. A doua zi dimineaţă paznicul a venit pe la ora 7. A strigat: „Părinte Filumene!”, a strigat din nou, în camera lui nu l-a găsit. A mers în biserică şi l-a găsit mort, într-o baltă de sânge. Îndată a anunţat poliţia, iar poliţia, Patriarhia. Au venit îndată Episcopul Cesareei, Vasilie, Episcopul Petrei, Gherman, părintele Grigorie, părintele Meliton, părintele Dionisie şi alţii.

După ce l-au omorât, au aruncat şi o grenadă în afara proscomidiarului şi le-au făcut pe toate bucăţi. Nici măcar un sfeşnic n-au mai găsit întreg, nici icoanele. Iar Domnului nostru Răstignit I-au tăiat mâna dreaptă. Sfintele potire, pângărite. Era atât de înfricoşătoare priveliştea, de parcă nu ar mai locuit acolo nimeni de ani de zile.

L-au dus la morgă. După ce i-au făcut autopsie la Tel Aviv, pe 21 noiembrie [după calendarul vechi] ne-au anunţat [să venim să îl luăm]. Am mers împreună cu alţi trei părinţi ai Patriarhiei şi ni l-au dat gol. Când i-am întrebat unde îi sunt hainele, ne-au spus că sunt la Neapoli. Din fericire, luasem cu noi toate cele de trebuinţă, ca să îl îmbrăcăm. Dar nu vă puteţi închipui, când ni l-au dat bucăţi, chipul îi era de nerecunoscut, purta semnele martiriului, fusese măcelărit aşa cum perşii îi măcelăriseră pe părinţii de la Mănăstirea Sfântului Savva şi pe părinţii altor mănăstiri. […] Cinci zile l-au ţinut în frigider. Şi totuşi era foarte moale, ca şi cum nu ar fi fost mort. Când am început să îl îmbrac – pentru că ceilalţi nu puteau să o facă, nu suportau să îl vadă din pricina maltratărilor la care fusese supus – i-am spus Părintelui Filumen, ca şi cum ar fi fost viu: Părinte al meu, acum o să mă ajuţi să te îmbrac, pentru că, vezi, sunt singur.

Când am început să-l îmbrac şi i-am pus flanela, prima mână îndată a coborât-o singur. La fel şi cealaltă mână. Şi picioarele, la fel. Îi adunam picioarele, ca să îi trag hainele şi când terminam le întindea singur. La piciorul stâng, jos, avea o lovitură de topor.

De la morgă l-am dus la Patriarhie. Slujba de înmormântare a avut loc la Sfânta Tecla, în mijlocul părinţilor Aghiotafiţi, a fraţilor răposatului şi a multor altora. Au venit chiar şi mulţi oameni de alte credinţe, şi musulmani, şi imami. De ce însă toţi aceştia? Pentru că toţi îl iubeau şi veniseră să îi dea ultima sărutare. Ce tânguire! Ce plângere! Ce jale a fost aceasta!

De dimineaţă, până la înmormântarea în Sion, Guvernul a trimis poliţie lângă Părinţii Aghiotafiţi, de teama represaliilor. Au fost luate măsuri severe. Şi mort se temeau de el.

Fântâna rămâne încă închisă. Nimeni nu se încumetă să meargă acolo înainte de a se curăţi locul în urma uciderii fericitului Părinte Filumen. Patriarhia a protestat la Guvern, din partea căruia s-au făcut multe promisiuni. Însă, „la poarta surdului poţi să baţi cât vrei,” [că nu te aude nimeni], după cum spune şi proverbul. Biserica Fântânii arată ca după bombardament. Pe Părintele Filumen toţi l-am plâns, pentru că era un era un părinte duhovnicesc bun şi sfânt. […] Cei desăvârşiţi moştenesc Împărăţia cerurilor. A îndurat un scurt martiriu şi acum se numără în rândul Cuvioşilor Mucenici.

Cu ale lui mijlociri, să de-a Domnul să ne învrednicim şi noi Împărăţiei Cerurilor!