DIN CÂTE TRELE DARURI – Vasile Voiculescu

Din câte trele Daruri ce Magi-i hărăziră

Nu i-a rămas acuma nimic să-l mai mângâie,
Nici fir măcar de aur, de smirnă ori tămâie…
Şi Darurile iată în ce chip Îl slujiră:
Tot aurul, pe care l-a dat cui sta să-i ceară
L-au strâns pizmaşii preoţi şi fu prilej pierzării:
Cu el plăti Caiafa, peşin, preţul vânzării
Când s’a tocmit cu Iuda să-L cumpere ’ntr’o seară.
Iar smirna cuvioasă, amar de ani păstrată,
Abia de se ajunse când Îl îmbălsămară,
Aşa că ucenicii cerşiră de-I turnară
Pe trupul plin de sânge mireasma consacrată.
În urmă, cu tămâia i-au afumat mormântul
Când au venit să-L plângă, în stol mironosiţe…
Iar Maică-Sa, smulgându-şi bogatele-i cosiţe,
Purta pierdută hârbul şi tămâia pământul.