Suntem liberi?

În general, nu este ușor să vorbești despre libertate, deoarece, deși toată lumea folosește frecvent acest cuvânt, nu toți înțelegem același lucru prin libertate. De exemplu, când ne referim la animale, spunem că trăiesc în libertate atâta timp cât nu sunt închise în cuști sau în anumite rezervații. Deci libertatea animalului este legată de posibilitatea pe care o are de a se mișca liber încotro voiește. La om însă lucrurile stau cu totul altfel, deoarece libertatea are prin excelență un sens spiritual. Astfel că se poate ajunge la paradoxul întâlnit în perioada comunistă, când mulți dintre cei care au trecut prin pușcării ca deținuți politici mărturisesc că s-au simțit cu adevărat liberi în spatele gratiilor, în închisoare sau în lagăr. Aceasta pentru că în pușcărie trăiau printre oameni care, ca și ei, denunțau cu toată ființa nebunia comunistă și mărturiseau credința în Dumnezeu, puteau spune că albul e alb și negrul e negru, pe când în afara pușcăriei se tăcea sub imperiul fricii că vor deranja regimul și vor fi închiși.

Acest paradox ne arată că adevărata libertate ține în mod fundamental de conștiință. Ea este unul dintre darurile care îl definesc pe om ca ființă rațională creată după Chipul lui Dumnezeu. Este un dar pe care-l primim la naștere, dar întru început nu este decât ca o potențialitate care se desăvârșește odată cu înaintarea în înțelegere, în lucrarea binelui, în apropierea de Dumnezeu. Povestirea Sfântului Siluan Athonitul este foarte sugestivă pentru a înțelege ce înseamnă legătura dintre libertate și înțelegere:

Un vultur zbura în înălțimi, se desfăta de frumusețea lumii și gândea în sinea lui: „Trec în zbor peste depărtări întinse: peste văi și munți, mări și râuri, câmpii și păduri; văd mulțime de fiare și păsări; văd orașe și sate și cum trăiesc oamenii. Dar cocoșul de la țară nu cunoaște nimic în afara ogrăzii în care trăiește și nu vede decât câțiva oameni și câteva dobitoace. Voi zbura la el și-i voi povesti despre viața lumii”. Și vulturul a venit să se așeze pe acoperișul gospodăriei și a văzut cât de țanțoș și de vesel se plimba cocoșul în mijlocul găinilor lui și s-a gândit: „Înseamnă că e mulțumit cu soarta lui; dar, cu toate astea, îi voi povesti cele ce cunosc”.

Și vulturul a început să-i spună cocoșului despre frumusețea și bogăția lumii. La început cocoșul l-a ascultat cu atenție, dar nu înțelegea nimic. Văzând că nu înțelege nimic, vulturul s-a mâhnit și i-a fost greu să mai vorbească cu cocoșul. La rândul lui, cocoșul, neînțelegând ceea ce-i povestea vulturul, se plictisea și îi era greu să-l asculte. Și fiecare a rămas mulțumit de soarta lui.

Noi nu percepem la fel libertatea pentru că nu avem aceeași înțelegere, aceeași credință, nu suntem în aceeași măsură luminați de Dumnezeu. Mulți dintre oameni nu mai pot înțelege ce este adevărata libertate fiindcă au renunțat la zbor, adică la o înțelegere superioară a realității, pe care numai Dumnezeu ne-o poate da atunci când primim harul Său. Din păcate, așa de mult ne-am dezobișnuit de cele înalte, duhovnicești, încât mulți dintre noi nici nu mai cred că acestea există cu adevărat. Pentru aceștia lumea se rezumă doar la propria ogradă, care e, de fapt, viața trupească, simțuală, pătimașă: a dispune cum vrei de trupul tău și, eventual, și de al altora, a strânge cât mai multe paie în culcușul tău – lucruri, bani – și așa mai departe. Prin acești oameni s-a născut în istorie conceptul de liber arbitru, care încearcă să-l substituie pe cel de libertate în conștiința oamenilor și se pare că o face cu mult succes de la Revoluția Franceză încoace.

Diferența între cele două este ca cea de la pământ la cer. Libertatea liberului arbitru este complet opusă libertății pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu; ea este libertatea prin care șarpele a sedus-o pe Eva, libertatea de a face ce vrei, eventual ceea ce este contrar bunului simț, poruncilor lui Dumnezeu și glasului conștiinței: libertatea de a desfrâna, de a minți, de a-ți omorî copilul în pântece, de a te eutanasia, în esență libertatea de a te lupta cu Dumnezeu. Astfel a fost deschisă cutia Pandorei și s-a revărsat răul peste lume. Liberul arbitru este libertatea omului irațional, care s-a coborât mai jos decât animalele, pentru că acesta nu se mișcă liber potrivit instinctului, cum fac animalele, ci contra rațiunilor care-i definesc ființa.

În timpul perioadei comuniste nu funcționa libertatea liberului arbitru. Căci nu făceai orice doreai, ci ceea ce ți se ordona. În esență, spațiul concentraționar al societății comuniste era ca un fel de mare închisoare, căci presiunea ideologiei și amenințarea terorii erau permanente, ceea ce te obliga să trăiești în minciună. Dar în acest spațiu trăiau și omeni cu desăvârșire liberi, cei mai mulți dintre ei aflându-se însă dincolo de gratii.

De aceea ieșirea din comunism a însemnat, într-un fel, eliberarea din pușcărie. Încet, încet, însă, societatea în care trăim se transformă într-o nouă mare închisoare, în sensul că acum asistăm la un alt fenomen.

Este adevărat, astăzi putem alege, putem merge la biserică, putem să-L mărturisim liber pe Hristos sau putem afirma cele potrivite conștiinței noastre, dar numai dacă înțelegem că astfel ne putem câștiga atât de mult dorita libertate și fericire. Dar dacă ne lăsăm hipnotizați de ochiul magic al culturii de consum nu vom mai avea puterea de a alege libertatea.

E de ajuns să stai mai mult la televizor ca să înceapă să ți se schimbe mintea, e suficient să începi să practici așa-zisul sex liber, ca să-ți slăbească conștiința binelui. De fapt toate aceste mijloace ale culturii magicului, care a înlocuit-o astăzi pe cea polițienească, nu fac altceva decât să te reducă la condiția cocoșului a cărui minte, întunecată de propriile patimi, le cunoaște și caută cu febrilitate doar pe cele trupești. Lumea, în marea ei parte, se uită pe sine în fața televizorului și a unei vieți pătimașe.

Divertismentul și celelalte atracții, acționează ca un drog și au puterea de a lega omul din interior cu legături nevăzute, care-l lipsesc și de libertatea exterioară în a urma binele propriu și conștiința, dar și de libertatea interioară. Căci întunecarea minții prin păcat reușește să reeduce omul mai repede și mai eficace decât o făceau reeducatorii de la Pitești, Aiud și din alte închisori comuniste. În comunism te supuneai, dar în majoritatea cazurilor nu credeai în ceea ce ți se impunea să faci, dar acum oamenii se supun răului, păcatului, seduși de acesta, dar mai și cred în el.

Dacă nu ne trezim la timp, și, după cum spun profețiile, a mai rămas doar foarte puțină vreme, ne apropiem de intrarea într-o dictatură mondială, mult mai inumană și mai eficientă, corespunzător noilor tehnologii de urmărire și control a ființei umane. Cipul biometric inaugurează era urmăririi totale și a înrobirii desăvârșite. Dacă se va aplica și pe mână și pe frunte, așa cum se anticipează și se procedează deja în unele țări, dacă acest cip va conține și numărul 666, atunci nu știm în ce măsură se va mai putea vorbi despre libertate, căci 666 înseamnă lepădarea lui Hristos și primirea împărăției lui antihrist.

Sfântul Maxim Mărturisitorul arată în mod clar în lucrarea „Răspunsuri către Talasie” că lepădării poruncilor lui Dumnezeu, desfrânării poporului, îi urmează întotdeauna înrobirea poporului respectiv, dacă acesta nu se pocăiește primind cu mulțumire necazurile care vin asupra lui. Să ne păzească Dumnezeu și să ne lumineze mintea ca să înțelegem ce înseamnă adevărata libertate.

Virgiliu Gheorghe