Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul…
Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul, şi nu uita toate răsplătirile Lui; pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale. (Psalmi 102, 2-3)
Dacă ne-am aduce aminte întotdeauna toate binefacerile nenumărate pe care noi, nevrednicii, le-am primit de la Dumnezeu, n-ar mai rămâne loc în noi pentru nemulţumire şi cârtire; dar suntem prea înclinaţi să ne amintim din trecut numai greutăţile, şi deseori, înşirând toate amărăciunile şi restriştile din viaţa noastră, uităm să le punem faţă în faţă cu numeroasele rânduri când am trăit lucrarea vădită şi simţită a milostivirii şi ajutorării dumnezeieşti.
Câtă nerecunoştinţă faţă de Tatăl nostru Ceresc şi cât de puţină credinţă se arată atunci în noi! Ce-am zice dacă, în ciuda numeroaselor servicii pe care le-am făcut unui prieten, acesta ne-ar privi totuşi cu neîncredere şi s-ar îndoi de prietenia noastră? Bineînţeles că o asemenea purtare ne-ar revolta. Cu atât mai mult păcătuim noi împotriva Domnului atunci când, după ce ne-am bucurat în atâtea rânduri de mărinimosul Lui ajutor şi de îndelungă răbdarea Sa, tot ne mai îndoim că rugăciunea noastră va fi ascultată şi privim viitorul cu temere.
Nu asta aşteaptă Dumnezeu de la noi. Mult mai bine ar fi dacă, recunoscându-ne mereu nevrednicia, am păstra în inimă amintirea recunoscătoare a nenumăratelor dovezi de milostivire de care ne-am bucurat din partea Mântuitorului şi am fi gata să-I dăm fără cârtire orice ne-ar cere.
Să fie iubirea noastră faţă de Domnul atât de slabă, încât când vine clipa să ne supunem sfintei Lui voi vom şovăi să repetăm cu deplină supunere cuvintele lui Iov: Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Lui binecuvântat?
Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu, Editura Sophia, București
