Bărbatul meu e bolnav de ură. Ce să fac?

Bărbatul meu e bolnav de ură. Ce să fac?

Un prim sfat, surioara mea, este să vezi câtă „otravă” ai pus în „mâncarea” bărbatului bolnav. Niciodată cineva nu e singurul vinovat într-o relaţie. Ura este un răspuns la ceva. Dar este şi ura o formă de dragoste! Dacă te urăşte înseamnă că încă te iubeşte. Indiferenţa e moarte; când eşti indiferent iubirea e moartă. Dacă te urăşte sunt mari speranţe. Prima întrebare este asta: „Ce-am făcut? Cu ce l-am „otrăvit”?”. Apoi să-l punem în carantină, că e boală gravă asta; să stea puţin deoparte. Să zicem: Ia stai tu puţin deoparte că eşti bolnav şi nu vreau să mă îmbolnăvesc de ură, că ura e o boală molipsitoare tare”.

Ne temem de S.I.D.A. şi de ură nu!… Se urcă unul plin de ură în autobuz şi până la capătul drumului toată lumea urăşte pe toată lumea. Apoi, mai există şi ura care vine de la ăla care bagă zâzanie, de la diavol, care are o mulţime de slujitori; uneori se foloseşte de cei mai apropiaţi: mai ai o bunică, o mamă… şi vă spun surioarelor, soacrele sunt de obicei rele. Şi de ce sunt rele? Pentru că nu ştiţi să le iubiţi. Când te uiţi la ea cât e de „altfel decât tine”, să zici aşa: „Da, dar ea l-a născut şi crescut pe el, pe bărbatul meu, şi numai pentru asta ar trebui să-i sărut mâna”.

Dar să ştiţi că soacrele sunt tare naive, ele nu vor decât să-şi slujească băiatul. Dacă tu te faci una cu băiatul, te slujeşte şi pe tine. Dar dacă tu te „proţăpeşti” aşa mai deoparte, atunci te vede alături, face deosebirea între băiatul ei şi nora ei. Deci, cât mai lipite de băiat şi atunci soacra vă îmbrăţişează într-o singură iubire.

Aşadar, surioara mea, îI dai într-o carantină. Dar un bolnav închis în carantină nu-i la puşcărie, el trebuie hrănit. Hrăneşte-l cu dragoste de la distanţă. Ce înseamnă dragoste de la distanţă? Rugăciune. Te duci si te spovedeşti, ca Dumnezeu să îţi ierte tot răul, toată „otrava” pe care i-ai pus-o în „mâncare” şi să nu te transformi în victimă, pentru că atunci când suntem victime noi ne simţim îndreptăţiţi să ne răzbunăm şi răzbunarea creşte ura.

Apoi trebuie scoşi „paraziţii” din casă. Cei bolnavi de ură fac alergie la „acarieni” şi tot felul de „animale” din astea mici care fac rău mare deşi nu se văd cu ochiul liber. Lasă că şi şoarecii şi carcalacii fac rău, dar ăştia micii fac şi mai rău. Şi atunci ce facem? Facem curat, dăm cu „var”. Să facem şi în casa sufletelor noastre la fel! Facem o sfeştanie în casa noastră, chemăm un Părinte. Apoi îl ducem la „doctor”; el n-o să meargă la biserică [la Doctorul sufletelor], dar eu pot să-l iau pe „targa”, adică pe pomelnicul meu cu numele lui, şi-l port în inima mea şi fac tot ce ţine de mine.

Da, e păcat să divorţezi… dar, de vreme ce Sfânta Biserică îngăduie divorţul pentru anumite pricini, înseamnă că este o slăbiciune pe care Biserica ştie să ne-o trateze. Dacă iubirea e moartă, nu puteţi trăi cu un cadavru în casă. Dar dacă nu e moartă, ci doar rănită, poate să se vindec printr-o cruce, printr-o jertfa. Jertfa trebuie să o facă cel care încă mai iubeşte şi Dumnezeu ne învaţă ce putem să facem.

Apoi rugaţi-vă pentru toţi vrăjmaşii voştri. Există cu adevărat forţe potrivnice care se fac cu blesteme, cu farmece… Fugiţi de ele, nu le practicaţi, nu intraţi în relaţie cu diavolul şi binecuvântaţi-i pe cei ce vi le-au făcut Dumneavoastră şi se dezleagă toate. Când a zis Mântuitorul „binecuvântaţi-i pe cei care vă blestemă” nu a zis-o degeaba: este singura forţă împotriva blestemului. Aceasta este singura noastră putere.

Monahia Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei, Editura Agaton