Blestemul cel mai mare este a nu-L cunoaşte pe Dumnezeu.

Părintele Sofronie socotea că blestemul cel mai mare este a nu-L cunoaşte pe Dumnezeu. Bănuiesc că mulţi din contemporanii noştri sunt “bine mersi” fără Dumnezeu. Poate ne e un pic dor de El, poate mai avem şi nişte greutăţi şi ne amintim că mai este şi Dumnezeu şi poate… să ne ajute El când alţii nu pot, însă nu ne dăm seama…; a murit ceva în sufletul nostru şi nu ne dăm seama – tocmai fiindcă suntem morţi – ce moarte înseamnă faptul de a nu-L cunoaşte pe Dumnezeu.

Dacã nu cunosc pe Dumnezeu, dacă nu-L trăiesc în viaţa asta pe Dumnezeu, când mi se sfârşeşte sorocul meu pământesc şi mă despart de trup, o să rămân în întunericul în care sunt. Sfântul Simeon Noul Teolog zicea un lucru înfricoșător: “Cine n-a văzut pe Dumnezeu în viaţa asta nu-L va vedea nici în cealaltă”. Aici aş aduce cuvântul Sfântului Siluan: “Ţine-ţi mintea în iad, dar nu deznãdãjdui”. Că zice Sfântul Siluan: “Nu vom deznădăjdui, că milostiv este Dumnezeu”. Adică, noi nu trebuie să ne ascundem îndărătul unor închipuiri sau dorinţe de-ale noastre – “ei, las`, că poate o să meargă şi aşa, şi aşa”. Trebuie să ştim legea asta, ca lege cumplită: dacă nu Îl port acuma pe Dumnezeu, dacă nu-L văd acuma în viaţa mea pe Dumnezeu, nici dincolo de viaţa asta nu-L voi vedea.

Ierom. Rafail Noica, Din ce moarte ne-a izbăvit Hristos?