Grea patimă mândria.

Mândria este o patimă care este şi începutul şi sfârşitul răutăţii. Mândria este cea mai subtilă dintre patimi, cea mai greu de priceput. Cea mai uşor de confundat. În primul rând aş vrea să nu începeţi cu ea.

Până ajungem noi să scăpăm de mândrie, eu zic să scăpăm de clevetire, de judecarea aproapelui, de minciunele… deci să fim smeriţi şi să ne ocupăm de păcate mai mici şi să Îl lăsăm pe Dumnezeu să ne smerească. Că ne smereşte. Dacă ne rugăm să ne smerească, păţim câte una de nu o putem duce. Cel mai bine e să zicem: Doamne, lucrează cu mine să mă vindec şi eu de această patimă! Smerenia o căpătăm mulţumind lui Dumnezeu pentru ce suntem, mulţumind lui Dumnezeu pentru darurile pe care le avem. A fi smerit înseamnă să fii conştient că eşti frumos, că eşti bun, că eşti deştept şi să mulţumeşti lui Dumnezeu, să zici: Doamne, dacă Tu nu mă făceai frumos, dacă nu îmi dădeai puterea să fiu bun… Mulţumind lui Dumnezeu ne smerim.

Ai luat un zece? Doamne, mulţumesc! Mi-a şi picat ce ştiam, mi-ai dat putere să învăţ, îmi şi place matematica… Te-a aplaudat cineva? Doamne, mulţumesc, că dacă nu erai Tu… Şi în felul ăsta suntem smeriţi. Nu înseamnă smerenie când te umileşti, când laşi de la tine, când umbli cu capul într-o parte, ai un zâmbet… aceasta este o falsă smerenie şi ne dăm seama că e aşa că la un moment dat crapă zâmbetul ăsta şi iese adevărata faţă.

Monahia Siluana Vlad