Iubirea este jertfă.
E important să înţelegem că iubirea nu este un sentiment! Porunca este ca mai întâi să-l iubeşti pe aproapele ca pe tine însuţi, nu? Păi ce, eu, mă iertaţi că mă repet, am mai dat exemplul acesta, eu mă iubesc pe mine sentimental? Când mă scol din somn, îmi zic: „Te-ai sculat iubire? Hai să ne spălăm. Mmmm, ce te iubesc!”. Da de unde! Ci simplu şi firesc: dacă mă doare capul, mă leg la cap, dacă mi-e foame, mănânc, dacă-mi e sete, beau, dacă-s obosită, mă odihnesc… Uite, aşa ar trebui să-l iubim şi pe aproapele. Fără prea multă emfază.
Dacă avem şi sentimente, acestea colorează iubirea, în alb sau în negru, dar nu o motivează. Motivul iubirii trebuie să fie porunca lui Dumnezeu! Dragostea faţă de mama, de exemplu, nu înseamnă să-i spui toată ziua „Mamă, ce mult te iubesc”? Dar dacă o iubeşti, n-o să trânteşti uşa când doarme! N-o să laşi uşa deschisă la frigider, că ştii că se necăjeşte, nu? Iubirea e făcută din lucruri mici.
În situaţii mari, mulţi oameni se poartă frumos, n-aţi văzut şi deputaţii, până la alegeri se poartă frumos, dar după aceea? În lucrurile mici, acolo-l vezi pe om cum este. Înainte de a te mărita şi înainte de a te însura, să te uiţi cum se poartă prietenul sau prietena cu lucrurile mici, cum a pus paharul, cum a tras scaunul, ei, acolo vei vedea dacă iubeşte şi cum iubeşte!
Iată încă o „metodă” de dobândirea iubirii: Dacă locuieşti la etajul trei, când pleci la şcoală sau serviciu, până la parter să spui „Doamne, miluieşte pe Ion, pe Vasile, pe Gheorghe” şi asta e iubire! Nu? Nu zice nimeni să suni la uşă, să spui: „Bună dimineaţa! Te pup, vecine, te iubesc!” Nu e nevoie! Totul e atât de simplu! Numai că pentru asta trebuie să vorbim mereu cu Dumnezeu, să-I cerem să-i mângâie pe cei din jurul nostru prin noi. Un zâmbet poate să salveze viaţa unui om. Noi nu ştim. Şi slavă Domnului că nu ştim. Viaţa noastră este ascunsă, cu Hristos în Dumnezeu.
Monahia Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei, Cum dobândim bucuria deplină, ce nimeni n-o va lua de la noi, Editura Doxologia, 2009



