Când cerem ajutor de la Dumnezeu, să jertfim și noi ceva!

Dacă cerem ceva de la Dumnezeu fără să jertfim şi noi ceva, rugăciunea nu ne este ascultată. Dacă stau şi spun: „Dumnezeul meu, te rog, fă-l bine pe cutare bolnav”, fără să fac vreo jertfă, este ca şi cum aş spune nişte cuvinte frumoase. Numai atunci când Hristos va vedea dragostea mea, jertfa mea, îmi va împlini cererea, desigur dacă ea este spre folosul duhovnicesc al aceluia. De aceea atunci când oamenii vă cer să vă rugaţi pentru un oarecare bolnav, să le spuneţi să se roage şi ei sau, cel puţin, să se nevoiască să-şi taie cusururile lor.

Unii oameni vin şi-mi spun: „Fă-mă bine! Am auzit că poţi să mă ajuţi”. Însă vor să fie ajutaţi fără ca ei să se silească pe ei înşişi câtuşi de puţin. Spun, de pildă, unuia: „Nu mânca dulciuri! Fă jertfa aceasta ca să te ajute Dumnezeu!”, iar acela îmi răspunde: „De ce? Oare Dumnezeu nu mă poate face bine şi aşa?” Dacă nu fac nicio jertfă pentru ei înşişi, cum vor face pentru altul? Unul nu mănâncă dulciuri pentru ca Hristos să-i ajute pe toti cei ce suferă de diabet sau nu doarme pentru ca Hristos să dea puţin somn celor care suferă de insomnii. În felul acesta se înrudeşte omul cu Dumnezeu. Şi numai astfel Dumnezeu dăruieşte harul Său.

Atunci când cineva îmi spune că nu se poate ruga pentru o rudă de-a sa care este bolnavă, eu îi spun să facă cel puţin o jertfă pentru cel bolnav. De obicei îi spun să facă ceva care îi va ajuta şi propriei lui sănătăţi.

Odată la Coliba mea a venit un creştin din Germania a cărui fiică începuse să paralizeze. Medicii nu mai puteau face nimic. Sărmanul era cu desăvârşire deznădăjduit. „Fă şi tu o jertfă, i-am spus, pentru sănătatea copilului tău. Să faci metanii nu poti, să te rogi nu poți. Hai să zicem că nu poţi. Dar, ia spune-mi, câte pachete de ţigări fumezi pe zi?”. „Patru şi jumătate”, îmi răspunde. „Să fumezi numai un pachet, iar banii ce i-ai fi dat pentru celelalte ţigări să-i dai vreunui sărac”.

„Părinte, mai întâi să se facă bine copilul meu şi apoi eu voi lăsa fumatul”. „Ei, atunci nu va avea niciun rost. Acum trebuie să-l laşi. Aruncă ţigara! Îți iubeşti copilul?” „Eu să nu-mi iubesc copilul?, îmi spune acela. De la etajul cinci mă arunc din dragoste pentru copilul meu. „Eu nu-ți spun să te arunci jos de la etajul cinci, ci să arunci ţigara. Dacă faci vreo nebunie şi te arunci de la etajul cinci, vei lăsa copilul pe drumuri şi-ți vei pierde şi sufletul. Eu îți spun să faci ceva uşor. Iată, aruncă acum ţigara!” Dar cu niciun chip nu a vrut s-o arunce. În cele din urmă a plecat plângând, aşa cum a venit. Cum poate fi ajutat un astfel de om? Cei care ascultă, însă, pot fi ajutaţi.

Altă dată a venit unul care gâfâia din pricina mersului pe jos. Mi-am dat seama că fuma mult şi i-am spus: „Măi binecuvântatule, de ce fumezi atât de mult? O să păţeşti ceva rău”. De îndată ce şi-a revenit şi a putut vorbi, mi-a spus: „Femeia mea este foarte bolnavă şi este în primejdie să moară. Vă rog, faceţi vreo rugăciune să se facă o minune. Medicii nu mai au ce să-i facă”. „Îți iubeşti femeia?”, l-am întrebat. „O iubesc”, mi-a răspuns acela. „Atunci de ce nu faci şi tu ceva ca să o ajuţi? Ea a făcut tot ce a putut, medicii şi ei la rândul lor au făcut tot ce au putut, iar acum vii şi-mi spui ca să fac şi eu ceva, să mă rog ca să o ajute Dumnezeu. Tu ce ai făcut pentru a-ți ajuta femeia?”. „Ce pot face eu, Părinte?”, m-a întrebat. „Dacă vei lăsa fumatul, i-am spus, femeia ta se va face bine”. M-am gândit că dacă Dumnezeu va vedea că nu este de folos femeii lui să se facă bine, cel puţin va scăpa el de răul pe care îl pricinuieşte țigara. După o lună a venit din nou bucuros pentru a-mi mulţumi: “Părinte, m-am lăsat de fumat, mi-a spus, iar femeia mea s-a făcut bine”. După o perioadă de vreme a venit din nou tulburat să-mi spună că s-a apucat iarăşi să fumeze pe ascuns, iar femeia sa s-a îmbolnăvit din nou grav. „Ştii acum medicamentul, i-am spus. Lasă fumatul!”.

Cuviosul Paisie Aghioritul, “Viața de familie“, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 245