Milostivește-te, Doamnă Preacurată, spre ajutorul poporului celui binecredincios.
Izbăvește, ridică și miluiește din toate nevoile, Stăpână preamilostivă, Născătoare de Dumnezeu prealăudată, pe cei ce sunt în primejdii. Adu-ți aminte de robii tăi și nu trece cu vederea lacrimile și suspinarea lor; ci ne înnoiește pe noi cu bunătatea ta, ca să ne mângâiem cu mulțumire, aflându-te pe tine ajutătoare.
Milostivește-te, Doamnă Preacurată, spre ajutorul poporului celui binecredincios.
Nădejdea noastră, adună pe cele risipite; pe cei rătăciți pe cale povățuiește-i, pe cei căzuți de la dreapta credință iarăși la credință întoarce-i, pe cei bătrâni sprijinește-i, pe cei tineri îi învață, pe prunci hrănește-i și preamărește pe cei ce te preamăresc; dar, mai ales, păzește Sfântă Biserica Fiului tău și o ferește întru lungime de zile!



