Cuvânt pastoral la Nașterea Domnului, anul 2025

Către tot clerul, cinul monahal și dreptcredinciosul popor din Episcopia Ortodoxă Română
a Spaniei și Portugaliei,

Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, iar din parte-mi arhierești binecuvântări!

„Minunata mergere a stelei celei noi și neobișnuite,
de curând ivită, înaintea căreia se plecau cerurile, văzând-o magii, au mărturisit pe Hristos Împăratul născut pe pământ, în Betleem, spre mântuirea noastră.”

Preacucernici și preacuvioși părinți,
Preacuvioase maici,
Iubiți credincioși,

Slujba vecerniei celei mari a Praznicului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos începe cu un îndemn la bucurie și la a face cunoscut lumii felul în care Hristos Domnul „a rămas ce era, Dumnezeu adevărat fiind, și a luat ce nu era, om făcându-Se, din iubire de oameni”, deci, ”„veniți să ne bucurăm întru Domnul, povestind taina ce este de față”. Această mare Taină, a întrupării Fiului lui Dumnezeu, a fost de mai înainte vestită, iudeilor prin proroci, iar păgânilor prin știință și filosofie, astfel că „steaua a arătat magilor pe Cuvântul, Cel ce a venit să oprească păcatul”.

Din Sfânta Scriptură știm că magii, care au fost călăuziți de stea înspre a-L descoperi pe Cuvântul întrupat, erau trei bărbați din răsărit, după unii exegeți ei fiind astrologi zoroastrieni care locuiau în țările aflate în Orientul Persan, ai căror strămoși au avut contact atât cu iudeii, dar și cu credința lor în venirea unui mântuitor. Aceasta se datorează faptului că poporul lui Israel a fost dus în robia babilonică începând cu anul 605 îHr, robie care s-a încheiat în 538 îHr, în timpul regelui persan Cirus cel Mare, care le-a permis evreilor să-și reconstruiască templul. Deci, acolo în orient, iudeii au locuit laolaltă cu păgânii, iar după eliberarea lor din robie o mare parte dintre ei nu s-au mai întors în Palestina, ci au ales să rămână în Babilon.

Faptul că magii au pornit în căutarea lui Mesia denotă faptul că, din punct de vedere spiritual, lumea întreagă, atât iudeii cât și păgânii, trăiau într-un vid duhovnicesc. Oamenii aveau sufletele secătuite de har și tânjeau după Dumnezeu, așa cum a tânjit și împăratul David, care se ruga zicând: „Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-dimineață. Însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu, în pământ pustiu și neumblat și fără de apă”. Prorocul Isaia, prorocind venirea Înaintemergătorului Domnului cu 500 de ani înainte de Nașterea Mântuitorului, confirma faptul că sufletul omului era pustiit. Totuși, cu multă credință și speranță, el destăinuia că acolo, în acel pustiu și în acel loc neumblat, se poate pregăti cale Domnului, atunci când a zis: „Un glas strigă: În pustiu gătiți calea Domnului, drepte faceți în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru.”

Dragii mei,

Cu 70 de ani înainte de venirea Sfântului Ioan Botezătorul, Dumnezeu nu a mai vorbit poporului Său prin gura niciunui proroc. Irod, care era rege al iudeilor când S-a născut Pruncul Iisus, nu era iudeu de neam curat, fiind fiul lui Antipatro din Idumeea, ci un edomit convertit la iudaism. Cu toate acestea, erau încă oameni care nu și-au pierdut speranța, ci au pornit pe cale în căutarea lui Mesia, fiecare în legea lor. Astfel, cei trei magi, folosindu-se de cunoștințele lor de astronomie și matematică, călăuziți fiind de Domnul și de credința lor că steaua cea nouă și neobișnuită îi va duce la Cel ce a venit să oprească păcatul, au lăsat totul în urma lor și au plecat în căutarea lui Dumnezeu.
Atâta timp cât Magii s-au încrezut în stea și au urmat-o nu s-au abătut de la calea care ducea la Hristos.

Dar, în momentul în care au trecut pe lângă Ierusalim, crezând, gândind omenește, că un fiu de împărat se cade să se nască într-un palat, ei s-au pierdut, au început să rătăcească, pierzând astfel călăuzirea. Cum frumos spune colindul românesc: „steaua lor li s-a ascuns, și le-a fost a se plimba, prin oraș a întreba”, ajungând în cele din urmă la un rege bastard, tiran și apostat, Irod, care, cum spune unul dintre părinții Bisericii primare, Sfântul Petru Crisologul, episcop de Ravena, „a pus stăpânire pe un regat, a anulat libertatea, a profanat locurile sfinte, a denaturat ordinea publică stabilită și a abolit atât disciplina, cât și cultul” . Irod simboliza, de fapt, lumea întreagă aflată într-o cumplită decădere și dezordine, care nu mai era liberă, nu se mai ruga; o lume care s-a profanat pe sine, stricând astfel tot ceea ce Dumnezeu a pus mai sfânt în om: chipul Său.

Dragi credincioși,

Cu toate acestea, descoperim, mai ales în acest gest al celor trei magi de a se porni pe cale, o taină adâncă și minunată: Dumnezeu iese în căutarea lui adam cel căzut, iar adamul pornește în căutarea lui Dumnezeu. Pe acest drum al căutării lui Dumnezeu este foarte important să pornim cu nădejde în Domnul și cu rugăciune neîncetată, așa cum ne îndeamnă regele Solomon: „Pune-ţi nădejdea în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe priceperea ta. Pe toate căile tale gândeste la Dânsul şi El îţi va netezi toate cărările tale” .

În momentul în care ne bizuim pe priceperea noastră, cădem în aceeași ispită în care au căzut și cei trei magi, o ispită care, în unele cazuri, ne poate fi fatală și ucigătoare de suflete. Magii, gândind omenește, au pierdut din vedere steaua, deși ea era sus pe cer. Însă încrederea în ei înșiși, fără a mai conta cu ajutorul lui Dumnezeu, i-a orbit și i-a făcut să ajungă la Irod, simbol al răului, un om de o cruzime năucitoare, născută și alimentată de iubirea de sine, de invidie și de frica de a nu-și pierde puterea pământească, pe care o deținea nelegitim. Irod ar fi putut să le ia viața.

Dar acestă rătăcire a lor cred că s-a întâmplat tot din rânduiala lui Dumnezeu, pentru ca și celor răi să li se facă cunoscută vestea cea bună, pentru ca, auzind-o, să creadă și să se mântuiască. Dar Irod era atât de puternic înlănțuit de păcat, încât s-au împlinit cu el spusele Dreptului Simeon care, ținându-l în brațele sale pe Pruncul Iisus, a zis că Hristos Domnul „este pus spre căderea și ridicarea multora în Israel”. „El este cădere pentru cei care, din pricina necredinței, cad sub smerenia cărnii, dar este ridicare pentru cei care au cunoscut statornicia iconomiei dumnezeiești”, cum ne învață Sfântul Grigore de Nyssa. Irod a căzut, magii s-au ridicat pentru că au crezut în statornicia lui Dumnezeu, în voia Lui de a-l mântui pe om.
Și din acest episod constatăm cât de mare este puterea credinței în Dumnezeu și cât de păguboasă este necredința și lipsa speranței.

Iubiți credincioși,

Profetul Ieremia spunea: „Binecuvântat fie omul care nădăjduiește în Domnul și a cărui nădejde este Domnul. Deoarece acesta va fi ca pomul sădit lângă ape, ce-și întinde rădăcinile pe lângă râu și nu se teme când vine arșița căci frunzele lui rămân verzi nu este îngrijorat în anul secetos și nu încetează să dea roade.” Este foarte important să fim asemenea acestui pom aflat lângă ape, pentru că, din păcate, trăim în vremuri de mare seceta duhovnicească.

Nu este mare diferență între timpul venirii lui Hristos în lume și vremurile pe care le trăim noi astăzi. Și azi sunt mulți necredincioși, mulți care-L igonoră pe Dumnezeu, mulți care, chiar dacă aud vestea cea bună, rămân total indiferenți. Trăiesc și azi mulți Irozi vicleni, care doresc să-L omoare pe Hristos, dar neputând, fac tot posibilul pentru a-L eclipsa și pentru a acoperi steaua care ne călăuzește și ne luminează calea ce duce la Dumnezeu.

Dar, crescând și înfingându-ne rădăcinile în pământul udat de apele harului Duhului Sfânt, urmând voia lui Dumnezeu și căutând să rămânem în comuniune cu Hristos, chiar și în aceste vremi de secetă putem aduce roade. Iar cu aceste roade putem să hrănim lumea flămândă, astfel încât, gustând și aceștia din dulceața harului lui Dumnezeu, să creadă și să se mântuiască.

Diferența, care totuși există, dintre timpul dinaintea venirii lui Hristos în lume și cel de acum este următoarea: atunci a fost un moment de tăcere din partea lui Dumnezeu, dar, de la nașterea Cuvântului din Fecioara Maria, în peștera smerită din Betleemul Iudeii, Dumnezeu Tatăl ne vorbește în continuu prin Dumnezeu Cuvântul și prin lucrarea Sfântului Duh. El a cercetat pentru totdeauna poporul Său; El, Logosul divin, este „Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu”.

Dreptslăvitori creștini,

Dumnezeu este cu noi, azi și în veci; nu trebuie să ne înfricoșăm de nimeni și de nimic din lumea acesta, ci să credem din toată inima noastră că singurul la care putem scăpa este la Acela care ne iubește cu nepărtinire, Hristos Domnul. Sfântul Paisie Aghioritul spunea: „Nădejdea în Dumnezeu este cea mai mare asigurare a omului. Încrederea în sine este vrăjmașul nostru cel mai mare și mai rău, care ne aruncă deodată și fără milă în aer, lăsându-ne nefericiți pe drumuri” .

Așadar, să ne punem încrederea în Domnul, așa cum s-au încrezut cei trei magi de la răsărit; să nu lăsăm încrederea în noi înșine să ne arunce nefericiți pe drumuri, pierzând călăuzirea, ci, ațintindu-ne ochii la steaua de la răsărit și mergând pe cale, să ajungem să-L găsim și să-L mărturisim pe Hristos Împăratul născut pe pământ, în Betleem, spre mântuirea noastră.
Vă doresc tuturor un Praznic luminos, un An Nou binecuvântat, mântuire, multă sănătate, iar Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi cu toți! Amin!

La mulți ani!

Al vostru către Hristos Domnul rugător,
† Episcopul Timotei

Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos,

Madrid
2025