Paștile blajinilor în enorie 2026
„Paştile blajinilor” s-ar putea traduce cu „Paştile celor fericiţi” sau mai simplu: „Paştile celor adormiţi”. E acelaşi Paşti, care începe în Biserică, dar se extinde în două locuri: în casele noastre, când masa este pentru cei vii; şi în cimitire, lângă morminte, când masa şi darurile sunt oferite ca milostenie pentru cei adormiţi. Dacă e să abordăm problema doar din punct de vedere spiritual, acest „Paşti al blajinilor” poate fi sărbătorit odată cu Paştele propriu-zis sau imediat după acesta. Dar întrucât creştinii nu doresc doar să servească o masă sau să facă milostenie în cinstea celor adormiţi, ci să facă şi rugăciuni de pomenire pentru ei – ceea ce e mult mai important – a fost nevoie ca „Paştile blajinilor” să fie mutat cu o săptămână mai târziu.
























