Cum sa ai un copil credincios ?

Un copil credincios este, in primul rand, un dar al lui Dumnezeu. Atunci cand Mantuitorul Iisus Hristos a spus parintilor: „Lasati copiii si nu-i opriti sa vina la Mine, ca a unora ca acestia este imparatia cerurilor” (Matei 19, 14) a aratat, parca, inclinatia fireasca a copiilor spre credinta in Dumnezeu, pe care parintii nu trebuie sa o strice, cu patimile lor.

Inca din primele zile de viata !

Credinta copilului trebuie ingrijita inca din perioada sarcinii, precum indeamna Cuviosul Paisie Aghioritul, zicand: „Educatia copilului incepe inca din perioada sarcinii: daca mama, care poarta in pantece, se supara si se mahneste, atunci si fatul se tulbura in ea, iar daca mama se roaga si traieste duhovniceste, copilasul din pantecele ei se sfinteste. De aceea, femeia, atunci cand este insarcinata, trebuie sa rosteasca rugaciunea lui Iisus, sa citeasca putin din Evanghelie, sa psalmodieze, sa nu-si pricinuiasca nelinisti, dar si ceilalti sa caute sa nu o mahneasca. Facand astfel, copilul care se va naste va fi sfintit, iar parintii nu vor avea probleme cu el nici cand este mic, nici cand va creste mare.”

Dupa nastere, o educatie crestina are toate sansele sa pazeasca nestingherita credinta copiilor si drumul acestora spre Hristos, mai ales cand aceasta incepe cat mai devreme, precum indeamna Sfantul Clement Alexandrinul, zicand: „Lectiile fundamentale ale vietii trebuie sadite in suflet de la o varsta cat mai frageda. Pentru copii, lectia esentiala este aceea de a-L cunoaste pe Dumnezeul Cel vesnic, pe Datatorul vietii vesnice.”

Fiecare copil are mai multa nevoie de modele, decat de critici, deoarece mai scurt si mai usor este drumul prin pilde, decat cel prin invataturi. Intr-un cuvant de invatatura, parintele Arsenie Muscalu, spune: „Copiii sunt o oglinda a parintilor, problema copiilor este aproape intotdeauna problema parintilor. Sa se ingrijeasca parintii sa locuiasca Hristos in ei, in inima lor, si atunci din inima lor va trece Hristos si in inima copiilor, fara indoiala.”

Despatimirea parintilor pastreaza si creste credinta in copii, care privesc spre cei dintai cu luare aminte si ii copiaza, precum spune Cuviosul Paisie: „Copiii ii copiaza pe parinti inca din leagan. Imita ceea ce fac cei mari si le inregistreaza pe toate in „caseta” lor goala. De aceea, parintii trebuie sa se osteneasca sa-si taie patimile lor. Indiferent daca pe unele le-au mostenit de la proprii lor parinti, ei vor da socoteala lui Dumnezeu, nu numai pentru ca nu s-au nevoit sa le taie, ci si pentru ca le transmit copiilor lor. (…)

Atunci cand copiii sunt ajutati de mici si se umplu de Hristos, ei vor fi langa El totdeauna, si chiar daca ar devia putin, atunci cand vor creste, datorita varstei sau a unei rele prietenii, pe urma iarasi se vor intoarce la El, pentru ca frica de Dumnezeu si evlavia, care au adapat inimile lor, inca din varsta copilariei, nu este cu putinta sa fie uitate vreodata.”

Smerenia parintilor

Parintii smeriti atrag mila si ajutorul lui Dumnezeu. Daca parintii au smerenie si frica de Dumnezeu, toate lucrurile din casa lor merg bine, inclusiv purtarea copiilor, caci Domnul ii ajuta nespun de mult pe copiii ai caror parinti isi pun nadejdea in El. Parintii, insa, sa nu-si asuma virtutile copiilor, care sunt daruri ale lui Dumnezeu, ci doar pacatele acelora, care vin din nepurtarea lor de grija.

Sopul educatiei copiilor este hotarator, precum spune Cuviosul Paisie: „Pentru ca fiii sa mearga pe calea lui Dumnezeu trebuie ca si parintii lor sa traiasca corect duhovniceste. Unii parinti credinciosi incearca sa-si ajute copiii sa devina buni nu pentru ca-i preocupa mantuirea sufletului lor, ci numai pentru ca vor sa aiba copii buni. Adica, mai mult se mahnesc pentru cele pe care le spun oamenii despre copiii lor, decat pentru faptul ca ar putea merge in iad. Si, atunci, cum sa mai ajute Dumnezeu? (…) Daca parintii il indeamna pe copil din frica de Dumnezeu, atunci, si Dumnezeu ajuta, si copilul se foloseste, iar daca fac aceasta din egoism, atunci nu ajuta Dumnezeu. De multe ori, copiii sufera din pricina mandriei parintilor.”

Educatia crestina trebuie sa se bazeze pe dragoste si intelegere, astfel incat copiii sa ajunga sa-L iubeasca pe Dumnezeu si Biserica Sa, iar nu sa o respinga, ca pe ceva impovarator, catre care au fost constransi. In acest sens, Cuviosul Paisie Aghioritul spune: „Scopul nu este sa-i duca pe copii cu sila la Biserica, ci sa-i faca sa o iubeasca. Viata sfanta a parintilor aduce in sufletul copiilor lor o incredintare launtrica, care ii face sa se supuna in mod firesc, si astfel cresc intr-o atmosfera de evlavie, avand o indoita sanatate, fara traume psihice.”

Familia sa traiasca liturgic !

Cand familia duce o viata liturgica, atat prin participarea sustinuta la sfintele slujbe, cat si prin rugaciunea casnica, copiii vor avea toate sansele sa creasca darul credintei, primit de la Dumnezeu.

Viata liturgica este, in primul rand, viata bisericeasca, adica: participarea la Sfanta Liturghie si la celelalte slujbe comune; marturisirea pacatelor, in Spovedanie, si impartasirea cu Sfintele Taine; cinstirea Sfintelor Moaste si participarea la procesiuni organizate de Biserica; vizitarea manastirilor si intocmirea unor acatiste cu nume, spre pomenire; intalnirea cu preoti, calugari si maici cu viata linistita.

Mai apoi, pentru a fi deplin roditoare, viata liturgica trebuie sa patrunda si in casa parinteasca, astfel incat, intre Biserica si casa, copilul sa nu observe diferente prea mari. Evlavia casnica a parintilor are mare insemnatate in viata copiilor.

Rugaciunile trebuie facute de catre toti membrii familiei, impreuna. Fara a-i sili, parintii trebuie sa-i invete pe copii sa se roage inca de mici, binestiind ca rugaciunile acestora pot face si minuni, precum spune Cuviosul Paisie Aghioritul: „Orice lucru pe care il cer copiii de la Dumnezeu, El il daruieste lor, pentru ca au multa nevinovatie si, de aceea, Dumnezeu asculta rugaciunea lor cea curata.”

Pe copii se cuvine sa ii invatam nu numai rugaciuni special compuse pentru ei, ci si rugaciunile comune, precum „Imparate ceresc”, „Sfinte Dumnezeule”, „Preasfanta Treime”, „Tatal nostru…”, „Mantuieste, Doamne, poporul Tau” si altele asemenea, pe care acestia le aud la sfintele slujbe.

Daca in casa este amenajat un colt de rugaciune, este bine ca rugaciunile sa fie savarsite acolo. Aprinderea candelei sau a lumanarii, inaintea icoanelor, tamaierea casei si stropirea acesteia cu Aghiasma este o randuiala care ii bucura mult pe copii, aceasta putand fi savarsita cand de un membru al familiei, cand de un altul.

Parintii sa se poarte cu noblete fata de copii, caci, altfel, daca ii vor tine pe copii la toate rugaciunile, acestia se vor plictisi si se vor revolta. Important este ca, indiferent cat de obositi sau bolnavi ar fi, copiii sa nu neglijeze complet rugaciunea, ci sa o pastreze catusi de putin, urmand parintilor lor.

Luarea mesei in familie este inca un prilej de a cultiva credinta copiilor, caci rugaciunea savarsita inainte de masa si rugaciunea de multumire, savarsita dupa masa, constituie un semn vazut al faptului ca Hristos salasluieste impreuna cu familia, la acea masa.

Culcarea copiilor este un moment de mare apropiere intre parinti si copii, drept pentru care, copiii il pastreaza multa vreme in inima lor. Astfel, cu aceasta ocazie, parintii pot citi copiilor povesti crestine pentru copii, pe piata aparand tot mai multe carti de acest gen, si le pot canta diverse cantari bisericesti scurte, precum „Sfinte Dumnezeule” sau „Doamne, miluieste!”

… inca nu e prea tarziu !

Cand scade increderea parintilor in Dumnezeu, scade si increderea copiilor in parinti. Parintii care au neglijat darurile si ajutorul lui Dumnezeu, in cresterea copiilor, se pot intoarce oricand catre Acesta, cu smerenie si cu pocainta, cerand mila pentru copiii lor necredinciosi, binestiind ca, atunci cand copiii lor nu ii mai asculta despre Dumnezeu, cu siguranta Dumnezeu inca ii asculta despre copiii lor.

Teodor Danalache

sursa: crestinortodox.ro