Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” - Coslada (Spania)
Parroquia “San Nectario el Taumaturgo”-Coslada/Romanian Orthodox Parish "St. Nectarios, the Healer"-Coslada

Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei

Parohia "Sf. Nectarie Taumaturgul" - Coslada, Spania

Parroquia "San Nectario, El Taumaturgo" - Coslada

Romanian Orthodox Parish "St. Nectarios, The Healer" - Coslada

  • Prima pagina
  • Episcopul locului
  • Istoricul parohiei
  • Viaţa Sfântului Nectarie
  • Taine și ierurgii
    • Botezul
    • Cununia
    • Îndrumar de spovedanie
    • Parastasul
    • Spovedania
  • Familia preotului
  • Şcoala parohială
  • Programul liturgic
  • Contact
  • Español
25 aprilie 2013

Perspective care ne împiedică bucuria

admin_nec Duhovnicești

Sunt momente în care simţim tristeţe, revoltă, resemnare sau orice, mai puţin bucurie şi mulţumire faţă de viaţa noastră. Este timpul să ne oprim o clipă pentru a înţelege modul în care ne privim viaţa şi dacă nu cumva perspectiva pe care o avem asupra ei nu este un pic prea rigidă.

Oprindu-ne şi cercetând această situaţie, vom ajunge să înţelegem că de fapt noi suntem cei care stabilim nişte standarde, uneori chiar nerealiste, şi apoi ne irosim timpul, energia, vitalitatea, încercând să le atingem. Este un fel de mit al lui Sisif pe care ni-l asumăm în fiecare zi, fără ca nimeni să ne ceară de fapt acest lucru. Din nefericire, intrând în această cursă a lui „trebuie“, a condiţionărilor pe care ni le punem, nu avem ocazia să ne întâlnim nici cu noi înşine, nici cu ceilalţi. Este posibil ca citind rândurile acestea să vă revoltaţi, să spuneţi că sunt lucruri care chiar „trebuie“ făcute, că dacă nu rezolvaţi un anumit lucru, şeful, soţul, copiii sau colegii vor reproşa sau vor avea de suferit. Este un lucru foarte adevărat, dar şi mai adevărat este faptul că de multe ori cel mai sever judecător al nostru suntem de fapt noi înşine. Prin această judecată ne clădim în jur adevărate ziduri care ne împiedică să ne bucurăm de viaţa pe care o avem aici şi acum. Acest lucru deoarece noi nu suntem judecători corecţi, cu o perspectivă cuprinzătoare a realităţii, ci vedem lucrurile de foarte multe ori de la înălţimea unor preconcepţii.

Starea de echilibru emoţional permanent este mai mult un mit

Dacă săptămâna trecută vorbeam despre proiecţiile în ceilalţi a trăsăturilor pe care nu le puteam vedea la noi înşine, că sunt bune, că sunt rele, în articolul acesta doresc să vă orientez atenţia asupra faptului că uneori încercăm să ne împropriem o anumită imagine de sine care de fapt nu ne aparţine. Nu este a noastră, ci este ori primită de la înaintaşii noştri, ori e împrumutată de la moda lumii în care trăim. Printre motivele care ne aruncă în această capcană se numără necunoaşterea de sine şi necunoaşterea a ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la noi. Spre exemplu, câţi oameni merg la o anumită facultate doar pentru că este la modă şi nu pentru că au o adevărată chemare spre meseria pentru care pregăteşte aceasta! Sau pentru că mama ori tata nu şi-au putut împlini din felurite motive visul de a ajunge medic sau avocat. Un pas premergător spre a vedea cine suntem este acela de a vedea cine nu suntem.

Ne place foarte mult activitatea anumitor persoane şi, prin comparaţie, ne poziţionăm cumva mai jos decât ele, pentru că noi nu atingem acele performanţe (că sunt de natură materială ori spirituală). Da, cunoaştem de la părinţii noştri foarte bine această tehnică: „Uite, ce cuminte e băieţelul vecinului! El are doar note de 10!“ şi am transformat-o, fără să vrem, în tehnică de supravieţuire. Putem totuşi s-o abandonăm. Noi nu suntem acele persoane. Fără a fi prin aceasta mai buni, mai răi, mai evoluaţi sau mai puţin evoluaţi. Suntem, simplu, altcineva, şi nu avem de ce să ne comparăm, aşa cum nu comparăm activitatea mâinii cu activitatea ochiului în organismul nostru.

Altă dată ne fixăm standarde rigide asupra echilibrului şi armoniei în viaţă, mergând pe principiul „totul sau nimic“. Aceste standarde s-ar putea exprima prin „Ori fac cu succes toate activităţile pe care mi le-am propus, ori nu am reuşit nimic, ori sunt în fiecare zi partener, părinte, coleg, prieten perfect, ori consider că nu sunt bun de nimic“. Şi pentru că un asemenea efort, pentru a fi susţinut, consumă nu doar energie fizică, ci şi psihică, ajungem să ne simţim fără vlagă, storşi, căzând în stări de deznădejde pentru că nu înţelegem de ce, deşi facem eforturi să trăim echilibrat, mai degrabă ne pierdem în stări sufleteşti nedezirabile. Este important în cadrul unei zile să încercăm să găsim loc pentru preocupări şi activităţi care hrănesc sufletul şi ne dau energie. Chiar dacă nu reuşim în fiecare zi să ne facem timp şi pentru noi este important să nu renunţăm şi să înţelegem că şi sufletul nostru are nevoie de hrana lui specifică – lectură, rugăciune.

Pe de altă parte, să înţelegem că starea de echilibru emoţional permanent este totuşi mai mult un mit prin care considerăm că dezechilibrele emoţionale, reacţiile extreme sunt caracteristice doar persoanelor cu afecţiuni psihice. În realitate este absolut normal ca în situaţiile de criză orice om sănătos din punct de vedere emoţional să se simtă anxios, furios sau deprimat. Tocmai aceste reacţii pot fi de fapt un semn că este nevoie de răgaz pentru ca sufletul să se poată vindeca după pierderea sau durerea suferită.

Bucuria nu cere împlinirea multor criterii

Nu în ultimul rând, o altă atitudine dezavantajoasă pentru noi este aceea a limitării, a condiţionării, în care considerăm că totul are o limită şi noi suntem cei care stabilim această limită. Ajungem să stabilim în mod artificial care este preţul pe care trebuie să îl plătim pentru fiecare lucru. „Trebuie să rezolv la timp toată treaba de la serviciu pentru a mă putea relaxa, trebuie să termin toată curăţenia pentru a mă putea odihni“. Uităm că Dumnezeu ne iubeşte aşa cum suntem, cu imperfecţiunile şi neputinţele noastre. Este important să învăţăm deci şi noi să acceptăm această iubire necondiţionată şi, pornind de la aceasta, să învăţăm să ne acceptăm şi să ne iubim aşa cum suntem, chiar dacă nu facem tot timpul lucrurile la perfecţie. În fond, nu suntem maşini.

Când învăţăm treptat să renunţăm la aceste ziduri pe care ni le punem noi înşine, vom vedea că bucuria poate fi clipă de clipă un exerciţiu, o conştientizare, şi nu cere îndeplinirea multor criterii, ci doar a celui de a fi cu Dumnezeu.

sursa: doxologia.ro

Ispita cea mai de pe urmă Împreună cu Hristos spre Sfintele Sale Pătimiri

Articole pe același subiect

IMG_0132

Duhovnicești

Care este cel mai greu păcat în lume?

IMG_0773

Duhovnicești

Nu trebuie să-ţi deschizi inima ta niciodată fără trebuinţă.

IMG_8732

Duhovnicești

Grăirea în deșert.

Moaștele Sf. Nectarie
în biserica din Coslada


Moaștele Sf. Martiri din Hozeva
în biserica din Coslada




Moaștele Sf. Epictet și Astion
în biserica din Coslada




Tipărite în parohie

Statististici


free counters

Blogroll

  • Iconografo
  • Kalomiros.blogspot.com.es
  • L'atelier Saint Jean Damascene
  • L'Institut Saint-Serge
  • Mitropolia greaca Madrid
  • Monasterio virtual
  • Noi în Spania
  • Occidentul românesc
  • Paso a paso en la Ortodoxia
  • Pro Ortodoxia

Atitudine ortodoxă

  • Fericiţi cei prigoniţi
  • Laurenţiu Dumitru
  • ProVita
  • ProVita Craiova
  • Rafael Udrişte
  • Război întru Cuvânt
  • Razvan Codrescu
  • Savatie Baştovoi
  • Sceptik
  • Viaţa la ţară

Resurse ortodoxe

  • Biblia ortodoxă
  • Biblioteca (ortodoxie.3x.ro)
  • Biblioteca mănăstirii Săraca
  • Biblioteca teologică digitală
  • Biblioteca viostil
  • Coleţia de paterice
  • Doxologia
  • Enciclopedia ortodoxă
  • Harta mănăstirilor
  • Mărturisitor ortodox
  • Materiale provita
  • OrtodoxMedia
  • Servicios y Oraciones
  • Sfaturi ortodoxe
  • Sinaxarul (audio)
  • Tâlcuirea Psaltirii
  • Tezaurul ortodox
  • Vieţile sfinţilor

Femeia şi mama ortodoxă

  • Casa părintească
  • Dăruind vei dobândi
  • Din pridvor
  • Femeia creştină
  • Gândeşte frumos
  • Hristos împărtăşit copiilor
  • La pieptul mamei
  • Orthodox education
  • Picuri de rouă
  • Un colţişor de rai

Utile

  • athoscollection.ro
  • bluartdesign.bizoo.ro
  • icoaneortodoxe.com.ro
  • Însemne ortodoxe
  • magazinortodox.ro
  • skiadopoulosbros.gr
  • vesminte-mithra.ro
  • vesmintepreotesti-iasi.ro
  • www.amro.ro
  • www.art-mobirel.ro
  • www.artborder.gr
  • www.arttiffany.ro
  • www.bingbeng.ro
  • www.brodart.ro
  • www.churchitems.gr
  • www.clopote.md
  • www.clopote.ro
  • www.clopoteblotor.ro
  • www.cusutsibrodat.ro
  • www.dimbales.com
  • www.dixibijou.ro
  • www.evagelidisilias.gr
  • www.gallerybyzantium.com
  • www.geritrading.ro
  • www.ierorafeio.gr
  • www.iletrade.ro
  • www.jianuart.ro
  • www.landau.ro
  • www.lidar.ro
  • www.marmovest.ro
  • www.maryhit.com
  • www.mobilier-biserici.ro
  • www.msfc.ro
  • www.orthodoxmall.eu
  • www.pantex.ro
  • www.profiart.ro
  • www.reinvierea.ro
  • www.studio-vitralii.ro
  • www.stzosima.com
  • www.tarobrod.ro
  • www.textor-textiles.ro
  • www.textor.ro
  • www.theiconart.gr
  • www.ttc-stoffe.ro
  • www.vesminte.com
  • www.vesminte.ro
  • www.vesmintepreotesti.com
  • www.vesnavestments.com
  • www.xaxiras.com

Caută în site

Categorii articole

  • Album foto
  • Antiecumenism
  • Anunțuri
  • Articole și resurse în limba spaniolă
  • Atitudine
  • Audio
  • Cântări
  • Cărţi
  • Din Spania
  • Duhovnicești
  • Organizare
  • Parohie
  • Predici la Duminici și Sărbători
  • Program
  • Provita
  • Sfântul Nectarie
  • Știri și evenimente
  • Uncategorized
  • Viața parohiei
  • Video
  • Viețile Sfinților

Adresa parohiei şi programul liturgic

Adresa: Coslada, Calle del Ferrocarril 21-23

Programul liturgic săptămânal:

Luni:
09.00 – Paraclisul MD Prodromiţa.

Marţi:
09.00 – Paraclisul Sf. Ioan Botezătorul.

Miercuri:
08.00 – Taina Spovedaniei;
09.00 – Paraclisul Sf. Nectarie;
10.00 – Taina Spovedaniei.

Joi:
09.00 – Paraclisul Sf. Ioan Rusul

Vineri:
08.00 – Taina Spovedaniei;
09.00 – Paraclisul Maicii Domnului;
10.00 – Taina Spovedaniei.

Sâmbătă:
08.00 – Taina Spovedaniei;
09.00 – Paraclisul Sf. Mucenic Gheorghe;
10.00 – Taina Spovedaniei.
15.30 – Taina Spovedaniei şi Vecernia.

Duminică:
08.30 – Sfânta Liturghie.

În zilele praznicelor împărăteşti sau de pomenire a sfinţilor din timpul săptămânii, Sfânta Liturghie se săvârşeşte dimineaţa, potrivit programului anunţat în duminica dinaintea sărbătorii.

Paroh, Pr. George Cimpoca

Telefon: 677. 275. 236

Arhiva articolelor

  • aprilie 2026 (8)
  • martie 2026 (3)
  • ianuarie 2026 (1)
  • decembrie 2025 (3)
  • noiembrie 2025 (9)
  • octombrie 2025 (6)
  • septembrie 2025 (7)
  • august 2025 (6)
  • iulie 2025 (1)
  • iunie 2025 (5)
  • mai 2025 (2)
  • aprilie 2025 (7)
  • martie 2025 (14)
  • februarie 2025 (17)
  • ianuarie 2025 (12)
  • decembrie 2024 (18)
  • noiembrie 2024 (14)
  • octombrie 2024 (2)
  • septembrie 2024 (14)
  • iulie 2024 (9)
  • iunie 2024 (5)
  • mai 2024 (6)
  • martie 2024 (1)
  • februarie 2024 (12)
  • ianuarie 2024 (15)
  • decembrie 2023 (9)
  • noiembrie 2023 (11)
  • octombrie 2023 (14)
  • septembrie 2023 (11)
  • august 2023 (2)
  • iulie 2023 (6)
  • iunie 2023 (14)
  • mai 2023 (3)
  • aprilie 2023 (15)
  • martie 2023 (28)
  • februarie 2023 (22)
  • ianuarie 2023 (14)
  • decembrie 2022 (4)
  • noiembrie 2022 (4)
  • octombrie 2022 (18)
  • septembrie 2022 (8)
  • august 2022 (8)
  • iulie 2022 (11)
  • iunie 2022 (3)
  • mai 2022 (9)
  • aprilie 2022 (6)
  • martie 2022 (7)
  • februarie 2022 (17)
  • ianuarie 2022 (21)
  • decembrie 2021 (30)
  • noiembrie 2021 (33)
  • octombrie 2021 (23)
  • septembrie 2021 (18)
  • august 2021 (31)
  • iulie 2021 (25)
  • iunie 2021 (16)
  • mai 2021 (34)
  • aprilie 2021 (23)
  • martie 2021 (42)
  • februarie 2021 (34)
  • ianuarie 2021 (23)
  • decembrie 2020 (39)
  • noiembrie 2020 (19)
  • octombrie 2020 (18)
  • septembrie 2020 (19)
  • august 2020 (30)
  • iulie 2020 (38)
  • iunie 2020 (41)
  • mai 2020 (12)
  • aprilie 2020 (37)
  • martie 2020 (25)
  • februarie 2020 (24)
  • ianuarie 2020 (28)
  • decembrie 2019 (28)
  • noiembrie 2019 (32)
  • octombrie 2019 (37)
  • septembrie 2019 (35)
  • august 2019 (19)
  • iulie 2019 (20)
  • iunie 2019 (37)
  • mai 2019 (53)
  • aprilie 2019 (38)
  • martie 2019 (31)
  • februarie 2019 (43)
  • ianuarie 2019 (56)
  • decembrie 2018 (37)
  • noiembrie 2018 (36)
  • octombrie 2018 (25)
  • septembrie 2018 (31)
  • august 2018 (13)
  • iulie 2018 (43)
  • iunie 2018 (49)
  • mai 2018 (58)
  • aprilie 2018 (72)
  • martie 2018 (77)
  • februarie 2018 (67)
  • ianuarie 2018 (77)
  • decembrie 2017 (45)
  • noiembrie 2017 (41)
  • octombrie 2017 (76)
  • septembrie 2017 (64)
  • august 2017 (50)
  • iulie 2017 (96)
  • iunie 2017 (50)
  • mai 2017 (38)
  • aprilie 2017 (58)
  • martie 2017 (72)
  • februarie 2017 (43)
  • ianuarie 2017 (39)
  • decembrie 2016 (52)
  • noiembrie 2016 (38)
  • octombrie 2016 (60)
  • septembrie 2016 (66)
  • august 2016 (33)
  • iulie 2016 (33)
  • iunie 2016 (66)
  • mai 2016 (62)
  • aprilie 2016 (56)
  • martie 2016 (52)
  • februarie 2016 (59)
  • ianuarie 2016 (58)
  • decembrie 2015 (53)
  • noiembrie 2015 (35)
  • octombrie 2015 (62)
  • septembrie 2015 (40)
  • august 2015 (76)
  • iulie 2015 (77)
  • iunie 2015 (69)
  • mai 2015 (77)
  • aprilie 2015 (72)
  • martie 2015 (118)
  • februarie 2015 (108)
  • ianuarie 2015 (72)
  • decembrie 2014 (62)
  • noiembrie 2014 (76)
  • octombrie 2014 (87)
  • septembrie 2014 (109)
  • august 2014 (94)
  • iulie 2014 (66)
  • iunie 2014 (103)
  • mai 2014 (110)
  • aprilie 2014 (104)
  • martie 2014 (149)
  • februarie 2014 (99)
  • ianuarie 2014 (128)
  • decembrie 2013 (113)
  • noiembrie 2013 (85)
  • octombrie 2013 (103)
  • septembrie 2013 (152)
  • august 2013 (128)
  • iulie 2013 (113)
  • iunie 2013 (79)
  • mai 2013 (53)
  • aprilie 2013 (51)
  • martie 2013 (53)
  • februarie 2013 (76)
  • ianuarie 2013 (81)
  • decembrie 2012 (53)
  • noiembrie 2012 (50)
  • octombrie 2012 (76)
  • septembrie 2012 (45)
  • august 2012 (53)
  • iulie 2012 (50)
  • iunie 2012 (46)
  • mai 2012 (70)
  • aprilie 2012 (38)
  • martie 2012 (52)
  • februarie 2012 (60)
  • ianuarie 2012 (64)
  • decembrie 2011 (66)
  • noiembrie 2011 (49)
  • octombrie 2011 (64)
  • septembrie 2011 (60)
  • august 2011 (64)
  • iulie 2011 (54)
  • iunie 2011 (52)
  • mai 2011 (49)
  • aprilie 2011 (31)
  • martie 2011 (42)
  • februarie 2011 (44)
  • ianuarie 2011 (41)
  • decembrie 2010 (42)
  • noiembrie 2010 (46)
  • octombrie 2010 (43)
  • septembrie 2010 (44)
  • august 2010 (46)
  • iulie 2010 (37)
  • iunie 2010 (62)
  • mai 2010 (34)
  • aprilie 2010 (28)
  • martie 2010 (35)
  • februarie 2010 (54)
  • ianuarie 2010 (49)
  • decembrie 2009 (59)
  • noiembrie 2009 (60)
  • octombrie 2009 (70)
  • septembrie 2009 (69)
  • august 2009 (55)
  • iulie 2009 (51)
  • iunie 2009 (62)
  • mai 2009 (49)
  • aprilie 2009 (30)
  • martie 2009 (13)
  • februarie 2009 (35)
  • ianuarie 2009 (38)
  • decembrie 2008 (24)
  • noiembrie 2008 (9)
  • octombrie 2008 (7)
Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” - Coslada (Spania)
  • Prima pagina
  • Episcopul locului
  • Istoricul parohiei
  • Viaţa Sfântului Nectarie
  • Taine și ierurgii
    • Botezul
    • Cununia
    • Îndrumar de spovedanie
    • Parastasul
    • Spovedania
  • Familia preotului
  • Şcoala parohială
  • Programul liturgic
  • Contact
  • Español
Adresa bisericii parohiale: Calle del Ferrocarril
nr. 21-23, Coslada
Telefon: 0034.677 275 236