Naşterea Domnului în enorie – 2013

Sărbătoarea Crăciunului este o zi de bucurie şi speranţă, e o zi de bucurie pentru că Dumnezeu nu l-a abandonat pe om chiar dacă omul l-a refuzat pe el, este o zi de speranţă pentru că Dumnezeu n-a renunţat la planul pe care-l concepuse din veşnicie de a-l face fericit pe om. Crăciunul anunţă mereu că Dumnezeu nu s-a plictisit şi nu s-a săturat de om. Crăciunul îl face pe om să înţeleagă că orice făptură valorează în ochii lui Dumnezeu cât valorează Fiul Său unic.

Cred că nu exagerez cu nimic spunând că sărbătoarea Crăciunului este cea mai frumoasă sărbătoare pe care o avem. Din toate punctele de vedere şi pentru toate categoriile de persoane. Nicicând oraşele şi satele noastre nu arată mai frumos. Niciodată cântecele nu reuşesc a trezi în noi sentimente mai curate. Şi niciodată nu se pune în mişcare industria cadourilor mai abitir ca la Crăciun. Şi mă surprinde mai ales să văd cum Crăciunul e o sărbătoare celebrată de atâţia care par a nu avea mai nimic in comun cu Sărbătoritul. La Crăciun sărbătorim naşterea lui Iisus Hristos, fundamentul credinţei creştinilor, şi nimic altceva. E interesant însă să vezi cum atâţia primari, care au puţin de-a face cu Iisus Hristos, se întrec între ei în a-şi transforma localităţile în minuni fosforescente. Mulţi creştini privesc cu suspiciune acest fenomen ciudat, deplângând faptul că “binecuvântatul” consumism tinde să ne distrugă şi cea mai frumoasă sărbătoare pe care o avem, înlocuindu-l pe Iisus cu Moş Crăciun şi biserica cu supermarket-ul, de unde şi discursul, de acum plictisitor, de genul: la Crăciun ne gândim cu toţii la pomi, luminiţe şi cadouri, numai la Iisus nu.

Personal nu m-aş grăbi să dau această sentinţă pentru că în fiecare an, de Crăciun, se întâmplă ceva care mă minunează şi-mi dă cu adevărat de gândit: de Crăciun vin la liturghie o sumedenie de persoane pe care aproape niciodată nu le vezi în biserică. Sunt credincioşii pe care, cu puţină răutate, îi numim “creştinii de Crăciun şi de Paşti”. Aproape orice paroh care ştie cam câţi credincioşi vin în fiecare duminică la biserică, la Crăciun are ciudata senzaţie că i-a intrat în biserică un autocar cu turişti. Fac însă această observaţie nu în spirit de critică, dar cu un sentiment de profundă speranţă. Căci îmi zic că dacă atâtea persoane care în mod obişnuit par – şi insist asupra acestui “par” – a nu avea prea multe în comun cu credinţa, pe care foarte rar le vezi rugându-se, destul de des criticându-ne şi care în niciun caz nu sunt pioase, dacă până şi ei, prin nu ştiu ce imbold secret ori dorinţă inconştientă, se urcă în acel autocar şi vin la liturghie, înseamnă că ceva se întâmplă. Că sărbătoare Crăciunului ascunde ceva. Sau că în fiecare om există dorinţa de a exista Crăciunul. Că există în fiecare din noi, credincioşi, mai puţin credincioşi, un ceva care are nevoie ca momentul Crăciunului să existe. E adevărat că există acest dor ascuns?

Vă invit să privim puţin înlăuntrul nostru. Un adevăr care l-a mirat pe om dintotdeauna e faptul că niciodată nimic, fie de natură materială, sentimentală, intelectuală ori spirituală, nu ne satisface pe deplin. Orice am avea ori trăi, rămâne întotdeauna un gol de umplut, o altă dorinţă de satisfăcut. Viaţa fiecăruia mărturiseşte că noi, întotdeauna, vrem ceea ce nu suntem ori nu avem încă. Cu mulţi ani în urmă erai un tânăr şi tot ceea ce-ţi doreai era să găseşti o fată frumoasă cu care să construieşti o viaţă împreună. La un moment dat ai găsit-o, dar nu te-ai oprit acolo pentru că era încă în tine un gol care cerea să fie umplut. Şi atunci ţi-ai dorit şi ai avut un copil, sau poate doi ori trei. Dar nici aici nu te-ai oprit, căci ai început să te speteşti ca ei să poată merge la o şcoală bună, apoi ca să-şi găsească un loc bun de muncă, apoi ţi-ai dorit să se căsătorească, apoi să-ţi dăruiască nepoţi. Întotdeauna dorim ceea ce nu suntem ori nu avem încă. Sau ai o casă care e destul de frumoasă şi încăpătoare. La un moment dat însă ţi s-a părut că ar trebui puţin mărită şi ţi-ai mai făcut o mansardă. Apoi ai vrut să schimbi culoarea unor camere, apoi ai realizat că ar trebui să-ţi modernizezi baia, deşi era perfect funcţională, apoi că vrei alt fel de ferestre. Şi le-ai făcut pe toate. Privind însă înapoi, înţelegi că orice ai face ori ai avea, rămâne întotdeauna un gol de umplut şi că până şi cele mai nobile sentimente nu reuşesc să ne satisfacă sau să ne oprească. Vrem întotdeauna mai mult, vrem mereu altceva. Sau ce e mai dificil decât să-l faci pe un bătrân să înţeleagă că ar fi timpul să se liniştească, că a venit vremea să se odihnească şi să-i lase pe alţii să facă? El nu înţelege şi chiar la 80 de ani vrea încă ceea ce nu are şi luptă ca să-l dobândească. Pentru că orice am avea ori dobândi, există ceva în noi care ne împinge să dorim un (alt)ceva infinit mai mare decât noi, care să ne poată umple. Se pare că suntem făcuţi pentru o altă lume…

Mai mult, există ceva în noi care vrea întotdeauna VIAŢA. Cine dintre noi, în faţa morţii cuiva, în faţa unei boli, în faţa oricărei dureri, a oricărei imperfecţiuni, în faţa mizeriei, a războiului, în faţa răutăţii, a violenţei şi a tot ceea ce este negativ în viaţa noastră, cine dintre noi nu simte cu toţi porii fiinţei sale că nu aceasta este viaţa pe care ne-o dorim, că noi vrem întotdeauna o viaţă plină, o viaţă făcută din lumină, o viaţă fericită, fără război, fără răutate, fără moarte? Şi în ciuda faptului că oricine dintre noi produce în viaţă, voit ori nevoit, durere, război şi violenţă, cu toţii ne dorim ca toate acestea să nu existe, pentru că ceva din noi strigă după adevărata VIAŢĂ. Cu siguranţă suntem făcuţi pentru o altă lume…

Vă întrebaţi poate ce are de-a face tot ceea ce v-am spus cu Crăciunul. Are, şi încă mult. Pentru că, cel puţin pentru cel care are credinţă, Crăciunul reprezintă răspunsul la acest ascuns dor după infinit care niciodată nu ne lasă în pace şi care îi face pe atâţia oameni să se agite înnebuniţi, încercând să-l potolească cu toate lucrurile posibile şi imaginabile de pe acest pământ, neînţelegând că tocmai mereu nesatisfăcuta si frenetica lor căutare mărturiseşte că niciodată nu-l vor potoli pe acest pământ. Suntem făcuţi pentru o altă lume. De Crăciun, prin credinţă, înţelegem că răspunsul la toate întrebările care privesc direcţia vieţii noastre se găseşte în ieslea din faţa noastră: Dumnezeu s-a făcut Om pentru ca omul să se poată îndumnezei. Dincolo de toate harurile, detaliile şi interpretările pe care le implică evenimentul Crăciunului, aceasta rămâne semnificaţia sa fundamentală. După ce l-a creat pe om chip şi imagine a sa, la Betleem Dumnezeu face un pas mai departe şi în Iisus se uneşte în mod definitiv şi intim cu omul. La Crăciun a doua persoană dumnezeiască îşi însuşeşte natura omenească pe care, prin înviere şi înălţare, o va purta în sânul Dumnezeirii, arătându-ne astfel destinaţia noastră finală, scopul pentru care am fost creaţi. De aceea, până când nu vom atinge acel moment, niciodată n-o să ne putem opri ori declara satisfăcuţi. Niciodată nu pot spune: realizez asta şi gata; fac asta şi gata, mă opresc. Noi, oamenii, nu suntem în stare să ne oprim. Pentru că noi nu dorim un ceva. Noi vrem totul. Iar pentru cine are credinţă, acest “tot” se numeşte Dumnezeu.

Şi anul acesta ne-am întrunit în biserica parohială de Naşterea Domnului, la Sfânta Liturghie, după o perioadă de 40 de zile de post, de liturghie zilnică şi de nevoinţă. Mulţi copii s-au împărtăşit, iar pentru jertfa lor şi pentru bucuria praznicului au primit daruri pregătite cu mult drag de credincioşii parohiei.

După Sfânta Liturghie şi tradiţionala agapă a bucuriei, pentru sărbătoarea Naşterii Domnului parohia a organizat, sub deviza: „Un creştin mai informat este un creştin mai bun”, „Libro-loteria de Navidad”. Participanţii au pregătit din timp o carte cu temă duhovnicească sau beletristică, cu o dedicaţie originală sau inspirată din aforismele gândirii laice sau apoftegmele Sf. Părinţi, pe care au introdus-o în circuitul libro-loteriei. Fiecare carte a fost numerotată. Dintr-un bol special pregătit, fiecare participant a extras un număr şi a primit cartea corespunzătoare numărului extras. La final, cea mai frumoasă şi originală dedicaţie a fost premiată. Pe parcursul întregului an, cărţile vor fi citite prin rotaţie, de către toţi participanţii.

Mulţumim lui Dumnezeu pentru toate darurile, pentru această zi frumoasă, dar, mai ales, pentru minunaţii oameni pe care i-a rânduit în jurul nostru. Vivat!