Sunetul care zideşte

Să nu uitaţi nici o clipă că toaca este înaintemergătorul harului prin rugăciune, este rugăciunea încifrată în sunetul ei unic şi devenită astfel simbol al zidirii spirituale” – Parohul Octavian Smădu

Se apropie cu sfioşenie de toaca instalată în faţa altarului, se închină adânc de trei ori în faţa ei, se concentrează câteva clipe, cu ochii închişi, şi apoi sarabanda sunetelor porneşte năvalnic. Timp de un minut şi jumătate, pentru copilul ce mânuieşte ciocănelele cu o dexteritate incredibilă nu mai există decât simfonia unică a sunetelor ţâşnite din scândura din lemn de paltin. Când termină, se mai închină o dată, face o plecăciune juriului şi se topeşte apoi în mulţimea din biserică.

Pe parcursul câtorva ore, ritualul e repetat de aproape o sută de copii, participanţi la a treia ediţie a unui eveniment unic în lume: festivalul-concurs internaţional de bătut toaca, desfăşurat la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Victoria (Braşov). Tinerii reprezintă aproape toate judeţele ţării, dar şi Bisericile ortodoxe surori din Franţa, Italia, Serbia, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Grecia, Siria şi Canada. Luni, în prima zi, au avut „învăţătură” cu părintele Octavian Smădu, parohul bisericii şi cel care a pus pe picioare festivalul, care le-a vorbit despre ceea ce însemnă toaca în tradiţia de cult a Bisericii Ortodoxe şi despre istoria ei, atestată documentar încă din secolul al patrulea.

„Să nu uitaţi nici o clipă că toaca este înaintemergătorul harului prin rugăciune, este rugăciunea încifrată în sunetul ei unic şi devenită astfel simbol al zidirii spirituale”, şi-a încheiat părintele lecţia. A doua zi, marţi, în biserica devenită neîncăpătoare, copiii, începători sau deja „profesionişti” premiaţi la ediţiile anterioare, trec la „proba de foc”, împărţiţi pe grupe vârstă, de la grădiniţă până la clasa a VIII-a. Primul este un prichindel de trei ani din Siria, Selim Issa, care, nerăbdător să ajungă mai repede la toacă, mai, mai să-şi piardă keffi-ul de pe cap. Înhaţă ciocănelele şi porneşte să izbească frenetic, căutând din priviri încurajarea asistenţei.

Oprit cu greu la expirarea timpului, se întoarce triumfător lângă părinţii săi – funcţionari la Ambasada Siriei din Bucureşti –, care spun că ei sunt musulmani, ca şi micuţul, dar n-au avut nimic împotrivă ca acesta să participe la un eveniment creştin, „pentru că Dumnezeu e unul singur, iar credinţa în El e aceeaşi, indiferent dacă te rogi în moschee sau în biserică”. Acelaşi lucru îl spun şi părinţii lui Iulian Ad, şi el sirian get-beget, în pofida numelui cu rezonanţă românească: „Noi suntem sirieni creştini, suntem de 10 ani în România, cu afaceri, iar Iulian e un nume de împărat creştin”.

Tot creştin ortodox e şi Pierre Ioan Legere, o zvârlugă de 4 ani care reprezintă Franţa. Mama lui e făgărăşeancă, tatăl – francez, locuiesc la Paris, iar pasiunea pentru bătut toaca şi-a descoperit-o acum un an, când părinţii l-au adus în vacanţă la bunici. „De atunci ne-a înnebunit, a primit de la bunică-su, care e preot, o pereche de ciocănele şi bate cu ele cât e ziua de lungă, în tot ce nimereşte”, se amuză mama sa. Tot „stranier” e şi Bogdan Tănăsie, reprezentantul Canadei, unde părinţii săi, originari din Victoria, s-au stabilit în urmă cu mai mulţi ani. Are 11 ani şi zice că pasiunea pentru toacă şi-a descoperit-o acum doi ani, când a şi participat la prima ediţie a festivalului, la care a luat o menţiune, „deşi nu m-am

prea putut pregăti, că abia venisem în vacanţă la bunici”. De atunci însă s-a perfecţionat, bunicul, epitrop la biserică, i-a făcut rost şi de o „minitoacă” pe care a luat-o acasă, în Canada, şi pe care exersează cel puţin o jumătate de oră pe zi. De câteva ori şi-a arătat priceperea şi la o biserică ortodoxă de lângă Ottawa, unde ar vrea să bată toaca măcar la sărbători, „că altfel e mai greu, biserica e departe, la peste o oră de mers cu maşina”. Din acest punct de vedere, reprezentanţii Greciei, Mirel Gavrilă şi sora lui Alexandra, sunt mult mai norocoşi, îşi pot etala măiestria la biserică ori de câte ori vor.

Reprezintă Grecia în concurs, dar de fapt sunt braşoveni, iar „ucenicia” şi-au făcut-o pe toaca bisericii greceşti ortodoxe de sub Tâmpa. Mirel are 9 ani, sora sa are 14 şi amândoi sunt deja nişte „consacraţi”, având la activ premiul I la ambele ediţii precedente ale concursului. „Mirel a fost primul cu pasiunea asta, eu m-am molipsit de la el, acum facem şi concursuri în familie, ne «arbitrează» părinţii, dar el e mai bun şi câştigă mereu”, recunoaşte Alexandra. „Pe mine m-a învăţat toaca o măicuţă de la Mănăstirea Cârţişoara şi uite că m-a învăţat bine, am luat premiul întâi!”, se laudă în gura mare o frumuseţe de o şchioapă, îmbrăcată într-un superb costum popular de Drăguş. O cheamă Ioana Râpeanu, are 7 ani şi e şi ea „meşteră” la toacă, nu e sărbătoare în Drăguş la care să nu fie chemată să bată toaca la biserică.

Se scuză că nu mai poate sta la „interviu” şi pleacă în fugă la un „schimb de experienţă” cu două concurente mai mari, Blanka Plavsici, reprezentanta Serbiei, şi Anastasia Costea, din Caransebeş, cu care s-a împrietenit la ediţia de anul trecut. Ambele au 13 ani, sunt din familii de preoţi şi eleve la licee de muzică, lucru care le-a ajutat mult când au început să „studieze” toaca. „Toaca e ceva cu totul special şi unic, ca să te poţi apropia de ea trebuie să-i simţi vibraţia cu sufletul, pentru că sunetul ei este primul care îţi trezeşte şi îţi zideşte crediţa în Dumnezeu!”, îngână ele în şoaptă vorbele călugărului Teofil, de la Mănăstirea „Brâncoveanu” din Sâmbăta, făcându-şi cu evlavie semnul crucii.

Sursa: Adevărul