Povestea mărului

A fost odată un măr uriaş. Un băieţel venea zilnic să se joace în jurul lui, să se urce în el, să mănânce mere, să doarmă la umbra lui. Iubea mărul, iar mărul îl iubea pe el. Dar timpul a trecut, copilul a crescut, şi nu mai venea să se joace. Într-una din zile mărul l-a văzut pe băiat plimbându-se pe lângă el, îngândurat. „Hai să te joci cu mine”, i-a spus. „Nu mai sunt un copil! Nu mă mai joc cu copaci!”, i-a răspuns. „Vreau jucării şi îmi trebuie bani pentru aceasta.” Copacul i-a răspuns: „Îmi pare rău, dar nu am bani. Poţi însă să culegi nişte mere şi să le vinzi. Aşa vei avea bani.” Băiatul se bucură de idee: culese câteva mere şi plecă să le vândă. După care nu a mai apărut. Iar copacul era trist.

Într-o zi, tânărul se întoarse, spre bucuria mărului. „Vino şi te joacă”, i-a spus. „Nu am timp să mă joc. Am de întreţinut o familie. Ne trebuie un adăpost, căci e frig. Mă poţi ajuta?” „Îmi pare rău”, i-a răspuns mărul uriaş, „dar nu am nici o casă. Poţi însă să tai din ramurile mele să îţi faci una.” Tânărul a tăiat toate ramurile copacului şi a plecat fericit. Copacul era la rândul lui fericit văzându-l… dar tânărul nu s-a mai întors. Iar mărul era singur şi trist. Într-o vară, bărbatul se întoarse iar copacul nu mai putea de fericire. „Să ne jucăm! Să ne jucăm!” a spus copacul. Bărbatul i-a spus: „Am îmbătrânit. Vreau să mă relaxez. Vreau să mă duc pe mare şi să navighez în larg. Poţi să-mi dai o barcă?” „Foloseşte trunchiul meu să îţi faci o barcă. Vei putea naviga departe şi să fii fericit.” Bărbatul a tăiat trunchiul, şi-a făcut barca şi a plecat… pentru mult timp din nou.

După mulţi ani, într-o toamnă s-a întors. „Îmi pare rău”, i-a spus din prima copacul, „dar nu mai am nimic să îţi dau. Nu mai am trunchi să te urci pe mine.” „Sunt prea bătrân pentru aşa ceva”, i-a răspuns bărbatul încărunţit. „Nici mere nu mai am.” „Şi nici eu dinţi pentru ele”, i-a răspuns din nou bătrânul. „Nu mai am absolut nimic, decât aceste rădăcini ce se uscă.” „Nici nu îmi trebuie altceva, decât un loc unde să mă odihnesc. Sunt obosit după toţi aceşti ani.” „O, bine! Mă bucur să te odihneşti pe mine. Aşează-te!” Bătrânul s-a aşezat, iar copacul era foarte fericit.

Povestea de mai sus se încheie şi cu o explicaţie: copacul îi reprezintă pe părinţi. Când suntem mici, ne place să ne jucăm cu ei. Când creştem, apelăm la ei doar când avem nevoie de ceva sau suntem într-o încurcătură. Orice am face, părinţii vor fi însă mereu acolo, gata să ne dea totul pentru a fi fericiţi.