Cum mai arată Dumnezeu?

Curând după ce se născu fratele ei, micuţa fetiţă începu să le ceară părinţilor s-o lase singură cu micuţul copilaş. Ei se temeau că, aşa cum sunt majoritatea copiilor de patru ani, s-ar putea simţi geloasă şi l-ar putea lovi sau zgâlţâi, aşa că au refuzat-o.

Dar ea nu arăta nici un semn de gelozie. Trata copilaşul cu blândeţe şi dorinţa de a rămâne singură cu el devenea din ce în ce mai stringentă. Aşa că s-au hotărât s-o lase.

Încântată, intră în camera copilului şi închise uşa, dar nu de tot – suficient ca părinţii ei curioşi să zărească ceva şi să tragă cu urechea. Au văzut-o pe micuţa fetiţă cum se îndreptă liniştită către frăţiorul ei, îşi puse faţa alături de a lui şi îi spuse încet: “Bebe mic, spune-mi şi mie cum mai arată Dumnezeu. Eu încep să uit!”