Rugăciunea lui Andrei

Andrei avea o singură mare dorinţă: o bicicletă. O bicicletă galbenă plină de accesorii pe care a văzut-o într-o vitrină din oraş. Nu putea să şi-o scoată din minte. Vedea bicicleta galbenă în vise, în laptele cu cafea, pe figura lui Carol cel Mare care era pe cartea lui de la şcoală.

Dar mama lui Andrei avea multe alte lucruri de plătit şi cheltuielile creşteau zilnic. Nu putea să cumpere o bicicletă scumpă cum era cea visată de Andrei.

El cunoştea dificultăţile mamei şi aşa s-a hotărât să ceară bicicleta direct de la Dumnezeu, pentru Crăciun. În fiecare seară, Andrei a început să adauge o frază la rugăciunile sale:

– Aminteşte-ţi să-mi dai bicicleta galbenă de Crăciun. Amin.

În fiecare seară, mama îl auzea pe Andrei rugându-se pentru a obţine bicicleta galbenă şi în fiecare seară clătina tristă din cap: ştia că Crăciunul va fi o zi foarte dureroasă pentru Andrei. Nu va putea apărea bicicleta, iar copilul va fi total dezamăgit.

A venit ziua Crăciunului şi, normal, Andrei nu a primit nici o bicicletă.

Seara, copilul a îngenuncheat ca de obicei alături de pat ca să se roage.

– Andrei, i-a spus mama, cred că eşti nefericit pentru că nu ai primit bicicleta de Crăciun. Sper să nu fii supărat pe Dumnezeu, pentru că nu a răspuns rugăciunilor tale.

Andrei o priveşte pe mama.

– O, nu, mamă. Nu sunt supărat pe Dumnezeu. A răspuns rugăciunilor mele. Dumnezeu a spus: Nu!