Undeva, pe o cruce…

Undeva, la marginea unei localităţi, era răstignit Hristos, pe o cruce veche, pe un lemn aproape putrezit. Însă oamenii veneau zilnic la marginea acelui oraş şi vorbeau cu Hristos. Îi spuneau necazurile lor. Îi cereau ajutorul. Iar El le vorbea, îi mângâia, îi ajuta.

Într-una din zile oamenii şi-au zis: „Ce rost are să străbatem atâta drum din oraş până la periferie. Haideţi mai bine să-l aducem pe Hristos în centru, mai aproape de noi şi astfel când mai avem nevoie de el să ne fie aproape”. Zis şi făcut. A doua zi i-au propus, iar Iisus a fost de acord. A plecat de la periferie şi S-a oprit în centrul oraşului, la biserică. Toată ziua a stat înconjurat de oameni. Unii care nu-L vizitaseră cu anii, erau acum şi ei acolo, pentru că aveau nevoie de El şi le era la îndemână fără niciun efort.

Însă… a venit seara. Unde să doarmă Hristos? La cine să meargă… Şi erau toţi adunaţi în jurul Lui ca să vadă unde avea să doarmă. Mare I-a fost surprinderea Domnului când a văzut pe chipul lor că se cam dădeau înapoi. Atunci, ca să-i scoată din încurcătură, le-a zis: „Staţi liniştiţi! Nu trebuie să vă preocupaţi pentru Mine. Eu voi dormi aici, în Biserică. Chiar nu trebuie să vă faceţi griji pentru Mine, mă descurc”. La care parohul a sărit ca ars: „Cum Doamne, să dormi în biserică?! Aici e loc de rugăciune, e casa Tatălui, nu e dormitor. Nu se cuvine aşa ceva, Doamne! Categoric că nu Te voi lăsa să dormi în biserica mea”. Atunci unul din mulţime i-a strigat: „Atunci să meargă la casa parohială.” Însă preotul a început imediat: „Da, cred că ar fi cel mai potrivit să vii la parohie, însă ştii Doamne, în seara am şedinţă cu consilierii, apoi cateheză cu tinerii, mai trebuie să vizitez şi vreo doi bolnavi. Chiar voi ajunge târziu acasă că am o mulţime de treabă şi n-aş vrea să Te simţi singur. Uite, mai bine mergi la primar acasă. „La mine?” strigă primarul. Doamne, eu Te-aş primi cu drag, dar la noi se fac multe renovări, suntem în campanie electorală, e multă mizerie peste tot. Unde mai pui că eu sunt cam slobod la gură, vorbesc urât, mai spunem minciuni etc. Nu cred că vrei să fii martor la asemenea lucruri. Cred că mai bine mergi la ţârcovnicul din altar?”. Şi toţi şi-au întors capul spre ţârcovnic, care imediat a început a se scuza şi el: „Ah, Doamne, ce mi-ar plăcea să te primesc, dar eu nu am cameră de oaspeţi. Chiar nu ai loc la mine. Şi apoi mai e şi soţia care m-ar certa dacă aş merge cu Tine acasă, aşa, neanunţat… Chiar nu mai vreau certuri în familie. Nu-ţi doreşti să ai de-a face cu soţia mea când e nervoasă. Nu, poate ar fi mai bine să mergi…” şi deja se uita prin mulţime să vadă unde să-L paseze.

Însă un om luă el cuvântul şi spuse: „Ştii, Doamne, eu de multă vreme am pregătit ceva pentru Tine, dar nu am mai apucat să-Ţi dau. Am tot văzut că la marginea oraşului, crucea pe care stai e cam putredă şi stă să cadă. Aşa că de doi ani muncesc la o cruce solidă, trainică, de lemn bun, Doamne. Ce zici, nu vrei să-Ţi dau acum crucea asta şi să mergi la locul Tău şi să dormi acolo? Nu vrei să te urci din nou pe cruce, dar pe o cruce nouă?”… Şi a plecat Iisus, din nou, la marginea drumului şi S-a culcat pe Cruce, singur.

„Timpul este aproape, la tine vreau să-mi petrec Paştile”, cu tine, în viaţa şi-n inima ta vreau să trăiesc zilele acestea pătimirea, moartea şi învierea Mea… „La mine, Doamne?” Păi…” şi căutăm motive să amânăm poate pe mâine, pe poimâine, poate pentru la anul…