Joia Patimilor şi ritualul spălării picioarelor – 9 aprilie 2015
În Sfânta şi Marea zi Joi din Săptămâna Patimilor se face pomenirea spălării picioarelor Apostolilor de către Domnul Hristos, Cina cea de Taină, adică instituirea Sfintei Euharistii, rugăciunea cea mai presus de fire a Mântuitorului Iisus Hristos şi vânzarea Lui.
În biserica parohială, astăzi, în prelungirea Sfintei Liturghii, s-a săvârşit Ritualul spălării picioarelor, la care au participat copii şi tineri ai comunităţii.
Iisus a spălat picioarele ucenicilor Săi, întrucât a dorit să le ofere o ultimă dovadă a iubirii Sale. Este unul din multele exemple de logică omenească răsturnată. Este suficient de dramatic faptul că El, Domnul şi Învăţătorul ucenicilor Săi, S-a smerit până într-atât încât să spele picioarele alor Săi, o slujire rezervată doar sclavilor. Însă este şi mai dramatic faptul că în acest moment, Iuda trădătorul se mai afla încă printre ucenici. De abia după aceea părăseşte el sala cinei de taină, pentru a-L trăda pe Iisus.
De ce face Hristos aceasta?! Nu mai putea El să aştepte puţin, pentru ca apoi să-Şi arate iubirea doar celor care într-adevăr erau vrednici de ea? Căci în cazul lui Iuda a fost cu siguranţă în zadar, gândim noi. Noi nu am fi permis să se întâmple aşa ceva!
Logica lui Dumnezeu este însă alta: un om poate fi cu adevărat considerat pierdut, de abia după ce s-a încercat absolut totul. După ce am încercat până la extrem totul. Exact lucrul acesta îl face Iisus: duce iubirea Sa până la extrem. El face absolut tot posibilul pentru a salva şi ultimul suflet. Tocmai aici se vede măreţia mântuirii: El face totul, absolut totul, pentru a ne face posibil drumul spre Tatăl: ne atrage la El, ne trage după El, ba chiar duce crucea în locul nostru, şi abia apoi ne întreabă: cine vrea să mă urmeze?!
În cazul nostru, lucrurile se petrec total altfel. Mai întâi ne întrebăm cine e cu adevărat vrednic să fie mântuit, salvat. Noi numim aceasta „evaluarea riscurilor”. Mai întâi apreciem dacă se merită să ne purtăm frumos cu cineva. Dacă nu cumva efortul nostru nu ar fi în zadar. Şi dacă avem sentimentul că, într-adevăr, nu foloseşte la nimic, după aprecierea noastră, considerăm că nu mai are sens: „Cu siguranţă nu se va schimba! Cu siguranţă nu va folosi la nimic toată strădania! Omul acesta e deja terminat, pierdut. Nu merită să ne mai omorâm pentru el…! Dintr-un copilăros nu poate ieşi nimic bun. Are nevoie de alte ajutoare, nu de al meu! Eu am încercat deja de mai multe ori; dacă nu vrea, este el însuşi vinovat. Doar n-am să mă închin la el! etc. După cum vedeţi, sunt expresii uzuale pentru noi.
Vă daţi seama cât de diferit a gândit şi a procedat Iisus? Chiar şi celui despre care ştia prea bine că nu se va schimba, chiar şi lui i-a demonstrat iubirea Sa şi i-a spălat picioarele.
Nu neg că este foarte omeneşte şi firesc să lăsăm la o parte pe cineva care ne-a dezamăgit, care ne-a înşelat încrederea. Sau să aşteptăm un „iartă-mă, scuză-mă!”, să pretindem semne de ameliorare a situaţiei sau de căinţă, remuşcare; să pedepsim pe cineva pentru o atitudine inumană sau necreştină cu puţină indiferenţă, ori neacordându-i atenţie. Există într-adevăr răni, care merg pur şi simplu prea adânc, pentru a le uita pur şi simplu, imediat. Asta este omeneşte, corect! Aşa consider şi eu.
Dar avem o menire care depăşeşte stadiul „omenescului”. Expert cu adevărat în umanitate, sau, aş spune eu, în „omenie” este Iisus Hristos, om şi Dumnezeu adevărat. El ne invită la mai mult. Pentru a răspunde afirmativ chemării lui Hristos „Urmează-mă!”, nu ajunge să fii uman, să faci totul cum ţi se pare că ar fi omeneşte. Procedând astfel, suntem încă departe de Dumnezeu. Să o recunoaştem deschis. Prin expresia „Ce să fac? Sunt şi eu doar un om” nu justificăm nimic altceva decât refuzul nostru de a ne asemăna lui Hristos, de a-i urma modelul.
Suntem chemaţi să fim creştini şi să ne purtăm creştineşte: „V-am dat un exemplu ca şi voi să faceţi ceea ce v-am făcut eu vouă”. Spălarea picioarelor, în mod special a lui Iuda, ar trebui să ne trezească din indolenţă, să ne facă să roşim. Câtor persoane nu le-am trântit noi uşa-n nas, întrucât nu am întrezărit, după aprecierea noastră nicio perspectivă de succes? Nu ar fi trebuit să le trântim uşa, ci să le spălăm picioarele. Asta ar fi fost atitudinea de creştin, după modelul lui Hristos!
Tot astăzi, în cadrul Proscomidiei, s-a scos un Agneţ special din care se pregăteşte Sfânta Euharistie pentru împărtăşirea grabnică a bolnavilor, în timpul întregului an. Sfântul Agneţ va fi pregătit special şi aşezat în chivotul de pe Sfânta Masă în ziua de marţi din Săptămâna Luminată.
