Să vânăm pe cel drept…
12. Să vânăm pe cel drept, fiindcă ne stinghereşte şi se împotriveşte isprăvilor noastre şi ne scoate vină că stricăm legea şi ne învinovăţeşte că nu umblăm cum am fost învăţaţi din copilărie. 13. El se face pe sine că are cunoştinţă despre Dumnezeu şi se numeşte: fiul Domnului. 14. El este pentru noi ca o osândă a gândurilor noastre şi ne este greu chiar când ne uităm la el. 15. Căci viaţa lui nu seamănă cu viaţa celorlalţi şi cărările lui sunt schimbate. 16. Înaintea lui suntem socotiţi ca necuraţi şi de căile noastre se fereşte ca de o spurcăciune; el fericeşte sfârşitul celor drepţi şi se laudă că are pe Dumnezeu drept tată. 17. Deci să vedem dacă cuvintele lui sunt adevărate şi să cercetăm ce i se va întâmpla ieşind din această viaţă. 18. Căci dacă dreptul este fiul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu îl va apăra şi-l va scoate din mâna potrivnicilor săi. 19. Să-l încercăm cu ocări şi cu chinuri, ca să vedem cât este de răbdător şi să încercăm suferinţa lui. 20. Să-l dăm unei morţi de ocară căci, după vorba lui, Dumnezeu va avea grijă de el”. 21. Acestea sunt gândurile lor, dar ei se amăgesc, viclenia lor i-a orbit. 22. Ei nu cunosc tainicele puneri la cale ale lui Dumnezeu, ei n-au nădejde în răsplata sfinţeniei şi nu cred că sufletele curate vor avea cununa lor. 23. Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune şi l-a făcut după chipul fiinţei Sale. 24. Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume şi cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoască.
Cartea înţelepciunii lui Solomon 2, 12-24
Toţi drepţii Vechiului Testament, începând cu Abel cel drept şi terminând cu Ioan Botezătorul, au fost persecutaţi. Toţi drepţii Noului Testament, începând cu Hristos şi până la sfârşitul lumii, vor fi persecutaţi. E un lucru pe care îl observă toată lumea: cei răi, cei păcătoşi nu-i pot suporta pe cei buni, pe cei drepţi şi caută să-i elimine. Aceştia din urmă, prin simpla lor prezenţă în lume, sunt insuportabili, sunt un reproş, o mustrare, o dojană pentru cei dintâi. De aceea sunt dispreţuiţi, prigoniţi, li se aplică tot felul de epitete umilitoare, li se fac tot felul de şicane.
Prigoniţii pentru dreptate nu sunt numai cei aruncaţi în închisoare, torturaţi pentru credinţă, împuşcaţi, decapitaţi. Asemenea persecuţii sângeroase care fac martiri se întâmplă şi astăzi. Dar sunt persecuţiile care au loc în timp de pace şi acestea nu lipsesc niciodată în istoria Bisericii. Creştinii care îşi trăiesc şi îşi mărturisesc cu curaj credinţa, care nu ştiu ce este compromisul, oportunismul, cameleonismul, sunt întotdeauna prigoniţi pentru dreptate, sunt dispreţuiţi, ironizaţi, nedreptăţiţi de semenii lor la serviciu, în societate, adesea chiar în familia lor; deţinătorii de putere îi discriminează, le interzic accesul la posturi şi funcţii de conducere, avansarea pe scara socială. Un creştin adevărat e în mod necesar şi inevitabil un martor al credinţei. Iar martor şi martir au aceeaşi etimologie, înseamnă exact acelaşi lucru.



