Când ne plictisim la Sfânta Liturghie

De fiecare dată aceeași dumnezeiască Liturghie, nu este plictisitor?

„Ale Tale dintru ale Tale aducem Ție, de toate și pentru toate” (Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur)

Toate sunt ale lui Dumnezeu, dar ceea ce are însemnătate este că noi oferim liber întreaga creație și cele ale noastre lui Dumnezeu, recunoscând astfel Împărăția Lui și dând sens vieții noastre și întregii făpturi create. Cei care nu oferă liturgic ca mulțumire făptura lui Dumnezeu nu Îl lipsesc pe Dumnezeu de nimic – fiindcă toate sunt ale lui Dumnezeu și există prin puterea Lui de viață făcătoare – numai că se lipsesc pe ei înșiși de Adevăr, de gustul vieții și se supun stricăciunii și morții.

Lumea a fost creată ca un pretext și un mijloc de a-L slavoslovi pe Dumnezeu. După căderea celor întâi zidiți, din pricina mândriei lor, și mai departe prin mândria fiecăruia dintre noi, mintea oamenilor s-a întunecat și în loc ca făptura creată să constituie un mijloc și un pretext de a-L preamări pe Dumnezeu, ea a devenit scop și a fost îndumnezeită. Astfel, am schimbat corecta folosire a lumii: Din mijloc de slavoslovie a lui Dumnezeu am făcut-o idol și noi am devenit idololatri, închinători la idoli.

Să nu socotească cineva că vorbim despre unele epoci trecute, când oamenii se închinau la unele statui ale zeilor. Și astăzi când cineva este atașat unei patimi, precum iubirea de arginți, lăcomia, iubirea de plăceri ș. cl. este un închinător la idoli. Toate patimile nu sunt nimic altceva decât o alipire de vreo făptură, de o creație a lui Dumnezeu, în care această făptură creată ocupă locul întâi în interesele noastre și în dragostea noastră și ne îndepărtează de Dumnezeu atât de mult încât uneori nici nu mai vrem să auzim de Dumnezeu.

Încetarea relei folosiri a lumii, eliberarea din stăpânirea patimilor noastre, din idololatrie și în același timp transfigurarea lumii și întoarcerea ei la scopul inițial, ca pretext pentru slavoslovia lui Dumnezeu se realizează în Dumnezeieasca Liturghie.

Tot ceea ce se întâmplă în dumnezeiasca Liturghie nu este o simplă slujbă sau numai câteva lucrări simbolice, sau unele gânduri și idei evlavioase, ci este o realitate, o experiență. De îndată ce oferim toate lui Dumnezeu, Acela în chip smerit și iubitor de oameni ne trimite harul Preasfântului Lui Duh și preface pâinea și vinul în Trupul și Sângele Fiului Lui, în chip real și adevărat, pe care în continuare ni le oferă ca să ne împărtășim și să ne sfințim. Să devenim părtași ai trupului Lui, să gustăm din bucuria Învierii, să începem să trăim de pe acum viața veșnică, desfătarea de cele cerești. Dumnezeiasca Liturghie este lucrarea restaurării voinței dumnezeiești în viața noastră și această lucrare se săvârșește de preot și de credincioși. Și credincioșii toți participă activ la dumnezeiasca Liturghie prin faptul că participă la lucrările și la cuvintele dumnezeieștii Liturghii reprezentați de preot și de psalți. Este caracteristic faptul că Preotul ortodox nu săvârșește dumnezeiasca Liturghie singur, individual, ci numai ca slujitor al Bisericii, ca întâistător și ca reprezentant al adunării credincioșilor. De aceea rostește „Ale Tale dintru ale Tale”, „Sfintele sfinților” și de aceea cântăm „noi care pe heruvimi cu taină închipuim…”, adică la plural. Toți împreună închipuim pe heruvimi, oferim toate doxologic lui Dumnezeu, primim Sfintele care sunt hărăzite sfinților.

Dumnezeiasca Liturghie este o creație a noastră, a tuturor. Creația prin excelență a omului care valorifică, dă sens și mântuiește viața lui veșnic. Cel care simte fie și puțin și participă la acest Adevăr și îl trăiește, atunci iubește dumnezeiasca Liturghie mai mult decât orice altceva pe lume. În interiorul ei își află sinele, pe Dumnezeu, mântuirea lui. Îl întâlnește cu adevărat pe semenul său, îi iubește pe toți, învață care este sensul creației și care este adevărata valoare a făpturilor create. Se eliberează din sclavia și stăpânirea patimilor și a diavolului și dobândește libertatea de fiu al lui Dumnezeu.

În Sfântul Munte dumnezeiasca Liturghie se săvârșește în fiecare zi după Utrenie. Și deși participăm în fiecare zi la aceeași dumnezeiască Liturghie nu ne săturăm, nu ne plictisim, nu obosim. Când cineva trăiește dumnezeiasca Liturghie, sfintele ei cuvinte devin pentru el o ușă care îl conduce la o întâlnire cu Dumnezeul cel personal, Adevărul cel enipostatic. Întreaga noastră viață devine o pregătire a ofrandei celei către Dumnezeu, a participării noastre conștiincioase la dumnezeiasca Liturghie și în cele din urmă o doxologie către Dumnezeu, un efort și o luptă, o prelungire și păstrare pe durata întregii noastre vieți a experierii și împărtășirii cu Trupul dumnezeu-omenesc al Mântuitorului. Liturghisim viața noastră și viața noastră devine o neîncetată dumnezeiască Liturghie care începe cu sfânta Taină a dumnezeieștii Euharistii și se încheie și se întregește iarăși cu Ea. Prin Sfânta Liturghie îi oferim lui Dumnezeu toate gândurile noastre, lucrările noastre, luptele și agoniile noastre, fricile și nădejdile noastre, întreaga noastră ființă, ca să le prefacă și să le mântuiască. Dumnezeiasca Liturghie ne călăuzește și ne introduce în tărâmul celor vii, în comuniunea Duhului Sfânt, în Împărăția binecuvântată a Sfintei Treimi.

Când ne plictisim la Sfânta Liturghie și ni se pare monoton și obositor să mergem în fiecare Duminică la Biserică nu este de vină limba liturghisitoare sau altceva, ci ignoranța pe care o avem în privința acestei Taine iubitoare de oameni. Cât de diferit ar fi dacă am participa la Sfânta Liturghie cu conștiință trează și dacă aceasta ar constitui un eveniment personal în viața noastră!

(Arhimandritul Tihon, Tărâmul celor vii, Sfânta Mănăstire Stavronichita, Sfântul Munte, 1995)