Căutarea înțelepciunii
În numeroase ocazii de-a lungul vieții m-am întrebat dacă am acționat cu înțelepciune, dacă am vorbit cu înțelepciune, dacă m-am purtat cu înțelepciune și, mai ales, dacă am luat cea mai înțeleaptă decizie. Ce înseamnă să fii înțelept? Cum operaționalizăm înțelepciunea?
Grecii considerau sophia ca fiind înțelepciunea teoretică, iar psihologia vine și ne prezintă abordările implicite ale înțelepciunii, adică ce cred oamenii despre înțelepciune, iar phronesis este înțelepciunea practică, iar teoriile explicite ale înțelepciunii ne arată care sunt comportamentele personale și sociale asociate înțelepciunii.
Pentru creștini, sophia se regăsește în învățăturile importante ale Evangheliei, care trebuie transpusă în phronesis după priceperea fiecăruia dintre noi.
Una dintre teoriile implicite dezvoltate de Clayton Alderfer în 1975 a relevat trei dimensiuni ale înțelepciunii: înțelepciunea afectivă care se caracterizează prin empatie și compasiune față de cei din jur, înțelepciune reflexivă manifestată prin intuiție, introspecție și înțelepciune cognitivă caracterizată de inteligență, decizii și experiență.
Ambițiosul proiect Berlin Wisdom Project, în care un grup de cercetători și-au propus să studieze înțelepciunea, a cerut unui lot de subiecți să numească trăsăturile de caracter pe care le prezintă oamenii definiți de ceilalți ca înțelepți.
Datele sintetizate au scos la iveală patru caracteristici identificate ca fiind atribute ale înțelepciunii: deține cunoștințe impresionante despre cum să devii mai înțelept, adică înțelege natura umană și încearcă să învețe din propriile greșeli, știe cum să folosească acele cunoștințe, adică știe când să ofere sfaturi și când să se abțină, are cunoștințe impresionante privind viața în general (este conștient că prioritățile se schimbă, inclusiv importanța domeniilor în viață), are o personalitate sănătoasă și o funcționare socială optimă.
Teoriile explicite ale înțelepciunii se disting prin conceptualizarea înţelepciunii ca și trăsătură de personalitate, conștientizarea multiplelor cauze și soluţii, a paradoxurilor și contradicţiilor inerente vieții și viziunea Berlin Wisdom ce operaționalizează înțelepciunea ca un sistem avansat de comportamente în viaţă: cunoștinţe procedurale bogate despre aspecte pragmatice fundamentale ale vieţii, o vedere de ansamblu asupra existenței, relativismul valoric, toleranţa și managementul incertitudinii.
Mai multe informații despre paradigmele înțelepciunii și trăsătura denumită înțelepciune găsim în cartea Tratat de psihologie pozitivă, scrisă de Daniel David și Aurora Szentagontai-Tătar.
Înțelepciunea care a constituit baza culturii europene se regăsește în două dintre cărțile atribuite lui Solomon, regele iudeilor: Ecclesiastul și Cartea Proverbelor. Învățătura înțelepciunii o veți găsi și adânci în ele, iar eu vă spun cu inima deschisă că de multe greșeli o să vă scutească trăirea vieții în acord cu respectivele învățături.
Consider că un om activ interesat de dobândirea înțelepciunii ar trebui să citească Cartea Proverbelor, care este atât de complexă și vorbește despre o înțelepciune practică, procedurală, aplicativă în viața de zi cu zi, chiar și în contextul timpurilor pe care le trăim.
Înțelepciunea este o virtute cu valențe adânci în viața socială și personală, observându-se în relațiile pe care le avem și deciziile pe care le luăm, mici sau mari.
Mai este înțelepciunea o valoare dorită astăzi?
Cultura modernă valorizează predominant aspecte financiare, vizibile, să arăți bine, să porți îmbrăcăminte scumpă, să ai o mașină, o casă, lucruri palpabile, însă, înțelepciunea nu este vizibilă cu ochiul liber, ci este o valoare care se construiește în timp, cu răbdare, cu decizii corecte, învățând din greșeli și fiind atent în permanență la vorbele, comportamentele și atitudinile tale, poate de aceea nu este o virtute râvnită de mulți.
Înțelepciunea nu se naște într-o inimă ignorantă și lipsită de introspecție.
Înțelepciunea crește într-o grădină a minții și a inimii cultivată, îngrijită, atentă la buruieni și spini.
Studiile spun că apogeul înțelepciunii este între vârsta de 50 și 60 de ani, deși este important să specific că nu întotdeauna există o corelație pozitivă între vârsta înaintată și înțelepciune.
Oamenii în vârstă au fost prețuiți de fiecare generație de-a lungul timpului, pentru că erau considerați o enciclopedie în legătură cu lumea înconjurătoare, dar și datorită experiențelor de viață pe care le-au traversat și din care au extras învățăminte, esențe.
În zilele noastre, pentru prima dată în istorie, se întâmplă un lucru fără precedent: oamenii în vârstă au devenit o povară, sunt inutili, nu mai reprezintă o (re)sursă de informații și experiențe de viață pentru noi. Mai degrabă ne folosim de surse online când vine vorba de a ne informa, de a căuta un sfat sau o îndrumare, schimbare ce se dovedește a fi păguboasă deseori.
În încheiere, îmi vin în minte cuvintele lui Solomon atât de potrivite pentru sufletele noastre: „Zi înțelepciunii: «Tu ești sora mea!» Și numește priceperea prietena ta”.
Alina A. Rotaru
