Lamborghini Urus și milostenia
Un român a ajuns în presa internațională pentru un motiv siderant: a spălat roțile automobilului său Lamborghini Urus cu șampanie Moêt & Chandon.
Cum e posibil așa ceva?
Sigur, e vorba de un tânăr care a vrut să epateze, dar…
Un Lamborghini Urus la mâna a doua costă de la 250.000 euro în sus, iar nou – de la 300.000 euro în sus, în funcție de opțiuni.
Cât un mic iaht, practic.
În aceste condiții, prețul unei sticle de șampanie Moêt & Chandon, de aproximativ 50 euro, pare ridicol.
Unde s-a născut acest tânăr? Cine și cum l-a crescut?
Au fost perioade în viața mea în care am căutat cu disperare bani pentru a pune pe picioare reviste literare. Chiar am reușit de două ori – o dată la începutul anilor 2000, când am conceput și tipărit șapte numere ale revistei bucureștene „Fracturi” și încă o dată în 2009, când am reușit să administrez și să tipăresc 12 numere ale revistei „Stare de Urgență”, de la Chișinău.
Amândouă experiențele mele publicistice au fost de succes, dar s-au încheiat prost, din punct de vedere financiar. Primei reviste i-am găsit un finanțator, dar acesta ar fi dorit să o deturneze și să o folosească în interesul lui (o afacere cu un club bucureștean). A doua a fost deturnată de Institutul Cultural Român, care nu s-a sinchisit să-mi înapoieze banii pe care îi investisem în revistă vreme de un an, ci pur și simplu a preluat-o și i-a pus un alt conducător, pentru că eu eram „incontrolabil” (lucru poate adevărat, dar fără legătură cu procesul de finanțare al ICR).
Cu un Lamborghini Urus aș fi reușit să-mi tipăresc oricare dintre aceste reviste vreme de 10 ani, plătind relativ bine materialele publicate.
Fără să fac compromisuri, fără să scriu ce vor alții să spună, rămânând perfect „incontrolabil”.
Dar lucrurile pot fi duse și mai departe. Cu un Lamborghini Urus pot fi construite 20 de case modeste, în care să se adăpostească 20 de familii sărace.
Dar poate fi inițiată și o afacere care să asigure locuri de muncă multor persoane.
Un Lamborghini Urus costă de 20 de ori mai mult decât o Dacia Duster cu toate opțiunile. Dar o Dacia Duster cu toate opțiunile îți oferă tot confortul și toată puterea de care are nevoie un șofer pe șoselele din România, azi.
Un Lamborghini Urus nu zboară. Nu face clătite în timpul liber. Până la urmă, pe ce dai banii cu care ai putea ridica un bloc de locuințe?
S-a ajuns la o suprasaturație a celor bogați, așa că boala care ne-a lovit acum e, de fapt, prețul pe care trebuie să-l plătească lumea noastră nedreaptă pentru risipă și lipsă de interes față de aproapele.
Ce poate să facă Dumnezeu în fața unor oameni care își spală roțile mașinilor (cu preț de vapoare) cu șampanie?
Cum să îi trezească?
Dar risipa nu se manifestă doar la nivelul celor bogați. Sunt oameni aparent obișnuiți care folosesc mașina ca să facă drumuri de câteva sute de metri. Supermarketurile gem de produse inutile, care ajung în casele oamenilor, iar apoi, în timp destul de scurt, la containerul de gunoi.
Pretențiile copiilor frizează nebunia și sunt părinți care le satisfac toate capriciile. Iar între oameni s-au rupt toate legăturile de prietenie. Înainte vreme, vecinii își împrumutau unelte, zahăr, ulei… Astăzi aceste bune și creștinești obiceiuri au dispărut cu desăvârșire.
Fiecare cu ale lui, fiecare pentru el. Dacă unul are o șampanie de care nu are nevoie, preferă să-și spele cu ea roțile mașinii, ca să epateze tineretul pe internet, în loc să o ofere cuiva care își serbează ziua de naștere, de pildă.
Când eram mai tânăr și mai anarhist, am făcut și eu un astfel de gest de frondă. Eram într-o cafenea cu un poet brașovean mai burghez și am vrut să-i dau o lecție de libertate artistică absolută. Pe vremea aceea aveam păcatul fumatului. M-am uitat în ochii lui, ca să îi prind reacția, am aprins cu bricheta o bancnotă de 5 lei și mi-am aprins cu ea țigara, iar apoi am așezat bancnota în scrumieră, lăsând-o să ardă până la capăt. Toate acestea le-am făcut încet, cu privirea fixată în ochii lui. Poetul nostru rămăsese înmărmurit, șocat. Mă privea cu niște ochi cât cepele. Deși el era și conferențiar universitar și editor, nu și-ar fi permis niciodată să facă așa ceva.
Acum nu mai am vârsta de atunci și înțeleg un pic altfel gestul meu și valoarea banilor. Fără să alerg după ei, totuși, pentru că îmi dau seama și acum că sunt lucruri mult mai importante decât ei.
Dar nu aș mai face gestul acela, chiar dacă am puterea să îl fac.
Nu l-aș mai face pentru că îmi dau seama că bănuțul acela i-ar fi putut fi foarte folositor unui necăjit și că am făcut un păcat arzând acea bancnotă. Am păcătuit față de Dumnezeu, Care făcuse să ajungă acel bănuț la mine cu un alt scop.
Ne apropiem încet-încet de Crăciun, când trebuie să fim mai darnici.
Am scris toate acestea cu gândul că ar fi bine ca măcar de Crăciun să luăm aminte că sunt atâția oameni lângă noi care duc lipsă. Și că puțin din prisosul nostru le-ar mângâia necazurile.
Marius Ianoş
Sursa: ziarullumina.ro
