Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” - Coslada (Spania)
Parroquia “San Nectario el Taumaturgo”-Coslada/Romanian Orthodox Parish "St. Nectarios, the Healer"-Coslada

Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei

Parohia "Sf. Nectarie Taumaturgul" - Coslada, Spania

Parroquia "San Nectario, El Taumaturgo" - Coslada

Romanian Orthodox Parish "St. Nectarios, The Healer" - Coslada

  • Prima pagina
  • Episcopul locului
  • Istoricul parohiei
  • Viaţa Sfântului Nectarie
  • Taine și ierurgii
    • Botezul
    • Cununia
    • Îndrumar de spovedanie
    • Parastasul
    • Spovedania
  • Familia preotului
  • Şcoala parohială
  • Programul liturgic
  • Contact
  • Español
8 august 2021

Maica Domnului nu a păcătuit niciodată

admin_nec Duhovnicești

Când sufletul e în iubirea lui Dumnezeu, cât de bune, cât de plăcute şi vesele sunt atunci toate. Dar, chiar şi în iubirea lui Dumnezeu sunt întristări şi, cu cât e mai mare iubirea, cu atât mai mari sunt şi întristările.

Maica Domnului n-a păcătuit niciodată, nici măcar cu un singur gând, nici n-a pierdut vreodată harul, dar şi în ea au fost mari întristări; iar când stătea lângă cruce, atunci întristarea ei a fost nemăsurată ca oceanul, şi chinurile sufletului ei au fost neasemănat mai mari decât chinurile lui Adam la izgonirea din rai, pentru că şi iubirea ei era neasemănat mai mare decât iubirea Lui Adam în rai. Şi dacă a rămas în viaţă, e numai pentru că a întărit-o puterea Domnului, fiindcă Domnul a vrut ca ea să vadă învierea Lui şi, după înălţarea Lui, să rămână pe pământ spre mângâiere şi bucurie apostolilor şi noului popor creştin.

Noi nu ajungem la deplinătatea iubirii Maicii Domnului şi de aceea nu putem înţelege pe deplin întristarea ei. Iubirea ei era desăvârşită. Ea iubea nemăsurat de mult pe Dumnezeul şi Fiul ei, dar iubea cu o mare iubire şi norodul. Şi ce n-a trăit ea atunci când oamenii pe care-i iubea atât de mult şi a căror mântuire o dorea până la capăt, au răstignit pe Fiul ei preaiubit?

Nu putem pricepe aceasta, pentru că în noi iubirea de Dumnezeu şi de oameni e mică.

Aşa cum iubirea Maicii Domnului e nemăsurată şi neînţeleasă, aşa şi întristarea ei e nemăsurată şi neînţeleasă pentru noi.

O, Fecioară Preacurată, Maica lui Dumnezeu, spune-ne nouă, copiilor tăi, cum iubeai pe Fiul şi Dumnezeul tău când trăiai pe pământ? Cum se veselea duhul tău de Dumnezeu, Mântuitorul tău [Lc. 1, 47]? Cum priveai faţa Lui preafrumoasă cu gândul că El este Cel pe Căruia îi slujesc cu frică şi dragoste toate puterile cereşti?

Spune-ne, ce simţea sufletul tău când ţineai în braţele tale Pruncul minunat? Cum L-ai crescut? Care au fost durerile sufletului tău când, împreună cu Iosif, L-ai căutat vreme de trei zile în Ierusalim? Ce chinuri ai trăit atunci când Domnul a fost dat spre răstignire şi a murit pe cruce? Spune-ne, care a fost bucuria ta la Înviere şi cum tânjea sufletul tău după înălţarea Domnului?

Sufletele noastre sunt atrase să cunoască viaţa ta împreună cu Domnul pe pământ, dar tu n-ai vrut să aşterni aceasta în scris şi ai învăluit în tăcere taina ta.

Multe minuni şi mile am văzut de la Domnul şi de la Maica Domnului şi nu pot să dau nimic în schimb pentru această iubire.

Ce aş putea da Preasfintei noastre Stăpâne pentru că nu s-a scârbit de mine în păcat, ci m-a cercetat şi luminat cu milostivire? N-am văzut-o, dar Duhul Sfânt mi-a dat să o cunosc din cuvântul ei cel plin de har, şi mintea mea se bucură şi sufletul meu este atras spre ea cu atâta iubire, că şi numai chemarea numelui ei e dulce inimii.

Într-o zi, pe când eram un tânăr frate sub ascultare, mă rugam înaintea icoanei Maicii Domnului şi rugăciunea lui Iisus a intrat în inima mea şi a început să se rostească de la sine.

Într-o zi ascultam în biserică o citire din prorocul Isaia, iar la cuvintele: “Spălaţi-vă şi vă veţi curăţi” [Is 1, 16], mi-a venit gândul: “Poate că Maica Domnului a păcătuit vreodată, chiar şi numai cu gândul”. Şi, lucru uimitor, în inima mea, deodată cu rugăciunea, un glas mi-a spus lămurit: “Maica Domnului n-a păcătuit niciodată, nici măcar cu gândul”.

Astfel, Duhul Sfânt a dat mărturie în inima mea curăţiei ei. Dar în timpul vieţii ei pământeşti şi în ea a fost o oarecare nedeplinătate şi unele greşeli, dar fără de păcat. Se vede aceasta din Evanghelie atunci când, întorcându-se de la Ierusalim, nu ştia unde era Fiul ei şi L-a căutat împreună cu Iosif vreme de trei zile [Lc. 2, 44-46].

Sufletul meu se înfricoşează şi se cutremură când se gândeşte la slava Maicii lui Dumnezeu.

Mintea mea este slabă şi inima mea e săracă şi neputincioasă, dar sufletul meu se bucură şi e atras să scrie despre ea măcar un cuvânt.

Sufletul meu se înspăimântă de o asemenea îndrăzneală, dar iubirea mă împinge să nu ascund recunoştinţa mea faţă de milostivirea ei.

Maica Domnului nu şi-a aşternut în scris gândurile, nici iubirea ei pentru Dumnezeul şi Fiul ei, nici durerile sufletului ei în vremea răstignirii, pentru că nu le-am fi putut nicicum înţelege, căci iubirea Ei pentru Dumnezeu e mai puternică şi mai arzătoare decât iubirea serafimilor şi a heruvimilor, şi toate puterile cereşti ale îngerilor şi arhanghelilor sunt mute de uimire în faţa ei.

Chiar dacă viaţa Maicii Domnului e ca învăluită într-o tăcere sfântă, Bisericii noastre Ortodoxe Domnul i-a dat să cunoască că iubirea ei îmbrăţişează întreaga lume şi că, în Duhul Sfânt, ea vede toate noroadele de pe pământ şi, asemenea Fiului ei, îi este milă de toţi şi miluieşte pe toţi.

Ah, dacă am şti cum iubeşte Preasfânta pe toţi cei ce păzesc poruncile lui Hristos şi cât îi este de milă şi se întristează pentru cei ce nu se îndreaptă. Am simţit acest lucru pe mine însumi. Nu mint, spun adevărul înaintea feţei lui Dumnezeu, pe Care sufletul meu îl cunoaşte: cu duhul am cunoscut-o pe Preacurata Fecioară. N-am văzut-o, dar Duhul Sfânt mi-a dat să o cunosc pe ea şi iubirea ei pentru noi.

Dacă n-ar fi fost milostivirea ei, aş fi pierit de mult, dar ea a vrut să mă cerceteze şi să mă lumineze să nu mai păcătuiesc. Ea mi-a spus: “Nu-i frumos pentru Mine să mă uit la tine să văd ce faci!” Cuvintele ei erau plăcute, liniştite şi blânde, şi ele au lucrat asupra sufletului meu. Au trecut de atunci mai mult de patruzeci de ani, dar sufletul meu n-a putut uita aceste cuvinte dulci şi nu ştiu ce i-aş putea da în schimb eu, păcătosul, pentru dragostea ei faţă de mine, necuratul, şi cum voi mulţumi bunei şi milostivei Maici a Domnului.

Cu adevărat, ea este Ocrotitoarea noastră la Dumnezeu şi chiar şi numai numele ei bucură sufletul. Or, tot cerul şi tot pământul se bucură de iubirea ei.

Lucru minunat şi neînţeles. Ea viază în ceruri şi vede neîncetat slava lui Dumnezeu, dar nu ne uită nici pe noi, sărmanii, şi acoperă cu milostivirea ei tot pământul şi toate noroadele.

Şi pe această Preacurată Maică a Sa Domnul ne-a dat-o nouă. Ea este bucuria şi nădejdea noastră. Ea este Maica noastră după duh şi, ca om, e aproape de noi după fire şi tot sufletul creştinesc e atras spre ea cu iubire.

(Sfântul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei)

Justificarea de sine Păcatul

Articole pe același subiect

IMG_5771

Duhovnicești

De ce S-a înălțat Domnul la cer?

IMG_6049

Duhovnicești

Сând nu ai mult timp pentru a te ruga, mulţumeşte-te cu cât ai!

IMG_5638

Duhovnicești

Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!

Moaștele Sf. Nectarie
în biserica din Coslada


Moaștele Sf. Martiri din Hozeva
în biserica din Coslada




Moaștele Sf. Epictet și Astion
în biserica din Coslada




Tipărite în parohie

Statististici


free counters

Blogroll

  • Iconografo
  • Kalomiros.blogspot.com.es
  • L'atelier Saint Jean Damascene
  • L'Institut Saint-Serge
  • Mitropolia greaca Madrid
  • Monasterio virtual
  • Noi în Spania
  • Occidentul românesc
  • Paso a paso en la Ortodoxia
  • Pro Ortodoxia

Atitudine ortodoxă

  • Fericiţi cei prigoniţi
  • Laurenţiu Dumitru
  • ProVita
  • ProVita Craiova
  • Rafael Udrişte
  • Război întru Cuvânt
  • Razvan Codrescu
  • Savatie Baştovoi
  • Sceptik
  • Viaţa la ţară

Resurse ortodoxe

  • Biblia ortodoxă
  • Biblioteca (ortodoxie.3x.ro)
  • Biblioteca mănăstirii Săraca
  • Biblioteca teologică digitală
  • Biblioteca viostil
  • Coleţia de paterice
  • Doxologia
  • Enciclopedia ortodoxă
  • Harta mănăstirilor
  • Mărturisitor ortodox
  • Materiale provita
  • OrtodoxMedia
  • Servicios y Oraciones
  • Sfaturi ortodoxe
  • Sinaxarul (audio)
  • Tâlcuirea Psaltirii
  • Tezaurul ortodox
  • Vieţile sfinţilor

Femeia şi mama ortodoxă

  • Casa părintească
  • Dăruind vei dobândi
  • Din pridvor
  • Femeia creştină
  • Gândeşte frumos
  • Hristos împărtăşit copiilor
  • La pieptul mamei
  • Orthodox education
  • Picuri de rouă
  • Un colţişor de rai

Utile

  • athoscollection.ro
  • bluartdesign.bizoo.ro
  • icoaneortodoxe.com.ro
  • Însemne ortodoxe
  • magazinortodox.ro
  • skiadopoulosbros.gr
  • vesminte-mithra.ro
  • vesmintepreotesti-iasi.ro
  • www.amro.ro
  • www.art-mobirel.ro
  • www.artborder.gr
  • www.arttiffany.ro
  • www.bingbeng.ro
  • www.brodart.ro
  • www.churchitems.gr
  • www.clopote.md
  • www.clopote.ro
  • www.clopoteblotor.ro
  • www.cusutsibrodat.ro
  • www.dimbales.com
  • www.dixibijou.ro
  • www.evagelidisilias.gr
  • www.gallerybyzantium.com
  • www.geritrading.ro
  • www.ierorafeio.gr
  • www.iletrade.ro
  • www.jianuart.ro
  • www.landau.ro
  • www.lidar.ro
  • www.marmovest.ro
  • www.maryhit.com
  • www.mobilier-biserici.ro
  • www.msfc.ro
  • www.orthodoxmall.eu
  • www.pantex.ro
  • www.profiart.ro
  • www.reinvierea.ro
  • www.studio-vitralii.ro
  • www.stzosima.com
  • www.tarobrod.ro
  • www.textor-textiles.ro
  • www.textor.ro
  • www.theiconart.gr
  • www.ttc-stoffe.ro
  • www.vesminte.com
  • www.vesminte.ro
  • www.vesmintepreotesti.com
  • www.vesnavestments.com
  • www.xaxiras.com

Caută în site

Categorii articole

  • Album foto
  • Antiecumenism
  • Anunțuri
  • Articole și resurse în limba spaniolă
  • Atitudine
  • Audio
  • Cântări
  • Cărţi
  • Din Spania
  • Duhovnicești
  • Organizare
  • Parohie
  • Predici la Duminici și Sărbători
  • Program
  • Provita
  • Sfântul Nectarie
  • Știri și evenimente
  • Uncategorized
  • Viața parohiei
  • Video
  • Viețile Sfinților

Adresa parohiei şi programul liturgic

Adresa: Coslada, Calle del Ferrocarril 21-23

Programul liturgic săptămânal:

Luni:
09.00 – Paraclisul MD Prodromiţa.

Marţi:
09.00 – Paraclisul Sf. Ioan Botezătorul.

Miercuri:
08.00 – Taina Spovedaniei;
09.00 – Paraclisul Sf. Nectarie;
10.00 – Taina Spovedaniei.

Joi:
09.00 – Paraclisul Sf. Ioan Rusul

Vineri:
08.00 – Taina Spovedaniei;
09.00 – Paraclisul Maicii Domnului;
10.00 – Taina Spovedaniei.

Sâmbătă:
08.00 – Taina Spovedaniei;
09.00 – Paraclisul Sf. Mucenic Gheorghe;
10.00 – Taina Spovedaniei.
15.30 – Taina Spovedaniei şi Vecernia.

Duminică:
08.30 – Sfânta Liturghie.

În zilele praznicelor împărăteşti sau de pomenire a sfinţilor din timpul săptămânii, Sfânta Liturghie se săvârşeşte dimineaţa, potrivit programului anunţat în duminica dinaintea sărbătorii.

Paroh, Pr. George Cimpoca

Telefon: 677. 275. 236

Arhiva articolelor

  • mai 2026 (1)
  • aprilie 2026 (14)
  • martie 2026 (3)
  • ianuarie 2026 (1)
  • decembrie 2025 (3)
  • noiembrie 2025 (9)
  • octombrie 2025 (6)
  • septembrie 2025 (7)
  • august 2025 (6)
  • iulie 2025 (1)
  • iunie 2025 (5)
  • mai 2025 (2)
  • aprilie 2025 (7)
  • martie 2025 (14)
  • februarie 2025 (17)
  • ianuarie 2025 (12)
  • decembrie 2024 (18)
  • noiembrie 2024 (14)
  • octombrie 2024 (2)
  • septembrie 2024 (14)
  • iulie 2024 (9)
  • iunie 2024 (5)
  • mai 2024 (6)
  • martie 2024 (1)
  • februarie 2024 (12)
  • ianuarie 2024 (15)
  • decembrie 2023 (9)
  • noiembrie 2023 (11)
  • octombrie 2023 (14)
  • septembrie 2023 (11)
  • august 2023 (2)
  • iulie 2023 (6)
  • iunie 2023 (14)
  • mai 2023 (3)
  • aprilie 2023 (15)
  • martie 2023 (28)
  • februarie 2023 (22)
  • ianuarie 2023 (14)
  • decembrie 2022 (4)
  • noiembrie 2022 (4)
  • octombrie 2022 (18)
  • septembrie 2022 (8)
  • august 2022 (8)
  • iulie 2022 (11)
  • iunie 2022 (3)
  • mai 2022 (9)
  • aprilie 2022 (6)
  • martie 2022 (7)
  • februarie 2022 (17)
  • ianuarie 2022 (21)
  • decembrie 2021 (30)
  • noiembrie 2021 (33)
  • octombrie 2021 (23)
  • septembrie 2021 (18)
  • august 2021 (31)
  • iulie 2021 (25)
  • iunie 2021 (16)
  • mai 2021 (34)
  • aprilie 2021 (23)
  • martie 2021 (42)
  • februarie 2021 (34)
  • ianuarie 2021 (23)
  • decembrie 2020 (39)
  • noiembrie 2020 (19)
  • octombrie 2020 (18)
  • septembrie 2020 (19)
  • august 2020 (30)
  • iulie 2020 (38)
  • iunie 2020 (41)
  • mai 2020 (12)
  • aprilie 2020 (37)
  • martie 2020 (25)
  • februarie 2020 (24)
  • ianuarie 2020 (28)
  • decembrie 2019 (28)
  • noiembrie 2019 (32)
  • octombrie 2019 (37)
  • septembrie 2019 (35)
  • august 2019 (19)
  • iulie 2019 (20)
  • iunie 2019 (37)
  • mai 2019 (53)
  • aprilie 2019 (38)
  • martie 2019 (31)
  • februarie 2019 (43)
  • ianuarie 2019 (56)
  • decembrie 2018 (37)
  • noiembrie 2018 (36)
  • octombrie 2018 (25)
  • septembrie 2018 (31)
  • august 2018 (13)
  • iulie 2018 (43)
  • iunie 2018 (49)
  • mai 2018 (58)
  • aprilie 2018 (72)
  • martie 2018 (77)
  • februarie 2018 (67)
  • ianuarie 2018 (77)
  • decembrie 2017 (45)
  • noiembrie 2017 (41)
  • octombrie 2017 (76)
  • septembrie 2017 (64)
  • august 2017 (50)
  • iulie 2017 (96)
  • iunie 2017 (50)
  • mai 2017 (38)
  • aprilie 2017 (58)
  • martie 2017 (72)
  • februarie 2017 (43)
  • ianuarie 2017 (39)
  • decembrie 2016 (52)
  • noiembrie 2016 (38)
  • octombrie 2016 (60)
  • septembrie 2016 (66)
  • august 2016 (33)
  • iulie 2016 (33)
  • iunie 2016 (66)
  • mai 2016 (62)
  • aprilie 2016 (56)
  • martie 2016 (52)
  • februarie 2016 (59)
  • ianuarie 2016 (58)
  • decembrie 2015 (53)
  • noiembrie 2015 (35)
  • octombrie 2015 (62)
  • septembrie 2015 (40)
  • august 2015 (76)
  • iulie 2015 (77)
  • iunie 2015 (69)
  • mai 2015 (77)
  • aprilie 2015 (72)
  • martie 2015 (118)
  • februarie 2015 (108)
  • ianuarie 2015 (72)
  • decembrie 2014 (62)
  • noiembrie 2014 (76)
  • octombrie 2014 (87)
  • septembrie 2014 (109)
  • august 2014 (94)
  • iulie 2014 (66)
  • iunie 2014 (103)
  • mai 2014 (110)
  • aprilie 2014 (104)
  • martie 2014 (149)
  • februarie 2014 (99)
  • ianuarie 2014 (128)
  • decembrie 2013 (113)
  • noiembrie 2013 (85)
  • octombrie 2013 (103)
  • septembrie 2013 (152)
  • august 2013 (128)
  • iulie 2013 (113)
  • iunie 2013 (79)
  • mai 2013 (53)
  • aprilie 2013 (51)
  • martie 2013 (53)
  • februarie 2013 (76)
  • ianuarie 2013 (81)
  • decembrie 2012 (53)
  • noiembrie 2012 (50)
  • octombrie 2012 (76)
  • septembrie 2012 (45)
  • august 2012 (53)
  • iulie 2012 (50)
  • iunie 2012 (46)
  • mai 2012 (70)
  • aprilie 2012 (38)
  • martie 2012 (52)
  • februarie 2012 (60)
  • ianuarie 2012 (64)
  • decembrie 2011 (66)
  • noiembrie 2011 (49)
  • octombrie 2011 (64)
  • septembrie 2011 (60)
  • august 2011 (64)
  • iulie 2011 (54)
  • iunie 2011 (52)
  • mai 2011 (49)
  • aprilie 2011 (31)
  • martie 2011 (42)
  • februarie 2011 (44)
  • ianuarie 2011 (41)
  • decembrie 2010 (42)
  • noiembrie 2010 (46)
  • octombrie 2010 (43)
  • septembrie 2010 (44)
  • august 2010 (46)
  • iulie 2010 (37)
  • iunie 2010 (62)
  • mai 2010 (34)
  • aprilie 2010 (28)
  • martie 2010 (35)
  • februarie 2010 (54)
  • ianuarie 2010 (49)
  • decembrie 2009 (59)
  • noiembrie 2009 (60)
  • octombrie 2009 (70)
  • septembrie 2009 (69)
  • august 2009 (55)
  • iulie 2009 (51)
  • iunie 2009 (62)
  • mai 2009 (49)
  • aprilie 2009 (30)
  • martie 2009 (13)
  • februarie 2009 (35)
  • ianuarie 2009 (38)
  • decembrie 2008 (24)
  • noiembrie 2008 (9)
  • octombrie 2008 (7)
Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” - Coslada (Spania)
  • Prima pagina
  • Episcopul locului
  • Istoricul parohiei
  • Viaţa Sfântului Nectarie
  • Taine și ierurgii
    • Botezul
    • Cununia
    • Îndrumar de spovedanie
    • Parastasul
    • Spovedania
  • Familia preotului
  • Şcoala parohială
  • Programul liturgic
  • Contact
  • Español
Adresa bisericii parohiale: Calle del Ferrocarril
nr. 21-23, Coslada
Telefon: 0034.677 275 236