Criza modelelor autentice
Cand a murit Madalina Manole, televiziunile au intrat instantaneu intr-o fibrilatie la limita infarctului, care a durat zile intregi.
Jurnalele s-au transformat intr-o imensa editie speciala tanguitoare, beaking news desigur, de la constatarea decesului la pomana, si in care au fost tocate patetic si marunt toate aspectele vietii personale si profesionale a cantaretei. Putin a lipsit sa fie montat un ministudio si in groapa, pentru o ultima astfel de editie speciala.
Cand a murit Adrian Paunescu, un vaiet prelung si unsuros s-a napustit din aceleasi ecrane, cuprinse de aceleasi fibrilatii, cu aceeasi durata. Imi amintesc ca la fel s-a intamplat si cu Laura Stoica. Sunt doar trei exemple, dar lista ar putea continua.
Ei bine, in prima zi a acestui an a plecat dintre cei vii Marin Constantin. Vestea a prins jurnalele, nefiind exilata telegrafic intr-o burtiera, doar datorita saraciei de stiri din aceasta perioada. Chiar si asa, a fost surclasata de distractia de revelion de la noi si de aiurea, dar si de evolutia starii de sanatate a lui Serban Huidu.
Si totusi, Marin Constantin face pentru cultura romaneasca cat toti cei pomeniti anterior la un loc si mult mai mult in plus. Cel putin pentru ca domnia sa a fondat si condus corul Madrigal, declarat in 1992 „bun al patrimoniului universal UNESCO”. Macar pentru acest aspect al carierei sale, cu mult mai bogate desigur, ar fi meritat un breaking news si o editie speciala.
Ati vazut vreo imagine macar de la Ateneu, unde a fost depus trupul maestrului sau vreun interviu despre personalitatea celui disparut? Ati auzit macar vreo inregistrare, in amintirea sa, cu corul Madrigal?
Dar, sunt gata sa pun pariu, cel putin jumatate dintre fetele si baietii care tin azi un microfon in mana sau chiar se afla in pozitii importante prin redactii TV n-au auzit in viata lor de Marin Constantin. A fost protagonistul vreunui scandal? A murit in conditii misterioase? A lasat in urma bilete siropoase sau rude care sa se paruiasca in public? A dat din buric? A fost amantul cuiva? A lalait vreo manea pe care radiourile si televiziunile s-o promoveze isteric inainte de a o arunca in cea mai adanca uitare? Nu. Si atunci de ce ar conta?
Din pacate, insa, chiar daca s-ar fi gasit vreo minte luminata cu o cultura generala peste medie in aceste televiuzni, care sa fi asezat la locul meritat personalitatea maestrului si evenimentul pierderii sale, demersul ar fi fost un esec, pentru ca poporul privitor la televizor nu are apetit pentru asa ceva. Despre corul Madrigal nu s-a mai vorbit de ani de zile. Nu au mai aparut inregistrari cu el in mai niciun program, poate pe la cvasiinexistentul TVR Cultural sa se fi incumetat cineva sa-l difuzeze.
Poporul, spalat la creier de televiziuni, vrea starlete tampe, frumusele si datatoare din pleoape si solduri, cu povesti picante in spate, de care sa rada sau sa se emotioneze exact ca la citirea unui roman de Sandra Brown. Marea cultura este respinsa cu dispret. Doar un mare actor mai trece prn aceasta sita, dar numai daca a jucat in filme, caci scena nu prea conteaza. Iar aceste starlete atat de prizate devin modele. Daca intrebati 10 pustoaice ce ar vrea sa ajunga, cel putin 5 va vor raspunde Monica Columbeanu.
Daca ar fi vorba doar despre un fenomen media, ar mai fi cum ar mai fi. Insa este vorba despre mentalitatea deformata mai ales a tinerei generatii, total lipsita de modele autentice si pentru care gablontul sclipicios e mai pretios ca aurul patinat. De vina este in primul rand scoala, dar are rolul sau nefast si bombardamentul mediatic din care se nasc aceste false modele si care inverseaza total ierarhiile valorice pe criterii de rating si incasari facile.
Constantin Racaru
sursa: ziare.com
