Cuvintele lui Hristos rostite pe cruce
„Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac”. Prin aceste cuvinte, Domnul a aratat in primul rand mila Sa fata de ucigasi, a caror rautate nu L-a lasat nici in chinurile de pe Cruce; iar in al doilea rand a proclamat de pe varful stancii Golgotei un adevar dovedit, dar niciodata bagat la cap – si anume: ca facatorii de rele nu stiu niciodata ce fac. Omorandu-l pe cel drept, ei se omoara in fapt pe sine, in vreme ce pe drept il proslavesc. Calcand legea lui Dumnezeu, ei nu vad piatra de moara ce se pogoara nevazut asupra lor ca sa ii macine. Batjocorindu-L pe Dumnezeu, ei nu vad cum isi preschimba propria fata in bot de animal. imbatati de rau, ei niciodata nu stiu ce fac.
„Adevarat zic tie: astazi vei fi cu Mine in Rai”. Aceasta spusa a fost indreptata catre talharul care s-a pocait pe Cruce. Foarte mangaietor cuvant pentru pacatosii care se pocaiesc fie si in ultima clipa. Milostivirea lui Dumnezeu e negrait de mare. Domnul isi savarseste misiunea si pe Cruce. Pana la ultima suflare, El mantuieste pe cei care arata fie si cea mai mica vointa de a se mantui.
„Femeie, iata fiul tau”. Asa i-a zis Domnul sfintei Sale Maici, care statea sub Crucea iubitului ei Fiu rastignit. Iar apostolului Ioan i-a zis: iata mama ta. Cuvintele acestea arata grija de fiu, pe care oricine o datoreaza parintilor. Iata, Cel ce a dat porunca: „sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta” implineste El insusi porunca Sa pana in ultima clipa.
„Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai parasit?”. Cuvintele acestea arata pe cata neputinta a firii omenesti, pe atata clarviziune – fiindca omul este cel care patimeste. Aici, insa, sub suferinta omeneasca se ascunde o taina. Iata, fie si doar cuvintele acestea puteau zdrobi erezia ce avea sa cutremure mai tarziu Biserica si care invata gresit ca Dumnezeirea a patimit pe Cruce. Insa Vesnicul Fiu al lui Dumnezeu S-a intrupat ca om tocmai pentru a putea ca om, cu trupul si cu sufletul, in clipa randuita sa patimeasca pentru om si sa moara pentru om; caci daca in Hristos a patimit Dumnezeirea, inseamna ca Dumnezeirea a murit in El – iar acest lucru e de neconceput. Adanciti-va cat mai mult in aceste mari si infricosatoare cuvinte: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai parasit?”
„Mi-e sete”. I se scursese sangele. De aici setea. Soarele care apunea ii batea in fata, si una peste alta cu celelalte chinuri il ardea cumplit. Fireste ca Ii era sete. Dar – o, Doamne! – oare chiar Ti-e sete de apa sau esti, cumva, insetat de dragoste? Esti insetat ca om sau ca Dumnezeu? Sau si una si alta? Iata, legionarul roman Iti da buretele inmuiat in otet. O singura picatura de mila pe care ai simtit-o de la oameni in trei ceasuri cat ai fost atarnat pe Cruce! Soldatul roman micsoreaza pacatul lui Pilat – pacatul imparatiei romane – fata de Tine, fie si cu otet. De aceea, Tu vei strica imparatia Romei, insa in locul ei vei zidi o imparatie noua.
„Parinte, in mainile Tale imi dau duhul”. Fiul isi da duhul in mainile Tatalui Sau. Ca sa se stie ca de la Tatal a venit, nu cu de la Sine putere, cum il invinuiau evreii. Cuvintele acestea au fost rostite, insa, si ca sa auda si sa priceapa budistii, pitagoreii, ocultistii si toti acei filosofi care basmuiesc despre salasluirea sufletelor celor morti in alti oameni, sau in animale, sau in plante, sau in stele si minerale. Lepadati toate aceste fantezii si priviti incotro se indreapta duhul Dreptului mort: „Parinte, in mainile Tale imi dau duhul”.
„Savarsitu-s-a”. Aceasta nu inseamna: „S-a savarsit viata”. Nu; ci inseamna: „S-a savarsit misiunea rascumpararii si mantuirii neamului omenesc”. Savarsitu-s-a, si s-a pecetluit cu sange si moarte pe pamant, lucrarea cea dumnezeiasca a singurului Mesia adevarat al oamenilor. Savarsitu-s-a chinul, dar viata de-abia apare. Savarsitu-s-a tragedia, insa nu drama. Urmeaza ultimul, maretul act: biruinta asupra mortii, invierea, slava!
Sfantul Nicolae Velimirovici
sursa: crestinortodox.ro
