Pacatele din timpul somnului

Pacatele din timpul somnului pot sa il contrarieze pe acela care intelege somnul drept absenta a oricarei activitati. Somnul este insa tot viata. Nu doar ziua traieste omul, ci si noaptea. In somn putem rosti rugaciune, in somn putem iubi pe Dumnezeu si intreaga lui faptura, in somn putem lupta cu gandurile aduse de diavoli si tot in somn ne putem lasa biruiti de acesta.

In indreptarele de Spovedanie, gasim enumerate pacate precum: „m-am impartasit, dupa ce am avut necuratie in vis”; „am luat anafura si aghiasma, dupa ce am avut scurgeri in vis”; „am avut vise desfranate in timpul somnului, patimind si scurgere”. Desi toate acestea se refera la scurgerile lichidului seminal, care se intampla uneori in somn, ca urmare a desfranarii din timpul zilei, acestea nu sunt insa singurele pacate de care putem fi biruiti in somn; in somn putem cadea prada lacomiei, violentei, mandriei, tristetii, fricii etc. Deoarece insa multe vise nu ni le mai aducem aminte a doua zi, pacatele trupesti din timpul noptii putand fi mai usor observate la trezire, acestea din urma se cer a fi spovedite.

Cauzele caderii in pacate trupesti, in timpul zilei sau in timpul somnului, sunt enumerate limpede in urmatorul cuvant din Pateric: „A zis un batran: Daca desfranarea (curvia) se lupta cu trupul tau, vezi din care pricina s-a pornit razboiul asupra ta si o indrepteaza; sau din desfatare, sau din somn mult, sau din mandrie, sau pentru ca te socotesti pe tine mai bun decat pe altul, sau ca ai judecat (osandit) pe cineva cand gresea; fiindca afara de acestea nu se lupta omul spre desfranare (curvie).”

Pacatele din timpul somnului

Somnul firesc nu implica o stare inerta a sufletului, acesta putand fi lovit de diavoli fara a intampina nici cea mai mica rezistenta. Citind rugaciunile de seara, Il rugam pe Dumnezeu astfel: „Somn cu pace si fara scarba daruieste-mi; pe ingerul Tau cel aparator il trimite sa ma acopere si sa ma pazeasca de tot raul; ca Tu esti pazitorul sufletelor si trupurilor noastre.” Cerand pazirea noastra de catre inger in timpul somnului, recunoastem faptul ca si in somn exista „atacuri din afara”. Pentru aceasta, suntem datori sa ne pazim si noi, stiind ca acest lucru este cu putinta: „De dormit, dormeam, dar inima imi veghea” (Cantarea Cantarilor 5, 2).

Pentru a constientiza faptul ca omul este constient si in timpul somnului, este nevoie de trezvie, in aceasta privinta parintele Proclu Nicau dand urmatorul sfat: „Cel care are somnul cu intrerupere, acela sporeste repede; cat timp somnu-i tot gramada, nu se poate spori. Daca insa te-ai culcat si in zece-douazeci de minute te-ai si trezit, aceasta este ispita; nu ingerul lui Dumnezeu te-a trezit, ci diavolul, ca sa te tulburi.” Indemnand la trezvie, parintele atrage atentia ca si acest lucru trebuie facut cu discernamant, diavolul putand sa se foloseasca rau de orice lucrare a noastra, daca nu este facuta bine.

Omul este constient de visele sale, drept pentru care, de la unele se poate opri, iar pe altele le poate imbratisa cu multa pofta. Astfel, visele patimase pot fi primite cu multa pofta sau pot fi refuzate categoric. Daca omul nu ar putea fi constient si liber in vremea somnului, scurgerile trupesti si celelalte ganduri rele primite in vis nu ar mai fi numite „pacate”, de catre Parintii Bisericii.

Sfantul Ioan Scararul vorbeste despre un drac care, „cand ne intindem in pat, venind la noi, ne sageteaza cu amintiri urate si murdare, pentru ca neridicandu-ne la rugaciune, din trandavie, si neinarmandu-ne impotriva lui, sa adormim in ganduri murdare si sa avem visuri murdare”. La randul sau, Sfantul Simeon Noul Teolog spune: „Razboiul este permanent si intotdeauna este necesitate ca ostasii lui Hristos sa aiba armele asupra lor. Nu este zi sau noapte, nici macar o clipa in care acest razboi sa inceteze, ci fie ca mancam, fie ca dormim, fie ca lucram, fie ca ne rugam, in toiul luptei suntem.”

Odata ce ne-am dat seama de faptul ca putem fi constienti si in somn, pana la a reusi sa rostim rugaciune si sa ne luptam cu gandurile, este de ajuns si sa intelegem ca pacatele savarsite in timpul somnului cu adevarat pacate si ca trebuie privite cu responsabilitate (spovedite); acesta este inceputul luptei de noapte cu mestesugirile „neadormitilor vrajmasi”.

Este nevoie de multa rugaciune in timpul zilei, cand noi, cei incepatori, putem lucra mai usor cu vointa noastra, pentru a putea sa ne bucuram de liniste si trezvie in timpul somnului. Pentru aceasta, un parinte spunea ucenicilor sai: „Cu cat rugaciunea va deveni o constanta a vietii noastre constiente (ziua) si cu cat mintea si inima noastra se vor odihni tot mai mult in cuvintele Domnului, cu atat se va misca in ele si in somn.”

Rugaciunile de seara, cat si cele de la Pavecernita, cer lui Dumnezeu somn bun, pazit de lucrarea celui rau si luminat de harul Sau. „Si-mi da, Doamne, in aceasta noapte, a trece somnul in pace, ca sculandu-ma din ticalosul meu asternut, bine sa plac Preasfantului Tau nume, in toate zilele vietii mele.” Apoi, dimineata, omul multumeste lui Dumnezeu pentru ca l-a mai trezit inca o data spre a lucra faptele cele bune si a-L slavi pentru darurile primite. „Doamne, Cel ce cu multa bunatatea Ta si cu indurarile Tale cele mari mi-ai dat mie, robului Tau, de am trecut timpul noptii acesteia fara ispita de toata rautatea pizmasului.”

Cand omul dobandeste o oarecare masura duhovniceasca, putand avea adesea trezvie, atunci pana si in somn el se va putea ruga, va fi constient de miscarile inimii si ale mintii sale si va putea lupta cu gandurile aruncate de diavol spre a intina. Cand inmultim rugaciunea, Domnul pune harul Sau si ne daruieste puterea de a ne feri de ispite pana si in somn.

Visele sunt urmarea celor cu care omul „se hraneste” in timpul zilei. Astfel, visele necurate din timpul noptii sunt semnul nepasarii noastre anterioare si o dovada a faptului ca inca suntem apasati de aceasta patima, slabiciune care iese la iveala in timpul somnului, cand suntem relaxati.

Recunoastem semnele nepatimirii astfel: ziua, dupa ganduri, iar noaptea, dupa vise. Sfantul nu va avea pacate in timpul somnului, iar de vor fi, acelea se vor petrece foarte rar, avand drept scop ferirea acestuia de mandrie. Citind prin Pateric despre cate un parinte care a cazut „in desfranare”, trebuie sa intelegem ca, de cele mai multe ori, acest pacat era savarsit de el in somn, pentru smerirea lui. De retinut este si faptul ca multe dintre descoperirile dumnezeiesti le-au avut sfintii in timpul somnului, ca unii care erau treji in acele momente.

Teodor Danalache

sursa: crestinortodox.ro