Prin credinta, poti merge pe apa ca pe uscat

In Evanghelia din Duminica a noua dupa Rusalii, se spune ca dupa ce Mantuitorul a inmultit cele cinci paini si doi pesti in pustiu, „i-a silit pe ucenici sa intre in corabie si sa treaca de cealalta parte a marii, pe celalalt tarm” (Mt. 14, 22). Raspunsul la intrebarea: de ce Mantuitorul i-a trimis pe ei sa inainteze pe mare, in timp ce El a ramas pe munte sa se roage, il gasim la Evanghelistul Marcu – Apostolii „nu pricepusera minunea cu inmultirea painilor pentru ca inima lor era impietrita” (Marcu VI, 52).

In timp ce traverseaza marea, Apostolii Il vad pe Mantuitorul mergand pe apa ca pe uscat, il vad pe Petru salvat de Hristos de la inec si cunosc potolirea furtunii dupa ce Mantuitorul va urca in corabie. Dupa aceste evenimente ei ajung sa spuna, ceea ce trebuia sa marturiseasca dupa inmultirea painilor in pustie, „Doamne, Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu”.

Apostolii cunoscusera si in alte imprejurari dumnezeirea lui Hristos, insa, Duhul Sfant nu se pogorase peste ei si identitatea Sa dumnezeiasca trebuia redescoperita dupa un timp. Ea se pierdea odata cu trecerea timpului. Numai asa ne explicam si de ce Petru se leapada de Hristos in vremea judecarii Acestuia, in conditiile in care a fost partas si la mersul pe apa ca pe uscat.

Asadar, a fost nevoie de aceasta minune speciala pentru ei, ca sa inteleaga inca o data cine era Hristos.

Mantuitorul accepta provocarea

In timp ce ucenicii traversau marea, s-a starnit o furtuna. Amintim ca acest lucru se petrecea noaptea. Din cauza furtunii si a noptii au fost cuprinsi de frica, s-au temut sa nu moara inecati.

Dar Hristos, cunoscand masura incercarii, nu-i lasa singuri decat atat cat trebuie, caci Evanghelia ne spune ca „la a patra straja din noapte” (Mt. 14, 25), El se indreapta spre corabie, mergand pe apa ca pe uscat.

Ucenicii, crezand ca o naluca se indreapta spre ei, au inceput sa strige de frica. Mantuitorul le-a spus: „Indrazniti! Eu sunt, nu va temeti!” (Mt. 14, 27). Iar cand ucenicii L-au recunoscut dupa voce, fara sa-I vada clar fata, Sfantul Petru a zis: „Doamne, daca esti Tu, porunceste sa vin pe apa la Tine!” (Mt. 14, 28), iar Mantuitorul i-a raspuns: „Vino!” (Mt. 14, 29).

Petru a cerut sa-L puna la proba, sa vada daca cel ce a grait este Hristos. Iar Mantuitorul nu-L refuza, accepta verificarea, cercetarea din partea lui Petru, dupa cum va accepta ca dupa Invierea Sa sa fie atins si de Toma. De aici reiese ca Dumnezeu, nu refuza verificarea credintei. Asa ca zicerea „Crede si nu cerceta”, nu este izvorata din Scriptura. Dar atunci cand pornim spre El, trebuie sa avem o credinta tare, una in care indoiala nu mai poate fi prezenta.

Ce se intampla cu Petru?

Atat timp cat Petru L-a avut in fata pe Hristos, putea merge pe apa. In momentul in care si-a luat privirea de la El si s-a uitat la mare, a inceput sa se scufunde. A fost cuprins de indoiala. In clipa in care se scufunda, „Iisus, intinzandu-i grabnic mana, l-a apucat si i-a zis: Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?” (Mt. 14, 31).

De aici retinem ca atat timp cat suntem intr-o relatie vie cu Hristos, nu putem fi robiti de incercarile din lume, insa, in momentul in care ajungem ca mai mult sa ne infricosam decat sa-L iubim pe Dumnezeu atunci cand suntem incercati, ne scufundam in teama si disperare si nu mai iesim biruitori.

Si noi avem parte de minuni, asa cum au avut si Apostolii. Dar precum Apostolii au uitat de dumnezeirea Sa, asa si noi, orbiti de preocuparile noastre desarte, ajungem sa nu-L mai vedem si nici sa-L simtim. Il uitam. Dar cand vine asupra noastra o suferinta, o incercare, ele ne fac sa ne deschidem ochii si sa cerem asemeni lui Petru ajutorul: „Doamne, scapa-ma!” (Mt. 14, 30).

Din Evanghelia de astazi trebuie sa retinem ca nu ne putem mantui printr-o credinta indoielnica. Ne pierdem asa cum s-ar fi pierdut si Petru in mare. Putina credinta este nesigura si nestatornica. Un om cu o astfel de credinta este usor robit de patimi.

Corabia pe mare – imaginea Bisericii in lume

Sfintii Parinti vad in corabia cu care Apostolii traversau marea, Biserica. Din Evanghelie aflam ca in momentul in care Hristos a urcat in corabie, furtuna s-a oprit. Asta inseamna ca de vom „urca” cu credinta in Biserica, furtuna gandurilor rele se va potoli. Ajunsi in Biserica, temerea, nesiguranta, deznadejdea vor fi inalturate daca vom avea parte de o credinta tare.

Mai toti avem credinta slaba, dar sa nu uitam ca Petru a mers pe apa atat timp cat nu si-a luat privirea de la Hristos. Iar de vom imputina credinta, sa cerem de indata ajutor si Hristos ne va intinde mana Sa, precum a facut cu Petru, caci Dumnezeu doreste ca tot omul sa se mantuiasca.

Adrian Cocosila

sura: crestinortodox.ro