Postul in viata copiilor

Nasterea de prunci implica mai ales obligatia parintilor de a-si dedica viata educarii copiilor in credinta si dragoste de Dumnezeu. Precum educatia unui copil incepe inca din pantecele mamei lui, tot asa, trairea unei vieti curate se impune copilului inca din primele clipe de viata. Astfel, tot ce simte copilul, tot ce vede si aude, tot ce miroase si gusta, precum si tot locul in care ajunge, trebuie sa fie vrednice si cuviincioase, favorizand cresterea lui fireasca in dragoste de Dumnezeu si de aproapele.

Datorita faptului ca parintii savarsesc adesea pacate inaintea copiilor lor, iar „gandul inimii omului se pleaca la rau din tineretile lui” (Facere 8, 21), parintii sunt datori sa ii deprinda pe cei mici cat mai devreme cu armele duhovnicesti ale vietii crestine: postul si rugaciunea. Este nevoie de multa dragoste si de discernamant, din partea parintilor, insa si de perseverenta, binestiind roadele binecuvantate ale rugaciunii si ale postului.

Mantuirea parintilor si faptele copiilor

Mantuirea parintilor, chiar si atunci cand ei sunt oameni buni si iubitori de Dumnezeu, depinde, in mare masura, de copiii lor. Parintii sunt trasi la raspundere pacatele copiilor, mai ales atunci cand nu au facut tot ce le-a stat in putinta pentru cresterea acestora in dreapta credinta.

„Cineva care nu poarta de grija de ai sai, iar mai ales de casnicii sai, s-a lepadat de credinta si este mai rau decat un necredincios” (I Timotei 5, 8). Spre acest lucru ne atentioneaza Sfantul Ioan Gura de Aur, zicand: „Cine este nepasator fata de copiii sai, desi in celelalte este ravnitor, acela va fi pedepsit aspru pentru acest pacat. Toate trebuie lasate la o parte si, in primul rand, sa fie grija pentru copii, pentru a-i educa „intru invatatura si cercetarea Domnului” (Efeseni 6, 4).”

Un caz edificator este cel al preotului Eli, care a fost pedepsit cu moarte napraznica, despre care Dumnezeu a spus prorocului Samuel, zicand: „Eu i-am spus ca am sa pedepsesc casa lui in veci, pentru vina pe care el a stiut-o, anume ca fiii lui fac nelegiuiri, dar nu i-a infranat” (I Regi 3, 13). Acest preot nu neglija educarea copiilor sai, ci le spunea: „Copiii mei, nu este buna vestea pe care o aud eu; voi razvratiti poporul Domnului” (I Regi 2, 24). De la acesta, insa, Dumnezeu cerea mai mult decat o atentionare blanda facuta copiilor sai, adica o ravna neincetata aratata spre indreptarea lor, prin invatarea infranarii si pedepsirea lor la vremea potrivita. Acest lucru este intarit si de Sfantul Ioan Gura de Aur, care spune: „Deoarece Eli nu a facut ce trebuia, L-a ridicat pe Dumnezeu impotriva sa si impotriva fiilor sai, iar crutandu-se pe sine si pe copiii sai, impreuna cu ei si-a pierdut si propriul sau suflet.” Acest preot era un om tare drept inaintea lui Dumnezeu, fiind proroc si indrumand poporul ales cu intelepciune, vreme de doisprezece ani. Acestea toate, insa, nu au putut sa-l scape de osanda, lipsa de grija pentru copiii sai fiind de neiertat.

La infricosatoarea Judecata, parintii nu vor sta singuri inaintea Domnului, ci impreuna cu copiii lor. Astfel, precum Cain a fost intrebat: „Unde este fratele tau?”, tot asa vor fi intrebati si parintii: „Unde sunt copiii vostri?” Atunci, se vor mantui mai ales cei care vor putea spune lui Dumnezeu: „Iata Eu si pruncii pe care Mi i-a dat Dumnezeu” (Evrei 2, 13).

Din vreme, ca sa nu fie prea tarziu !

Sfintele Taine, rugaciunea si postul, exemplul de evlavie al parintilor, mediul duhovnicesc, lectura duhovniceasca, sfintirea locului (sfestania) si prezenta parintelui in casa parinteasca sunt tot atatea mijloace de crestere si educare sanatoasa a copilului. Pentru a aduce roadele mult-asteptate, toate acestea trebuie implinite insa din vreme, chiar inainte de a ne da noi seama de momentul in care copilul recepteaza in mod satisfacator lumea din jurul sau.

Lacomia si mesele dezordonate

Ferirea de lacomie si fixarea unor mese bine randuite sunt doua lucruri pentru care nu exista „prea devreme”, in viata copilului, precum spune Sfantul Teofan Zavoratul, zicand: „Copilul trebuie hranit astfel incat, odata cu dezvoltarea trupului, aducatoare de putere si sanatate, sa nu-i aprindem in suflet patima imbuibarii pantecelui. Sa nu ne uitam la faptul ca este mic, ci chiar din primii ani sa-i potolim trupul atras de pacat si sa-l invatam sa-l domine, pentru ca mai apoi, in adolescenta, in tinerete si mai tarziu, sa stapaneasca cu usurinta aceasta necesitate trupeasca. De alimentatia copilului depind multi factori de mai tarziu. Inconstient, pot fi inradacinate in copil voluptatea si excesul de mancare (doua tipuri de lacomie), inclinatii pagubitoare pentru trup si suflet.

Programul de masa strabilit nu trebuie incalcat fara un motiv intemeiat. Astfel, copilul invata sa nu ceara de mancare cum i s-a facut foame, ci sa astepte ora mesei, ceea ce reprezinta primele exercitii de infranare a propriilor dorinte. Hranirea copilului, de cum incepe sa planga si, apoi, de fiecare data cand i se face foame, il slabeste atat de mult, incat pe viitor nu va mai putea renunta la mancare decat cu lacrimi. Totodata, el se obisnuieste cu incapatanrea de a obtine ceea ce vrea, cu ajutorul lacrimilor.”

Orele meselor vor fi stabilite dupa aparitia senzatiei de foame, care difera pentru fiecare copil, iar mai apoi, vor fi tinute zilnic. Astfel, copilul caruia ii este foame nu va face mofturi, refuzand mancarea, ci va manca orice ii va da parintele sau. Dand copilului doar acea mancare care ii place, el va ajunge pretentios si plin de patimi. Foamea va ramane tot timpul cel mai bun bucatar. Apoi, cand copiii mai cresc, parintii lor trebuie sa le randuiasca postul cu multa intelepciune.

7 ani / 12 ani

In viata practica bisericeasca, pana la implinirea varstei de sapte ani, copiii sunt dezlegati de pravila (obligativitatea) postului, ei putand manca „de dulce” in tot timpul anului. Mai apoi, pentru copiii de pana in doisprezece ani, pravila postului este obligatorie doar in zilele urmatoare: toate zilele de miercuri si vineri de peste an, in afara de cele in care se face dezlegare la peste; prima si ultima saptamana din Postul Pastelui si din cel al Nastrii Domnului; ultima saptamana din Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel; cele doua saptamani ale Postului Adormirii Maicii Domnului; ajunul Craciunului (24 decembrie); ajunul Bobotezei (5 ianuarie); Tairea Capului Sfantului Ian Botezatorul (29 august) si Inaltarea Sfintei Cruci (14 septembrie). In celelalte zile si saptamani de post din an, copiii pana in doisprezece ani sunt dezlegati a manca peste, icre, oua, lapte si branza, precum scrie in „Enciclica Sfantului Sinod”, din anul 1956.

Postul copiilor

Parintii care doresc sa dea copiilor o educatie crestina, se pierd adesea in fata deciziei pe care trebuie sa o ia in privinta postului. Astfel, deoarece multi nu inteleg modul in care pacatul lucreaza in firea omului, ei nu pot recunoaste nevoia postului in viata unui copil. Din aceasta cauza, postirea este amanata pana ce copiii „vor mai creste”. La polul opus, unii parinti impun copiilor un post mult prea serior, de la varste mult prea mici.

Chiar daca postul nu este cerut copiilor, pana la varsta de sapte ani, parintii sunt datori a insufla acestora bucuria si dorinta de a posti cat mai din vreme, iar acest lucru il pot face mai ales prin postirea lor, pe care copiii o vad si, mai apoi, o urmeaza. Fara a impune reguli fixe, care pot naste mari neajunsuri, un copil poate sa inceapa sa posteasca de la orice varsta, cat timp acest lucru survine in mod firesc, fara nici o retinere sau impotrivire.

Postul copiilor trebuie sa fie neaparat unul bine randuit, spre a nu se transforma intr-un lucru chinuitor si lipsit de rost. Daca, pentru cei mari, postul inseamna mai ales nevointa, pentru cei mici, el trebuie sa insemne bucurie, deci mancarea de post pregatita acestora trebuie sa fie gustoasa si atragatoare. Totodata, pe langa partea alimentara, copiilor li se va spune si despre scopul de baza al postului, adica dragostea fata de Dumnezeu si bunatatea fata de aproapele.

Pentru copil, este esential faptul de a intelege ce rost are postul. De aceea, parintii sunt datori sa inteleaga, mai intai ei insisi, rostul postului si adevarata lui dimensiune in viata crestina, pentru ca mai apoi sa poate vorbi copilului despre frumusetea postirii. Doar intelegand postul ca pe o cale spre Dumnezeu, copilul va privi in chip firesc oprirea de la anumite alimente, rugaciunea, Spovedania si Sfanta Impartasanie.

Postul copiilor nu poate fi separat de postul parintilor, toata educatia crestina pe care o primesc acestia fiind strans legata de modul in care parintii lor inteleg si traiesc viata in Hristos. Astfel, cand incepe postul, acest lucru trebuie sa fie resimtit de catre toti membrii familiei. Astfel, precum in sfintele slujbe, la inceputul postului, se petrec mai multe schimbari, tot asa, odata cu inceperea postului, in viata de familie se cade sa aiba loc mai multe randuieli deosebite, care vor atrage atentia copiilor, intotdeauna incantati de lucrurile noi.

Foarte important este ca, orice lucru de care este privat copilul, in vremea postului, sa fie inlocuit cu un altul, cel putin la fel de atragator, spre a nu fi respins postul. Spre exemplu: citirea impreuna cu copiii a unor noi rugaciuni, deosebite de cele rostite in mod obisnuit; limitarea timpului petrecut la televizor si urmarirea unor filme special alese; pregatirea unor mancaruri si deserturi de post, insa atragatoare, si luarea mesei intr-un mod aparte etc.

Copiii trebuie sa fie hraniti bine, iar mancarea, fie ea si de post, trebuie sa fie bine diversificata. Pentru copii, mesele de post trebuie sa fie variate, spre a nu simti diferenta, si asezate cu multa bucurie. Este de neconceput fortarea copiilor sa se roage, sa posteasca sau sa faca alte gesturi de evlavie crestina mai inainte de vreme. Parintii care pretind asemenea lucruri copiilor lor arata ca ei insisi nu inteleg nimic din rostul si valoarea lucrurilor respective. Printr-o astfel de fortare, copilul ajunge sa vada postul ca pe o pedeapsa, iar nu ca pe o fapta care aduce bucurie in familie.

Indemn final catre parinti !

Desi rugaciunea parintilor pentru copii este garantia unei educatii crestine autentice, care va aduce rod inmultit, copiii trebuie sa fie invatati sa posteasca inca de mici, pentru ca, mai tarziu, sa nu se simta impovarati de restrictiile postului.

Cand copilul imbratiseaza postul inca de mic, impreuna cu parintii sai, mai apoi, chiar daca se va indeparta de Dumnezeu si va renunta la viata crestine, el se va afla in grija ingerului sau pazitor, care ii va aduce aminte de clipele de bucurie curata traite in familie, pe cand toate erau odihnitoare. Asemenea amintiri se pot preface in noi seminte duhovnicesti, capabile sa il intoarca pe cel ratacit catre starea lui cea dintai, de fiu al lui Dumnezeu. In acest sens, Avva Dorotei spune: „Semintele de virtute nu pot fi distruse.”

Teodor Danalache

sursa: crestinortodox.ro