Postul la Părinții din patericul egiptean
Postul face parte din firescul părinților ascetici din deșertul egiptean. Mai multe dintre cuvintele lor vorbesc despre efectele spirituale ale postului. Spre exemplu, Avva Evagrie zicea: „Mâncarea uscată și neregulată, unită cu dragostea, repede îl duce pe monah la limanul nepătimirii”. Postul nu este niciodată un scop în sine, iar efectele sale nu vor fi […]
O Iubire și nouă fericiri
Când m-am decis să urmez Filosofia, licean fiind, cineva m-a trimis să discut cu un venerabil profesor din acest domeniu. „Care este preocuparea sau tema centrală a Filosofiei?”, m-a întrebat dumnealui, încă de la primele cuvinte. „Fericirea!”, am răspuns eu spontan. Profesorul s-a uitat puțin dezamăgit la mine: „Nu. Ci disputa dintre materialism și idealism”. […]
Înrudirea duhovnicească
— Părinte, ieri mi-aţi spus că pe toţi oamenii pe care i-aţi văzut zilele acestea, i-aţi simţit ca pe nişte fraţi. În ce fel este înrudirea duhovnicească? — După trup, suntem fraţi cu toţi oamenii. Noi toţi suntem fraţi şi toţi robi al lui Dumnezeu, iar noi, credincioşii, suntem pe deasupra şi fii după har […]
ESTE NEVOIE DE UN NOU „PROCES AL DOCTORILOR INFAMIEI”?
„Procesul Doctorilor” (1946-1947) a fost cel dintâi din lungul șir de procese de la Nürnberg. Atunci au fost judecați doctorii naziști, numiți și „doctorii infamiei”1, care au efectuat experimente pe deținuții din lagărele germane de concentrare, urmărind să descopere mecanismele biologice alecreării unei „super-rase”, care să-i asigure Germaniei naziste „dominarea lumii pentru cel puțin o […]
Doamne, Cel ce vii în taină între oameni…
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă lepăd de mine însumi, căci cine știe din ce nimicuri mare vrajbă am să fac și astfel, ținând mai mult la mine, să Te pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede […]
„Mâinile şi picioarele să le daţi la muncă, dar inima nu”!
– Părinte, la ce vă referiţi când spuneţi: „Mâinile şi picioarele să le daţi la muncă, dar inima nu”? – Vreau să spun că nu trebuie să vă daţi inima lucrurilor materiale. Sunt unii care se dăruiesc cu totul celor materiale. Toată ziua se preocupă cum să facă bine o treabă şi nu se gândesc […]
Cugetări ale Sfinților Părinți despre post
„De aceea, chiar de la început, creând Dumnezeu pe om, îndată l-a dus și l-a predat în mâinile postului și i-a încredințat acestuia mântuirea lui ca unei maici iubitoare și celui mai bun dascăl.” „Dacă postul a fost necesar în Rai, cu atât mai necesar este în afara Raiului. Dacă era de folos leacul mai […]
Postul, un mic sacrificiu pentru Domnul
Care crezi frăția ta că-i momentul cel mai greu din existența Fiului lui Dumnezeu? Ce-ți închipui? Cel mai greu moment nu a fost atunci când S-a zămislit din trupul Fecioarei El, Care era Făcătorul cerului și al pământului, deși acesta a fost un pogorământ teribil, o smerenie grozavă. Nu a fost nici că a trăit […]
„Un pântece gras nu zămislește o minte plină de duh.”
Nu ajungeți sfinți vânând răul. Lăsați deoparte răul. Îndreptați-vă privirea spre Hristos și El vă va mântui. Ceea ce-l face sfânt pe om este iubirea, închinarea la Hristos, care nu poate fi pusă în cuvinte, nu poate, nu poate… Omul încearcă să se nevoiască, să facă astfel de lucruri și să-și chinuiască ființa din iubire […]
PROGRAMUL LITURGIC PAROHIAL ÎN PERIOADA 15-21 MARTIE 2021
LUNI, 15 MARTIE: ora 18.30 – CANONUL SF. ANDREI CRITEANUL; (live pe grupul FB închis) Sfinţii zilei: Sf. Mc. Plisie; Sf. Mc. Timolau; Sf. Mc. Agapie; (Începutul Postului Sfintelor Paști) (Zi aliturgică) MARŢI, 16 MARTIE: ora 18.30 – CANONUL SF. ANDREI CRITEANUL; (live pe grupul FB închis) Sfinții zilei: Sf. Mc. Papa; Sf. Mc. Roman; […]
Catedrala și Biserica sunt bune doar când Statul are nevoie de ele
Ministerul Sănătății a făcut o postare pe Facebook legată de vaccinare în care a folosit imaginea Catedralei Mitropolitane din Timișoara, dar „uitând” crucile de pe acesta. Domnul Cătălin Sturza, jurnalist și doctor în filologie, scrie despre ignoranța sistematică a instituțiilor, la reticența inexplicabilă a acestora când vine vorba de Biserică. „Fac unii ce fac și […]
Săptămâna brânzei
Dintre cele patru posturi stabilite de Biserica Ortodoxă de-a lungul unui an bisericesc (Postul Nașterii Domnului, al Sfintelor Paști, al Sfinților Apostoli Petru și Pavel și al Adormirii Maicii Domnului), singurul care este precedat de două zile în care lăsăm de sec este Postul Învierii Domnului. Astfel, într-o primă fază, renunțăm la carne, în Duminica […]
Trândăvia
Cumplită este patima trândăvirii, zice Sfântul Tihon. Ca să o alungi, te sfătuiesc să împlineşti următoarele: 1. sileşte-te la rugăciune şi la tot lucrul bun, chiar dacă nu ai chef… Văzând osteneala şi sârguinţa ta, Domnul îţi va da şi osârdie; 2. schimbă-ţi îndeletnicirile: ba roagă-te, ba lucrează ceva cu mâinile, ba citeşte vreo carte, […]
Sfinții 40 de mucenici
9 MARTIE – SFINȚII 40 DE MUCENICI Mucenicii sau Martirii (gr. μαρτυρος – martor) sunt cei ce și-au dat viața mărturisind pe Iisus Hristos în condiții extreme. Mucenicii sunt primii sfinți ai Bisericii, care a considerat întotdeauna că mucenicia nu ar fi fost posibilă fără ajutorul harului Duhului Sfânt. De aceea, cel mai adesea mucenicii […]