Pacate facute la masa, prin mancare
Mancarea si mancatul reprezinta unul dintre aspectele fundamentale ale vietii pe pamant. Plantele, animalele si oamenii sunt dependenti de hrana. Fiecare organism viu mananca potrivit celor puse in firea lui. Astfel, omul se hraneste cu mancare aleasa, animalele mananca plante ori carne, iar plantele se hranesc, in mare parte, cu lumina si saruri minerale. Daca […]
Sf. Ierarh Antim Ivireanul
Cel mai de seamă ierarh al Ţării Româneşti, deopotrivă păstor şi învăţător, ilustru om de carte de arte, a fost şi rămâne Mitropolitul Antim Ivireanul. Deşi n-a fost român de neam, prin harul cuvintelor şi al vieţii lui, Mitropolitul Antim a fost iubit şi preţuit de poporul nostru care a văzut în el un adevărat […]
Sfantul Voievod Neagoe Basarab, “Tata milostiv, asemanandu-se Domnului ceresc”
Sfântul Voievod Neagoe Basarab „Tată milostiv, asemănându-se Domnului ceresc” Înainte de a scrie câteva gânduri despre Neagoe Vodă Basarab, domnul Ţării Româneşti, în vederea canonizării sau a trecerii în rândul Tuturor Sfinţilor, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, am parcurs cu atenţie o seamă de lucrări zidite pe izvoarele din vremea sa, precum […]
SFANTUL SILUAN – CUVINTE ALESE, CUVINTE ESENTIALE
* Orice actiune inainte careia sau dupa care nu poti spune o rugaciune e mai bine sa nu o faci. * Tot războiul se duce pentru smerenie. * Multă vreme n-am ştiut de ce trebuie să mă întristez, de vreme ce Domnul mi-a iertat păcatele. Şi am cunoscut că cine nu are întristare nu poate […]
Ne este teamă să vedem defectele noastre si fugim de sinele nostru
Deseori omul ia o atitudine de parcă ar fi în afara sinelui său, în afara relității sale. Îi este teamă să pătrundă în lăuntrul său, îi este teamă să-și vadă sinele, îi este teamă să fie el însuși. Are un duh străin de sine. Nu acceptă că greșește, nu acceptă că poate avea defecte, că […]
Iubitori de confort, bun renume, slăviti si respectati!
De ce ne referim cu insistență la sfânta Isidora? Cum să acoperim golul dintre mentalitatea adevărată creștină și mentalitatea noastră? Cât de diferit gândim noi! După cum spune apostolul Pavel: ,,Căci vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeți în el, ci să și pătimiți pentru El!” Adică, este o binecuvântare a lui […]
Cum se poate păstra curat un crestin?
Cum se poate păstra curat un creștin mai puțin sporit duhovnicește, care își câștigă existența lucrând în lume și venind în contact și cu oamenii păcătoși? -el trebuie să participe regulat la Sfânta Liturghie -să se smerească -să spovedească de câte ori este nevoie -să se roage -să postească -să facă milostenie -să se străduiască […]
România, locul 2 în lume la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică
O informaţie care mi-a ajuns cu oarecare întîrziere, dar care s-ar cuveni să facă măcar înconjurul ţării noastre: echipa României a obţinut locul 2 în lume şi locul 1 în Europa la ediţia 2010 (a IV-a) a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie şi Astrofizică desfăşurată, în perioada 12-20 septembrie, la Beijing. Iată-i pe laureaţii noştri: Miruna […]
El Gobierno prepara la deportación de gitanos rumanos con antecedentes
admin_nec Articole și resurse în limba spaniolă, Din Spania, Știri și evenimente
Según cuenta El Confidencial Digital, la Delegación del Gobierno en Madrid, dirigida por Amparo Valcarce, ha contactado con la Policía Nacional para ordenar la expulsión de rumanos gitanos que hayan cometido delitos en la capital desde su llegada a España. Especialmente grave es la situación del poblado „El Gallinero, donde residen buena parte de estos […]
Filmul “Barabbas” (1961), cu Anthony Quinn, dupa un roman de Pär Lagerkvist (video online, integral)
„Ο ΒΑΡΑΒΒΑΣ” from NAMA wvc on Vimeo.
Plansul de neinteles
Omul trebuie sa aiba un motiv sa planga. Daca nu plange de greutati sau de bucurie, dar plange, este considerat a fi bun de internat. Nu mai ai nevoie de explicatii cand stii ca cineva plange pentru ca locuinta i-a luat foc, ca cineva drag i-a murit sau de bucurie ca cel iubit are parte […]