Obiceiuri de Anul Nou
In nici o alta parte a tarii repertoriul Anului Nou nu cunoaste o atat de mare varietate si bogatie de manifestari folclorice ca in Bucovina. Transmise pe cale orala din generatie in generatie, intr-o permanenta schimbare si innoire, atat ca functie cat si ca mod de realizare artistica, obiceiurile traditionale bucovinene legate de Anul Nou […]
URARE
Ani mulţi şi buni, sfinţi şi binecuvântaţi, plăcuţi Domnului, vă doreşte părintele dumneavoastră paroh şi duhovnic, dimpreună cu familia sa. Dacă în 2009 ai reuşit, continuă; dacă nu ai reuşit, continuă, iar Dumnezeu îţi va binecuvânta lucrarea! La mulţi ani!!! Pr. George, Gina prezbitera şi Ana-Maria
Fotografii noi
admin_nec Album foto, Anunțuri, Din Spania, Parohie, Viața parohiei
La secţiunea Imagini din viaţa parohiei-Naşterea Domnului 2009 au fost adăugate fotografii de la slujbele din zilele de sărbătoare, venirea Moşului la copiii enoriaşilor şi agapa din prima zi de Crăciun.
Scrisoarea Pastorală a IPS Mitropolit Iosif
Scrisoare Pastorală a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Iosif la Naşterea Domnului Naşterea lui Hristos – Împăcarea noastră cu Dumnezeu « Chipul lui Melchisedec acum se împlineşte. Cel fără de mamă Se face acum fără de tată.A fost fără de mamă mai întâi, iar acum se face fără de tată. Se biruiesc legile firii .» (Sfântul Grigorie […]
După 20 de ani
http://razbointrucuvant.net/files/Vin_colindatorii.mp3 “Prea degeaba sange, prea degeaba patimi…” 1989 – – 2009 “Domnilor de astazi, sa v-apuce frica!” sursa: Război întru cuvânt
COMUNICAT DE PRESĂ: Rugăciune pentru eroii din decembrie 1989
În zilele de 21, 22 şi 23 decembrie 2009, la cimitirele, monumentele şi troiţele închinate eroilor din decembrie 1989 din întreaga ţară, ierarhi, preoţi şi diaconi vor înălţa rugăciuni de pomenire a celor care în urmă cu douăzeci de ani şi-au dat viaţa pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român. În Bucureşti, slujbe de pomenire […]
Anunţ
admin_nec Anunțuri, Din Spania, Parohie
Părintele Arsenie Nicodim, parohul bisericii „Sfantul Ierarh Nicolae” din localitatea Castellon (Spania), a trecut la cele veşnice, în urma unei grele suferinţe. Dumnezeu să îl odihnească în pace!
2010, Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române
admin_nec Duhovnicești, Știri și evenimente
În contextul aniversării în anul 2010 a 1685 de ani de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325) şi a 125 de ani de la recunoaşterea oficială a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (1885), Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa din ziua de 18 iunie 2009, a aprobat următorul program-cadru cu caracter […]
Schimb de replici dure intre Grecia si Turcia: „Ramanem in Turcia chiar daca suntem rastigniti!” (Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I)
Grecia a criticat în această duminică, 20 decembrie 2009, reacţia şefului diplomaţiei turce, care critica la rândul său cuvintele Patriarhului Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I, conform cărora membrii minorităţii greceşti din Turcia sunt trataţi ca „cetăţeni de categoria a doua”. În randul obligaţiilor Turciei pentru aderarea la Uniunea Europeană, „respectarea libertăţilor religioase şi a […]
Pastila de înţelepciune: Pocăinţă până şi pentru o smochină
Povestea avva Pafnutie, ucenicul lui avva Macarie, ca zicea batranul: – Cand eram copil, cu ceilati copii pasteam boii. Si m-am dus sa fur smochine si cand alergau ei, a cazut una de la dansii si luand-o, am mancat-o. Cand imi aduc aminte de dansa, sed plangand. „Nu exista pacat de neiertat, in afara de […]
Dan Puric la „Adevarul”
Cunoscutul actor descoperă, după 20 de ani de la Revoluţie, o imensă prăpastie între clasa politică, intelectualitate şi popor, situaţie căreia i se adaugă distrugerea deliberată, prin desacralizre şi demitizare, a valorilor tradiţionale Deopotrivă admirat şi contestat, Dan Puric este o voce din ce în ce mai ascultată în spaţiul public românesc. Discursul său cu […]
Ghicirea prin lucruri sfinte
S-a incetatenit in popor credinta ca iti poti afla viitorul prin “deschiderea cartii”. Daca vei intreba unde se „deschide cartea” si cine face acest lucru, raspunsul e simplu: doar in biserica si doar de catre preot. Iata cum preotul devine persoana care iti spune „tot ce va fi”. Nu stii de ce nu te poti […]
Lectura
Lectura, ca toate cele din lumea aceasta, e buna daca e cu masura. Ea nu trebuie sa devina obsesie, grija, dependenta (asemenea unor stupefiante, unor halucinogene), viciu nepedepsit (cum zicea Valery Larbaud). Pericolul e real, iar solicitarile sunt atat de aprige; zi de zi, ceas de ceas rotativele de pe intreg cuprinsul planetei pravalesc asupra-ne […]
Omul aparentelor
In vecinatatea omului credincios traieste omul aparentelor. Este tipul de om care depune mai mult efort sa para, decat sa fie drept, milostiv, smerit, … Primeste apelative care nu-l definesc. Atunci cand ne inrudim cu el, ajungem sa ne prezentam in fata altora drept ceea ce nu suntem. Eforturile pentru intretinerea acestui om solicita mai […]
Cel dintai sunt eu…
Stai, cu lumanarea aprinsa, in fata usilor imparatesti, din icoana Hristos te priveste cu nesfarsita mila si duiosie, dar si cu o anumita severitate. Ai venit incetisor la chemarea preotului: „Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati!” Frica de Dumnezeu (in acceptia ei reala: pozitiva) ti-e, parca, mai mare decat […]