Cuviosul Sava, orânduitor al slujbelor şi râvnitor ascet
În Țara Sfântă, pe lângă locurile importante în care S-a născut, a trăit, a învățat, a pătimit, a înviat și S-a înălțat la Ceruri Mântuitorul, întâlnim câteva lavre palestiniene întemeiate de Sfântul Cuvios Hariton (pe care îl pomenim la sfârșitul lunii septembrie) și care ne aduc aminte de mulțimea pustnicilor de altădată, mai ales a […]
Ziua noastră națională și unirea românilor
Acum un secol România exista demult. Înaintașii noștri, bine conduși de elită, au reușit însă atunci un act major: s-au adunat cu toții în același edificiu național, așa cum au făcut mulți europeni. Ceea ce nu este puțin lucru! Prin urmare, când celebrăm Ziua Națională de 1 Decembrie 2019, triumfalismul nostru trebuie să fie ponderat, […]
Cuvinte de veghe la fruntariile conștiinței naționale
Când unii oameni încep să uite, furați de îndatoririle sau ispitele zilnice, cei care încă mai păstrează în căușul sufletului lor credința strămoșească și amintirea jertfelor de pe câmpurile de luptă ale neamului au datoria de a reaprinde făcliile memoriei. Atunci, la ceas aniversar sau comemorativ, cuvintele și faptele înaintașilor, pildele lor de credință și […]
Adevărul despre noi la un veac de la jertfa lor
Când au trecut munții în noaptea de 14 august 1916, când au suportat noapte după noapte frigul, ploaia, iarna, căldurile, foamea, lipsurile, dorul, bolile, rănile, sângele, moartea, când s-au făcut ei înșiși hotar de neam și țară, confundându-se cu munții în curbura cărora opreau răzuirea țării de pe hartă, când au crezut că au pierdut tot […]
Capitalul de ură și nevoia de iubire
Evenimente recente, care fac agenda publică, precum alegerile prezidențiale, dezbaterile pe marginea justiției și implicit asupra viitorului țării și al nostru sau discuțiile interminabile privind soarta urșilor ne oferă proba unei atmosfere sociale și umane, care poartă în ea o mare încărcătură de ură. Acest fapt este resimțit în toate aspectele vieții, de la simplele […]
Programul liturgic parohial în perioada 4-8 decembrie 2019
Miercuri, 4 decembrie:19.00 – Paraclisul Sfântului Nectarie Taumaturgul; Joi, 5 decembrie: 19.00 – Vecernia cu litie; Vineri, 6 decembrie, Sfântul Ierarh Nicolae: 08.00 – Utrenia; 09.30 – Sfânta Liturghie; 18.00 – Taina Spovedaniei; 19.00 – Paraclisul Maicii Domnului; Sâmbătă, 7 decembrie, Sf. Mc. Filofteia: 08.30 – Sfânta Liturghie şi pomenirea morţilor; 16.00 – Taina Spovedaniei; […]
Ia-te în serios!
Omul actual tinde să elimine din conștiință gândul neplăcut că viața în această lume are un sfârșit. Vrea să trăiască din plin clipa, prezentul, dar, de fapt, trăiește în provizoriu, în secundar, alungând din conștiință orice i-ar putea crea disconfort și temându-se teribil de sentimentul de gol interior pe care i l-ar provoca cercetarea de […]
Școala smereniei
Cei mai mari dintre Părinții deșertului se caracterizează printr-o smerenie imensă. Smerenia este calea de acces către memoria posterității. Cu cât asceții au trăit mai discret, cu atât lumea își amintește de ei și de cuvintele lor cu mai multă claritate. Aceasta este și situația avvei Pimen, care nu doar cunoaște smerenia din interior, din […]
Gândurile înșelătoare
Prezențele demonice și ispitele lor sunt cât se poate de reale. Aceasta este experiența părinților deșertului egiptean și, în definitiv, experiența Bisericii. Totuși, manifestările celui rău nu sunt deloc așa cum apar ele portretizate în imaginarul nostru. Cel mai adesea sunt atât de discrete și de insidioase, încât este nevoie de foarte mult discernământ pentru […]
Biserica şi literatura lucrează concret cu omul
De curând am avut ocazia să discutăm cu Evgheni Vodolazkin, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori ruşi contemporani, publicat în România de Editura Humanitas. Scriitorul rus a devenit faimos datorită romanului „Laur”, care descrie viaţa unui medic de secol 15 dintr-o mică localitate provincială rusească. Împreună cu soţia sa, Tatiana, scriitorul a vizitat Biserica „Sfântul […]
Unit în Liturghia duminicilor și a sărbătorilor
Caracterizând satul românesc, filosoful Lucian Blaga spunea: „Veșnicia s-a născut la sat“. Pentru el, „satul românesc este singura prezenţă vie încă, deşi nemuritoare, nemuritoare, deşi aşa de terestră, este unanimul nostru înaintaş fără nume“. În istoria noastră satul a fost creator și promotor de valori spirituale, culturale și materiale. Lumea satului românesc este o lume […]
Programul liturgic parohial în perioada 25 noiembrie-1 decembrie 2019
Luni, 25 noiembrie, Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina: 06.00 – Sfânta Liturghie; Miercuri, 27 noiembrie: 19.00 – Paraclisul Sfântului Nectarie Taumaturgul; Vineri, 29 noiembrie, Sfântul Noul Mucenic Filumen: 06.00 – Sfânta Liturghie; 18.00 – Taina Spovedaniei; 19.00 – Vecernia cu litia; Sâmbătă, 30 noiembrie, Sfântul Apostol Andrei: 08.00 – Utrenia şi Sfânta Liturghie; 16.00 – Taina […]