Cuvânt pastoral la Naşterea Domnului 2008 al PS Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei

Către tot clerul şi poporul dreptslăvitor din Episcopia Spaniei şi Portugaliei

Har, milă şi pace de la Hristos Domnul nostru,

iar de la noi părinteşti binecuvântări!

Prea Cucernice Părinte,

Iubiţi credincioşi,

Astăzi S-a născut Hristos! Astăzi îngerii şi oamenii se bucură deopotrivă cântând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Astăzi este o zi de sărbătoare şi de bucurie mare pentru că ni S-a născut nouă Mântuitor! Iată ce ne învaţă Condacul sărbătorii Naşterii Domnului: „Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera, Celui neapropiat, aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci”.

Dragii mei,

Prin puterea credinţei noastre, evenimentul Naşterii Domnului, care s-a petrecut acum două mii de ani în peştera sărăcăcioasă a Betleemului, îl retrăim şi noi astăzi, îl sărbătorim şi ne închinăm „cu credinţă tare”, cum spune unul dintre colindele noastre, la fel cum au făcut-o oarecând îngerii, păstorii şi magii. Astăzi Îi facem locaş în sufletul nostru Celui ce a primit să se facă Om pentru mântuirea noastră. Astăzi se reînnoiesc în inimile noastre harul şi binecuvântarea venirii în lume a pruncului Iisus. Astăzi se revarsă în sufletele noastre: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea şi curăţia, care sunt roade ale Duhului Sfânt [1]; şi ne facem părtaşi la acestea ca unii ce am primit în noi pe Domnul Hristos, ca unii care ne-am botezat din apă şi din Duh, care renaştem mereu, sărbătoare de sărbătoare, la viaţa cea adevărată. Astăzi, Fecioara Maria, naşte pe Cel mai presus de fiinţă, Îl naşte pe Cuvântul lui Dumnezeu sălăşluit în pântecele ei cel pururea fecioresc. Astăzi Născătoarea de Dumnezeu a dat rod pe Cel Unul-Născut din Tatăl mai înainte de veci şi unit în mod deplin cu firea omenească, pe Cel „plin de har şi de adevăr” [2], prunc tânăr şi Dumnezeu adevărat.

Bucuria sărbătorii de azi ne cuprinde pe fiecare, pentru că Soarele dreptăţii a primit să ne lumineze şi să ne încălzească cu razele Sale mângâietoare, a primit să Se nască, să crească, să ne mântuiască.

Bucuria pe care au avut-o îngerii văzându-L pe pruncul Iisus culcat în iesle, bucuria pe care au avut-o păstorii când au primit vestea naşterii Mântuitorului, devine şi bucuria noastră. Este acea bucurie pe care a promis-o Domnul celor ce cred întru El, bucuria revederii, bucuria întâlnirii cu Domnul pe care nimeni nu o va lua de la noi [3] , bucurie care revarsă în sufletele noastre pace; pace, pentru care ne rugăm la fiecare slujbă pe care o săvârşim: „Pentru pacea care vine de sus şi pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm”.

Această bucurie ne face şi pe noi să colindăm minunându-ne:

„O, ce veste minunată!

În Betleem ni s-arată!

Astăzi S-a născut Cel făr’ de-nceput,

cum au spus proorocii.

Că la Betleem Maria,

Săvârşind călătoria

Într-un mic sălaş, lângă-acel oraş,

A născut pe Mesia.

Pre Fiul în al Său nume,

Tatăl L-a trimis în lume.

Să Se nască, şi să crească,

să ne mântuiască”.

Nu cred că există suflet de român care să nu cunoască, cel puţin aceste câteva versuri de colind şi să nu vibreze, împreună cu întreaga Creaţie a lui Dumnezeu, plin de emoţie, la vestirea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Mesia Cel mult aşteptat şi vestit de către prooroci, din veacuri. Ne uimim de bunătatea lui Dumnezeu revărsată cu îmbelşugare peste noi şi dăm slavă, cinste şi închinăciune, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Iubiţi credincioşi,

Vă îndemn cu căldură sufletească să nu vă uitaţi tradiţiile şi obiceiurile. Ele sunt inspirate dintr-o adâncă şi curată evlavie a poporului nostru. Ele – şi mă refer în special la colinde – reprezintă şi testamentul moşilor şi strămoşilor noştri, care au ştiut să petreacă viaţa creştineşte. Să nu uităm cine suntem şi ce moştenire bogată avem. Să nu uităm că avem, odată cu ea, şi responsabilitatea de a o păstra vie şi curată, pentru ca mai apoi să putem să o transmitem copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor noştri. Este unicitatea mărturisirii şi mărturiei credinţei noastre creştine în faţa acestei lumi secularizate în mijlocul căreia trăim, lume din ce în ce mai deranjată de prezenţa lui Dumnezeu, lume care preferă întunericul, în locul luminii, lume care nu Îi mai dă pruncului Iisus niciun sălaş, întocmai ca odinioară Betleemul, lume care de Crăciun nu Îl mai aşteaptă pe Hristos, pe Mântuitorul sufletelor noastre, ci îl aşteaptă pe Moş Gerilă sau pe Moş Crăciun [4], aşa cum îl avem noi astăzi, personaje inventate de lumea modernă, cu scopul de a eclipsa „Soarele dreptăţii” [5], de a nu se mai vorbi despre naşterea lui Hristos şi despre „lumina cunoştinţei” [6], de Dumnezeu, de a nu se mai vorbi despre Creator şi planul Lui de mântuire a lumii, ci despre creaturi şi despre planul lor de salvare a lumii, plan în care nu are loc Dumnezeu, uitând, sau nevrând a înţelege, că fără Dumnezeu nu putem face nimic. Omul cade mereu victimă aceleiaşi ispite: Vreau să ajung dumnezeu, dar fără Dumnezeu.

Suntem datori, aşadar, să păzim nestinsă lumina lui Hristos, şi nealterată tradiţia ei din neam în neam; să păstrăm lumina aceasta în sfeşnicele sufletelor noastre fără să o acoperim, ci să o arătăm tuturor, pentru ca astfel să păzim porunca Mântuitorului nostru care zice: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” [7]. Făcând aşa vom auzi, cu siguranţă cuvintele: „Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri” [8].

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

Pe toate le-a clădit Dumnezeu, după rânduiala lor, iar la plinirea vremii [9] „ poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit” [10].

Văzând măreţia nemărginită a lui Dumnezeu, să zicem şi noi împreună cu psalmistul: „Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!” [11].

Vă doresc din suflet tuturor, cler şi popor, să aveţi parte de Sărbători fericite şi de un An Nou plin de binecuvântare cerească!

La mulţi ani!

† Episcopul Timotei

Madrid, Naşterea Domnului 2008

[1] Galateni 5, 22.

[2] Ioan 1, 14.

[3] Ioan 16, 22.

[4] Legenda spune că, fără acordul soţului, Crăciuneasa o primeşte în gazdă pe Fecioara Maria, oferindu-i adăpost în grajd. Aflând acest lucru, Crăciun se înfurie şi îi taie mâinile, însă Maica Domnului i le lipeşte la loc. Minunea îl schimbă total pe Crăciun. De bucurie că nevasta sa a scăpat nevătămată de pedeapsa lui necugetată, Crăciun aprinde un rug din trunchiuri de brad în curtea lui şi joacă o horă cu toate slugile lui. După joc, Crăciun împarte sfintei familii daruri păstoreşti: lapte, caş, urdă, smântână. De aici transfigurarea lui Crăciun în Moş Crăciun, care aduce de ziua naşterii Domnului daruri copiilor. Cântecele de bucurie adresate de slugile lui Crăciun s-au transformat în colinde, colindele de Crăciun. Această legendă este aproape pierduta în zilele noastre pentru că a fost înlocuită cu legenda comercială.

Nu este clar când şi pe ce cale a pătruns legenda lui Moş Crăciun în obiceiurile româneşti. În orice caz, Moş Crăciunul românesc, cu plete dalbe, nu are alura unui yankeu publicitar, sania lui nu este trasă de reni, ci în cel mai bun caz de cerbi. În timpul regimului comunist ateist, i s-a schimbat numele după modelul rusesc în "Moş Gerilă".

Un rol important în crearea legendei moderne l-a avut pastorul american Clement Clarke Moore, autor al unui poem care îl prezenta pe Sfântul Nicolae ca şi un personaj simpatic, dolofan şi zâmbitor, care împarte cadourile din sania sa trasă de reni. Publicat pentru prima dată în ziarul Sentinel din New York pe 23 septembrie 1823, poemul a devenit în anii următori foarte căutat, ajungând în mai multe cotidiane din Statele Unite, dar fiind şi tradus şi publicat în întreaga lume.

În 1860, cotidianul Harper’s Illustrated Weekly a publicat un desen al lui Santa Claus, îmbrăcat într-un costum roşu ornat cu nasturi negri şi cu o curea din piele. Timp de aproape 30 de ani, Thomas Nast, desenator şi caricaturist al ziarului, va ilustra prin sute de desene toate aspectele legendei lui Moş Crăciun şi va da mitului principalele sale caracteristici vizuale. Nast este şi cel care a "stabilit" în 1885 că reşedinţa lui Moş Crăciun se află la Polul Nord. Această idee a fost preluată anul următor de scriitorul George P. Webster.

În 1931, Moş Crăciun a primit o nouă alură printr-o campanie publicitară, desfăşurată de compania Coca-Cola. Desenatorul Haddon Sundblom i-a dat lui Moş Crăciun o burtă durdulie, un aer jovial, costumul său roşu şi o atitudine tolerantă. Chiar şi în ziua de astăzi, Coca-Cola, foloseşte aceeaşi imagine a lui Moş Crăciun în spoturile publicitare realizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

[5] Troparul Naşterii Domnului

[6]Troparul Naşterii Domnului

[7]Matei 5, 16.

[8] Matei 5, 12.

[9] Galateni 4, 4.

[10]Matei 4, 16.

[11] Psalm 103, 25.