Pastila de înţelepciune: Cercetarea conştiinţei
Trebuie totdeauna să avem privirile întoarse către judecătorul nostru – şi să facem pentru greşelile noastre ceea ce facem pentru cheltuielile noastre.
De îndată ce ne sculăm din pat, mai înainte de a pleca spre vreuna din treburile noastre, fie cele obşteşti, fie cele casnice, dacă vreţi, chemăm servitorul şi-i cerem socoteala de cheltuielile ce-a făcut, ca să ştim care cheltuială a fost făcută cum se cuvine şi care nu şi cât ne-a rămas. Şi dacă aflăm că ne-a rămas puţin, cugetăm în ce chip să facem rost de alţi bani, ca nu cumva a doua zi, din pricina nebăgării noastre de seamă, să nu avem ce mânca.
Iată ce trebuie să facem şi cu faptele noastre. Să chemăm conştiinţa noastră şi să facem cu ea socoteala vorbelor noastre, faptelor noastre, gândurilor noastre.
Să cercetăm care cheltuială a fost făcută bine şi care spre pierdere.
Ce vorbe au fost cheltuite prost, pe sudalme, neruşinări, bârfiri.
Ce cuget a chemat privirea noastră spre spurcăciuni.
Ce gând a fost pus în lucrare spre răul nostru prin mâini, prin limbă, prin priviri.
Să ne silim să nu mai facem cheltuieli deşarte – şi în locul a ceea ce a fost rău cheltuit, să punem la păstrare alte bogăţii, în locul cuvintelor aruncate prosteşte, rugăciuni; în locul privirilor neruşinate, milostenii şi postiri.
De vom cheltui fără rost, fără să punem nimic deoparte, vom cădea în cea de pe urmă sărăcie şi, fără să băgăm de seamă, ne vom îndrepta spre pedeapsa veşnică a iadului. Socoteala pe care obişnuim s-o facem cu banii noştri de cum răsare soarele, s-o facem aşadar, şi pentru faptele noastre după masa de seara, mai înainte de a ne pleca fruntea pe pernă, când nimeni nu ne supără şi nimic nu ne tulbură.
Şi să ne cerem socoteală nouă înşine de ceea ce am făcut şi am zis de-a lungul zilei.
De vom descoperi vreo greşeală, să ne pedepsim conştiinţa, să ne certăm voia, să aplecăm cugetul nostru sub durere cu atâta tărie, ca să nu mai îndrăznească, atunci când ne vom scula, să ne ducă spre aceeaşi prăpastie a păcatului, aducându-şi aminte de asuprirea din ajun. Că acest ceas este cel mai potrivit pentru o asemenea încheiere de socoteli, însuşi profetul o spune: “Ceea ce vă ziceţi în inimi, împliniţi când vă aşezaţi în pat”.
De-a lungul zilei multe ne împiedică să facem ce vrem: prietenii ne sâcâie, nevasta ne tulbură, copiii ne mâhnesc, treburi de toate felurile ne împresoară, că stăm şi ne mirăm cum de nu cădem… Dar, odată descătuşaţi din aceste înlănţuiri, la venirea serii, suntem singuri cu noi înşine şi ne bucurăm de o pace desăvârşită, să adunăm la patul nostru tribunalul şi purcezând la judecată, să ne facem plăcuţi lui Dumnezeu…
Sfântul Ioan Gură de Aur