Pericolul unei crize alimentare este lângă noi

Într-un timp în care se fac descoperiri extraordinare în domeniul ştiinţelor de orice fel, există ţări în care oamenii mor de foame la propriu. Este cazul Coreei de Nord şi a unor state africane şi asiatice. Problema unei crize alimentare de mari proporţii care ar putea apărea în viitor este una care preocupă pe toată lumea. Capital.ro a stat de vorbă cu unul dintre cei mai avizaţi oameni în problema crizei alimentare: Abdolreza Abbassian, secretar al Grupului Interguvernamental pentru Alimente şi Cereale, organism ce face parte din Food and Agriculture Organization (FAO) din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Capital.ro: Există analişti care spun că actuala criză economică va fi urmată de o criză alimentară. Ce ne puteţi spune despre acest lucru?

Abdolreza Abbassian: Este posibil, dar lucrurile nu sunt întotdeauna corelate în mod automat. Este adevărat că nu au mai fost crize severe ca aceasta, însă crizele economice anterioare nu au fost urmate în mod necesar de crite alimentare. Diferenţa, de data aceasta, este că, înainte să înceapă criza economică, încercam să evităm o criză alimentară de proporţii, însă odată apărută criza economică, problemele legate de alimente au trebuit cumva amânate, pentru că prioritatea, acum, era aceea de a rezolva chestiunile economice. Aşadar,  pericolul unei crize alimentare nu a dispărut şi se poate amplifica oricând.

Capital.ro: Aşadar, consideraţi că actuala criză economică poate determina o eventuală criză alimentară sau aceasta din urmă poate apărea oricum?

A.A.: Sunt multe lucruri pe care cele două crize le au în comun, însă este foarte important să distingem între criză la nivel global şi criză la nivel de ţară. În multe ţări există o criză alimentară, preţurile alimentelor sunt foarte ridicate, iar numărul oamenilor înfometaţi este din ce în ce mai mare. În general, în aceste state, criza alimentară are cauze economice. Deci, în ţările sărace, probleme apărute în urma crizei economice au dus la apariţia unei crize alimentare. La nivel global, însă, dacă ne uităm la cerere şi ofertă, relaţia dintre cele două crize devine mai puţin importantă.

Preţul petrolului nu poate fi prezis!

Capital.ro: Consideraţi că finalul crizei financiare va aduce cu sine şi un preţ mai mare al petrolului, dat fiind faptul că cererea va începe să crească? În consecinţă, cu un preţ mai mare al petrolului ar putea creşte şi preţul alimentelor…

A.A.: Nu putem prezice preţul petrolului, aşa cum nu putem prezice nici preţul alimentelor. Putem spune doar că, într-adevăr, cotaţiile petrolului influenţează piaţa alimentelor. Este adevărat că odată cu criza cererea s-a diminuat, în special în ţările membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), însă nimeni nu poate să demonstreze că preţul petrolului de aproximativ 150 de dolari pe baril din vara anului trecut reflecta realitatea cererii sau era bazat alţi factori, inclusiv speculaţii. Aşadar, pentru că nu ştim cum anume se reflectă cererea în preţul petrolului, nu putem spune dacă preţul actual, de aproximativ 60 de dolari, este prea mare sau prea mic. Şi pentru că nu ştim acest lucru, este dificil de spus dacă peste un an sau doi, când economia îşi va reveni, petrolului va fi 70 de dolari sau, dimpotrivă, de 30 de dolari. Logica şi situaţiile precedente ne spun, însă, că odată ce PIB-ul statelor dezvoltate va începe să crească, preţul petrolului va începe şi el să urce.

Eşti expus crizei alimentare dacă produci mai puţin decât consumi

Capital.ro: Care sunt ţările cele mai expuse unei crize alimentare?

A.A.: Statele cele mai expuse crizei alimentare sunt acelea care produc mai puţină mâncare decât consumă. În majoritatea lor, acestea se află în Africa, excluzând Africa de Sud. Acestea sunt dependente de producţia externă, iar problema este amplificată de faptul că nu dispun întotdeauna de capacitatea de a cumpăra de pe pieţele externe. Această situaţie o avem şi în America Latină şi în Asia.

Capital.ro: Ce şanse sunt să apară o criză alimentară în Europa sau în Europa de Est?

A.A.:  Situaţia Europei este un pic relativă. Dacă punem Europa în context global, putem spune că situaţia din zonă este bună. Dacă o comparăm cu ea însăşi, Europa a început să aibă probleme în urmă cu 2 ani şi a fost nevoită să importe produse agricole. Cu toate acestea, Europa este alimentată corespunzător cererii, motiv pentru care nu există niciun motiv de îngrijorare.

Nu putem spune că vreo ţară din Europa ar putea intra în criză alimentară pentru că s-ar afla în situaţia în care oamenii să ajungă la foamete din cauza incapacităţii de a-şi procura hrana, deşi există probleme legate de preţul ridicat al produselor alimentare. Este adevărat, de asemenea, că sunt situaţii în care producţia agricolă a scăzut din cauza vremii, dar acest tip de probleme nu pot fi considerate drept criză.

Cu ochii pe agricultură

Capital.ro: În ce măsură sunt guvernele lumii interesate să prevină o criză alimentară de proporţii? Câţi bani se duc în această direcţie şi câţi ar fi trebuit să se ducă?

A.A.:  Anul trecut, FAO a organizat un summit la Roma, ca răspuns la creşterea rapidă a preţurilor la alimente. Liderii lumii au pledat pentru creşterea producţiei alimentare. Problema este că din octombrie-noiembrie lumea a început să vorbească mai mult de criza economică şi mai puţin de criza alimentară. Este un pic prea devreme să spunem, aşadar, câţi bani s-au investit în prevenirea acestei crize şi câţi ar fi trebuit să se cheltuiască. Se pare însă că agricultura devine, din ce în ce mai mult, o prioritate pentru guvernele lumii, ceea ce este un semn pozitiv. În special în Africa, statele investesc fonduri pentru creşterea producţiei alimentare. Deci, semne există. E adevărat că, repet, toată lumea este atentă mai mult la provocările aduse de criza economică. 

Capital.ro: Există ţări mari precum China sau Japonia care au cumpărat terenuri agricole foarte mari în ţări sărace precum Indonezia sau Sudan. Vorbim despre milioane de hectare de teren arabil. Nu credeţi că la un moment dat acest lucru va duce la un monopol care va avea ca efect o creştere nejustificată a preţurilor alimentelor?

A.A.: Explicaţia este una cât se poate de simplă: când criza economică a început să se extindă cu repeziciune, ţări foarte mari precum China au început să caute alte căi de a-şi asigura necesarul de hrană, China fiind un stat care are o populaţie foarte mare de hrănit. Astfel, că această operaţiune a fost, oarecum, ceva natural, pentru a-ţi asigura hrana.

Realitatea este însă că acest tip de operaţiune nu este ceva cu totul şi cu totul nou. Este adevărat că nu s-a întâmplat niciodată la acest nivel, însă acest tip de achiziţii a mai avut loc şi în perioada anterioară. Ideea e că nu s-au cumpărat terenuri arabile doar în ţările sărace. China, de exemplu, are foarte mult pământ arabil în Brazilia, care nu este o ţară deloc săracă. Până la urmă, vorbim de ţări care nu doresc decât să investească în Africa, în Asia, sau chiar în statele membre ale Comunităţii Statelor Independente (CSI). Important este că odată cu achiziţionarea unor terenuri arabile de aşa mari dimensiuni, o ţară bogată aduce în respectiva ţară săracă tehnologie, metode inovatoare de a face agricultură, ceea ce este un lucru pozitiv şi benefic pentru acel stat care, altfel, nu ar fi avut mijloacele necesare să exploateze la modul optim acele terenuri.

Capital.ro: Aşadar, consideraţi că acest lucru nu ar putea aduce în niciun fel vreun prejudiciu unor stat precum Sudan?

A.A.: Cred că dacă toate operaţiunile sunt făcute bine, în concordanţă cu legislaţia naţională şi normele internaţionale, pot fi aduse numai beneficii. Dacă, însă, totul se face cu uşile închise, într-o totală lipsă de transparenţă şi cu încălcarea normelor, atunci avem toate motivele să fim îngrijoraţi.

 Iranianul Abdolreza Abbassian lucrează pentru FAO din 1990 şi este responsabil cu monitorizarea situaţiilor legate de cerere şi furnizare de alimente.

De asemenea, analizează politicile naţionale şi internaţionale legate de programe de ajutor alimentar. Înainte să lucreze pentru FAO, a lucrat timp de 3 ani la FMI şi 2 ani la OECD.

Sursa: Capital